Anonimul din Deltă – 5. Prin stufăriş

Ne strângem patru în mica radă o satului: I.S. cu soţul ei, V. şi cu mine. E mijlocul amiezii şi niciunul dintre pescarii strânşi sub umbra unei cârciumi nu pare dispus să-şi lase berea pentru o plimbare pe Dunăre. Ni se recomandă să aşteptăm întoarcerea unei ambarcaţiuni deja plecate, când la mal trage o barcă cu motor, al cărei proprietar pare ceva mai amabil; nu ne dă un răspuns ferm, ci se duce să discute şi el cu bărbaţii şi, ca să vezi, cel care vine să ne preia e tocmai cel care reacţionase cel mai plictisit la dorinţa noastră de a vedea Delta. Însă, odată ajuns în barcă, atitudinea lui se schimbă, devine mult mai degajat şi amabil, se vede că e în mediul în care a crescut de-o viaţă. Începe să şteargă banchetele, să ne aşezăm – ştiţi, la noi mai puţin cu curăţenia; noi suntem pescari, tot timpul venim şi plecăm pe apă…

Pornim spre lacul Melea, spre zona rezervaţiei.
Deşi între orele unu şi patru accesul este interzis, vă duc să vă arăt, aşa, să vă faceţi o părere despre ce-i vorba. Dar nu stăm mult, fiindcă nu vreau să am probleme cu ăştia; dacă te prind, încep să te frece, că de ce i-ai dus, că de ce n-ai anunţat, chestii… Şi mai bine nu…
Trecem în viteză pe căile de apă, panicând stârcile şi egretele albe de pe margine, care îşi iau zborul dintre nuferii ce dantelează malurile. Canalele care nouă ne par un labirint, bărbatul le cunoaşte ca pe propriul buzunar:
…pentru că aici am copilărit, pe canalele astea am ieşit prima dată cu barca singur pe Deltă; aveam opt ani şi, deh, anturajul, am luat barca şi hai cu gaşca! Ce timpuri erau atunci…
De când povesteşte el, s-au schimbat şi vremurile, s-a schimbat şi Delta. Multe dintre canale au început să se colmateze, să dispară sub vegetaţie, fiindcă stuful nu se mai exploatează ca pe vremea comunistă, când exista o normă obigatorie pentru fiecare pescar, iar de întreţinerea canalelor şi de curăţarea malurilor nu se mai îngrijeşte nimeni.
Utilaje sunt, bani pentru folosirea lor s-au dat, dar s-au dus pe vile.
Trecem pe lângă foste cherhanale, acum părăginite; din ce era odată, mai funcţionează vreo trei în Sfântu Gheorghe; astăzi, investiţiile în zonă sunt private, reorientându-se spre partea turistică, dar pescarii nu se dau bătuţi şi-şi duc în continuare traiul învăţat din tată-n fiu, aducând neîncetat peşte la punctele de colectare şi prelucrare.
Uneori, trebuie să ne mai descurcăm şi “altfel”, nu doar cu patru kile pe peşte pe zi pentru familie. Vara mai iese un ban cu plimbările astea, pentru turişti, dar iarna ce să faci? E mort aici… Şi cumva trebuie să trăieşti şi tu, nu?
Regretă că s-a interzis pescuitul la sturioni.
Sunt interesele unora, faţă de care suntem prea mici şi nu putem face nimic. Se mai prinde aşa, câte unul, dar e riscant, amenzile sunt mari. Păi, vă daţi seama, la 2.000 RON kilu’ de icre…

 

La un moment dat, S.S. se întinde peste barcă, scrutând două pete negre ce se văd în mijlocul canalului. Ne apropiem şi observăm o scroafă de mistreţ tăind apa înot, urmată de puiul ei.
Băi, frate, băi, face pescarul, dându-mi un bobârnac peste ureche, dacă fotografiai!… Păi, băi, tu ştii ce rar se vede una ca asta? Băi, frate, cum să nu faci tu poză!…
Nu eram pe fază, vorba lui S.S., am crezut că-s nişte buşteni, ceva. Bărbatul ne povesteşte de vânatul mistreţilor cu câinii, lucruri care pe I.S. o impresionează vizibil – ea e împotriva vânatului.
A vânatului ca act în sine, nu-i dă pace S.S., că de mâncat, mănânci!…
Discuţia nu apucă să se aprindă, fiindcă ajungem în zona lacului şi privirile evadează într-un nemărginit de apă.
Nu mergem prea departe, fiindcă nu-i ora şi e şi apa mică…
Adăstăm în apropierea canalului, suficient ca să admirăm păsările Deltei în toată splendoarea lor nestricată de om. Sunt pelicani (mulţi dintre noi văd pentru prima dată un exemplar pe viu), lebede, egrete albe, cormorani şi alte asemenea, ale cărei existenţă este legată organic de braţele Dunării şi de grindurile ei. Priveliştea e superbă şi rămân fascinat de câte peisaje magnifice are de oferit ţara asta, cu oamenii ei trăind înşiraţi între munţi – pe firul de aţă al Văii Prahovei, risipiţi în câmpie – în vastitatea Bărăganului fierbinte şi a Dobrogei nisipoase, adunaţi pe înălţimi, sporadic – pe grindurile Deltei. O singură zonă îmi rămâne încă ascunsă, jumătatea de vest a României, dar timp este încă suficient pentru a-i descoperi, pe îndelete, minunăţiile. Păcat că, ici-colo – dar tot mai des –, un plastic abandonat sau o hârtie uitată te fac să te întrebi dacă nu e păcat că un asemenea pământ este şi locuit… Undeva în larg se vede silueta unui vapor:
E un trauler rusesc. Nu ştiu ce s-a întâmplat, dădeau ăia de pe bord chef, că nu şi-a dat nimeni seama că intră în ape mici, şi-au nimerit drept într-un banc de nisip. Şi-acolo au rămas de-atunci… Au venit ruşi cu elicoptere, cu echipaje, dar degeaba, nu l-a mai scos nimeni. Într-acolo e Tuzla…
E timpul să ne întoarcem. Intrăm din nou pe canalele înguste şi, la un moment dat, I.S. pune singura întrebare care pare să-l închidă pe pescarul nostru:
N-am ştiut niciodată cum se prepară, cu adevărat, chefalul. Este vreo reţetă, vreun ingredient care se pune?… Sau nu dumneavoastră vă ocupaţi cu asta, ci doamna?…
Omul încearcă să răspundă, dă câteva indicaţii, dar vorbele-l duc înapoi în timp, nu prea departe, la ultima ieşire a bărbaţilor din Sfântu, cu peşte fript, mujdei, băutură, şi fără neveste.
Apăi, dacă mai erau şi două femei, izbeşte pescarul cu palma de copastia bărcii, să mă scuze doamnele!… Nu, zicem şi noi aşa, vorbim ca bărbaţii, dar nu ăsta-i adevărul…
Ajungem înapoi în micul port, plătim gazdei noastre 40 RON de persoană, apoi coborâm pe malul abrupt. Sunt ultimul care păşeşte din barcă şi tocmai mă pregătesc să sar, când omul îşi aduce iar aminte:
Băi, frate, şi scroafa aia! Cum să nu faci tu poză…
Cobor cu capul între umeri, pregătit pentru un nou ghiont, dar bărbatul râde şi vine să ne strângă mâinile. Îi mulţumim pentru drum şi pentru informaţii.
Eh, discutam şi noi ca oamenii! Vorba aia, nu vă cunosc, nu mă cunoaşteţi…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *