Apollo 18 (2011)

The Blair Witch Project feat. Paranormal Activity & Pirates of the Carribean Lunar Mix
Stilul e cel din The Blair Witch Project, adică fake documentary: ni se propune nu un film regizat, ci un material video neprelucrat, filmat direct de protagonişti. Ceea ce diferă sunt decorurile: dacă mai întâi era vorba de o pădure, acum ne mutăm tocmai pe Lună. Personajele sunt tot trei (dacă nu-l numărăm şi pe rusul [!?] găsit mort într-un crater), de data aceasta astronauţi – pe care SUA n-a recunoscut că i-a trimis vreodată pe Lună. Doi dintre ei aleargă pe suprafaţa selenară în căutare de ruşi (după cum ziceam: WTF!?), iar al treilea aleargă după ceilalţi, învârtindu-se pe orbită.
Atmosfera e cea din Paranormal Activity, prilej cu care aflăm asemănările dintre o casă cu toate luminile stinse în miez de noapte şi suprafaţa pustie a Lunii: ambele sunt la fel de creepy şi bântuite de tot felul de zgomote bizare.
Iar restul protagoniştilor (alţii decât cei umani) sunt verii crabilor din Pirates of the Carribean – Dead Man’s Chest. Altfel nu se explică pasiunea lor pentru tehnologie (acolo mutau o corabie prin deşert, aici s-au legat de Rover-ul bieţilor astronauţi), ori originea comună – dintr-o piatră.
Rezultatul: un footage menit să realimenteze teoria inversă a conspiraţiei. De data aceasta, oamenii au ajuns pe Lună (şi nu numai americanii) şi motivul pentru care pasiunea lor pentru satelitul natural a încetat atât de brusc nu sunt constrângerile bugetare, ci – pur şi simplu – încălcau o proprietate străină. Iar modul în care ni se prezintă această informaţie este OK, până în momentul în care un american intră într-un modul spaţial rusesc abandonat pe Lună, îşi dă seama că tehnologiile sunt aproape identice, ia legătura cu punctul de comandă rusesc şi Ivan retransmite totul unchiului Sam. Noroc că asta se întâmplă destul de aproape de final.

P.S. Sunt în stare să accept toate ideile acestui film, mai puţin faptul că punctul nevralgic al Războiului Rece – cursa spaţială – ar fi fost atât de uşor vulnerat, încât americanii să fie familiarizaţi cu tehnologia sovietică şi (probabil) invers.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *