Chronicle (2012)

Reversul medaliei de super-erou.
Trei băieţi vin în contact cu o entitate necunoscută şi se aleg cu extraordinare abilităţi telekinetice. Tinerii descoperă repede cum îşi pot controla, exersa şi dezvolta noile puteri, astfel încât manipularea obiectelor din jur şi capacitatea de a zbura devin noile preocupări ale celor trei. În acelaşi timp, băieţii devin conştienţi de posibilitatea de a  le face rău celor din jur – mai mult sau mai puţin intenţionat – şi lucrurile încep să se complice.

La o primă impresie, Chroniclepare un film mediocru cu adolescenţi. Spre norocul său, însă, spectatorul are parte de mult mai mult de-atât.
Chronicle aparţine genului found-footage (sau faux documentary, dacă vreţi, precum The Blair Witch Project, Apollo 18 sau The Devil Inside), fiind un colaj de cadre filmate la persoana întâi, filmuleţe de pe iPhone, secvenţe surprinse de camere de supraveghere, ori fragmente din reportaje de televiziune. Pe scurt, un film low budget. Ceea ce se dovedeşte un mare plus, căci filmul compensează lipsa unor decoruri extravagante şi efecte speciale impresionante printr-o intrigă captivantă şi interacţiune umană convingătoare.
Genul found-footagefuncţionează foarte bine în cazul filmelor de groază, dar întâmplările curg stereotip, de la o sperietură la alta. În schimb, Chroniclealocă timp suficient pentru ca personajele să se desfăşoare şi să împingă tot mai departe limitele puterilor dobândite – oferind destule momente credibile sau distractive.
Un alt mare impediment al genului îl reprezintă absenţa constantă din cadru a unui personaj – cel care filmează. Chronicle trece şi peste această limitare pentru că, pur şi simplu, camera filmează uneori de capul ei, plutind în aer – telekinezie, remember?Astfel avem şansa să prindem în scenă toate personajele, în secvenţe care servesc foarte bine poveştii în ansamblu.
Şi fiindcă spuneam de efecte speciale, ei bine nu (prea) avem parte de explozii-gigant-inutile, creaturi bizare sau alte bazaconii. Dar, fiind un film cu (un fel de) super-eroi, nu lipsesc obiectele care zboară aiurea, oameni care zboară ei înşişi aiurea şi o confruntare de final ce poate concura oricând cu un block busterconsacrat. Pentru un film din categoria sa, Chronicleridică semnificativ standardul spectacolului vizual.
În concluzie, comicăreală de adolescenţi, distracţie de super-eroi, momente ca între băieţi (printre nori) şi o idee care se insinuează discret: responsabilitatea care vine odată cu o putere deosebită. Un mix reuşit şi un film surprinzător de plăcut.

Comments

  1. Bun, deci pe-asta chiar il pun pe lista. Am vazut oricum in ultima vreme o serie de filme cu ”fake superheroes”. Dupa Kick-Ass vazut la cinema acum un an si ceva, am continuat cu Super, Defendor si Griff the Invisible (am revazut si Mystery Men).

    1. Imi amintesc (vag) ca am incercat si eu “Defendor” – un rol ca o manusa pentru woody Harrelson. Dar nu mai stiu sigur daca l-am dus pana la capat… Daca l-am dus, atunci nu mi-a starnit cine stie ce “emotii”, poate doar un jind dupa “Zombieland 2”.

  2. Desi promitator la inceput, filmul mi-a lasat un gust amar. Clisee americane, actiunea incepe din cur fara un motiv temeinic, adolescentul relativ normal se transforma in pizdalaul cu crize de identitate intr-o secunda. Scenariu tipic american indopat cu stereotipuri si cu damf de lipsa de inspiratie. Niste benzi desenate pentru cei saraci cu duhul.

    1. In ceea ce priveste actiunea, mi se pare ca motivul este suficient de explicit. Fiind un “found-footage”, orice fel de inceput presupunea o intrare abrupta in subiect, la persoana intai.

      Cat despre adolescent, nu este unul relativ normal. Tipul este un introvertit, care crede ca lumea din jur e singura vinovata pentru acest lucru. Puterile supranaturale nu-i ofera decat pretextul pentru a “indrepta” situatia si a-si demonstra superioritatea negata de toti ceilalti.

      Sunt si stereotipuri, nimic de zis, insa mix-ul este unul mult mai suportabil decat la alte teen-movies.

  3. Nu exista prea “adolescenti normali” in adevaratul sens al cuvantului. Majoritatea adolescentilor sunt introvertiti, au probleme acasa si sunt suparati pe lume.

    Corect, este mai bun decat alte teen-movies dar e ca si cum a-i spune ca o durere de cap este mai suportabila decat alta.

    1. Majoritatea adolescentilor sunt, intr-adevar, suparati pe lume, dar unii au o maniera extrem de extroversa de a o arata.

      Disclaimer: e foarte posibil ca termenul “extrovers(a)” sa nu existe. Dar am zis sa-mi permit o licenta poetica, fiindca tot vorbim de SF-uri.

      Cat despre dureri de cap, daca vrei un termen de comparatie, incearca “The Devil Inside”. Promit ca nu te va dezamagi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *