Cum obţii cazierul rutier

politia-rutieraMi s-a solicitat recent un cazier rutier, hârtie după care am avut destul de mult de umblat – din cauza unor informaţii eronate luate şi de pe net, şi din gura unui poliţist de serviciu, mai preocupat să vorbească la telefonul personal decât să-l lămurească pe cetăţeanul din faţa lui, omul care, printre altele, îi plăteşte leafa lună de lună.

Aşadar, micul dosar care trebuie depus pentru a solicita eliberarea unui cazier rutier conţine:

– cerere tip, pe care o luaţi de la ghişeul cu pricina;

– cartea de identitate, original şi copie;

– permisul de conducere, original şi copie;

– dovada de plată a taxei aferente cazierului rutier – respectiv chitanţa de la Finanţele locale.

În Iaşi, ghişeul cu pricina se află la Serviciul Judeţean de Poliţie Rutieră, pe Strada Otilia Cazimir, nr. 6. În traducere liberă, în spatele turnului care a fost odată sediul Universităţii „Petre Andrei”. Iar finanţele locale se referă la Direcţia Taxe şi Impozite Locale din cadrul Primăriei Iaşi – deci se achită la instituţia respectivă. Valoarea taxei este de 1 RON.

Odată depuse hârtiile, cazierul se ridică şapte zile mai târziu, de la acelaşi ghişeu.

Succes!

Comments

    1. Nu stiu ce sa-ti spun. Avand permis dintr-o alta tara, ma gandesc ca nu figurezi in evidentele politiei noastre. Pe de alta parte, daca verificarea se face dupa un CNP, ar trebui sa poate face o cautare.

      Inainte sa te complici cu hartii, pune o intrebare la politia rutiera. Desi, nici asa nu ai garantia unui raspuns pertinent (corect), dupa cum spuneam mai sus.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *