Dark Shadows (2012)

Numele meu este Barnabas Collins. Acum două secole, am făcut din Collinwood casa mea… până când o vrăjitoare m-a blestemat din gelozie, trimiţându-mă pentru eternitate în lumea umbrelor.
Dark Shadows se înscrie foarte bine în categoria “dacă doriţi să revedeţi”… comicăriile – de-acum obişnuite – ale lui Johnny Depp. La fel ca Alice in Wonderland şi Pirates of the Carribean – On Stranger Tides înaintea lui, filmul mizează în principal pe capacitatea lui Depp de-a improviza aproape orice rol.

Dat fiind succesul la public al lui Depp, nu e o idee tocmai rea – dar îşi are neajunsurile ei, cel mai mare fiind umbra aruncată asupra personajelor secundare. Deşi au potenţial, nume precum Michelle Pfeiffer, Helena Bonham Carter, Eva Green, Jackie Earle Haley sau Bella Heathcote nu sunt nimic mai mult decât sparring partnerspentru mult mai titratul Johnny Depp. Niciunul nu aduce adâncime filmului, rezumându-se la a fi simple cutii de rezonanţă pentru gagurile lui Depp.
E drept că Depp în pielea unui vampir depăşit de vremuri – pentru care litera M din McDonald’s este monograma lui Mefisto, ori o dansatoare dintr-o emisiune TV este o prizonieră într-o cutie ciudată – are farmecul său, dar, asemenea lui Mr. Bean, spectatorul ştie deja prea bine că omul poate şi ar vrea să vadă şi altceva.
Acest altceva ar fi putut fi restul filmului, dar, dincolo de extravaganţa vizuală (marcă înregistrată) a lui Tim Burton, povestea nu este foarte captivantă, ori nu este ecranizată într-o asemenea manieră – unele scene, semnificative ca întindere (vezi lupta din final sau “căţărările” pe care le fac Barnabas şi rivala sa), fiind irelevante în contextul general.
Prin urmare, Dark Shadows rămâne un film agreabil, dar care nu impresionează cu nimic, iar modul în care îl veţi recepta depinde în mare măsură de cât de mult vă place (sau nu) stilul burlesc al lui Depp.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *