Fă-mi loc!

fa-mi-loc-marius-manole-medeea-marinescu-afisImediat ce mi-am găsit locul în sala Naţionalului ieşean şi am privit pentru prima dată scena pe care urma să se joace Fă-mi loc!, am înţeles că mi se propunea o piesă de teatru fără pretenţii de grandoare. Decorul simplu şi imobil (două paturi supraetajate, un perete şi o uşă culisantă, menite să sugereze interiorul unei cuşete pentru dormit într-un tren) mă atenţiona de la bun început că magia următoarelor zeci de minute se ascundea în jocul celor doi actori pe care aveam să-i urmăresc.

Iar Marius Manole şi Medeea Marinescu nu s-au lăsat aşteptaţi, luând în stăpânire scena, cuşeta şi inimile spectatorilor. Manuel şi Camilla sunt două roluri fără prea multe subtilităţi – într-un scenariu devenit clişeu…

[Manuel este un bărbat însurat, proaspăt părăsit de nevastă în preajma Crăciunului, a cărui indiferenţă cu tente agresive şi răutăcioase, ascunde tristeţe şi vulnerabilitate. Camilla este o fată dornică de iubire, ce tocmai şi-a părăsit iubitul căsătorit, după patru ani în care l-a aşteptat în zadar să divorţeze – disimulând sub masca unei îndrăzneli zăpăcite, tristeţea omului singur. Cei doi se întâlnesc într-un tren de noapte (el bogat, având la dispoziţie o întreagă cuşetă, ea săracă şi fără bilet), iar povestea celor câteva ore petrecute împreună contează cât pentru o viaţă întreagă]

…şi, tocmai de aceea, cu şanse infime de a se petrece în realitate –, dar le permite actorilor să se lase furaţi de poveste şi să se bucure unul de celălalt. Jocul lor este savuros, plin de farmec şi exultând de viaţă. Râsul se insinuează firesc printre spectatori, îndulcind lecţiile de viaţă amare pe care interacţiunea celor doi le scoate la iveală (Manuel este părăsit de soţie fiindcă este un bărbat cu suflet bun, în timp ce Camilla şi-a irosit patru ani din viaţă de dragul unui ticălos cu o viaţă de familie dublă).

Marius Manole şi Medeea Marinescu formează o pereche plină de candoare, gustată din plin de public. La sfârşitul piesei, tinerii au fost chemaţi, rechemaţi şi răschemaţi să culeagă aplauzele unei săli cuprinse de o reală plăcere de a aplauda. Iar Fă-mi loc! este una dintre cele mai revigorante piese de teatru pe care le-am urmărit.

Comments

  1. Eu nu am inteles chestia aia cum ca “Manuel a fost parasit de sotie pt ca e un barbat cu suflet bun”…mai ales ca zici ca in poveste el are totusi si bani pt a-si plati biletul de tren…desi ma rog, poate i l-o fi cumparat prima sotie doar ca sa scape de el. Adica nu inteleg povestea lui Manuel. Ce-i drept pe mine nu m-a parasit niciodata nici o femeie. Doar ca una mi-a zis ca mutra mea merita palme si alta m-a facut bastard, dar asta inca din prima, inainte sa am vreo relatie cu ele, asa de la prima vedere, cand eram in scoala generala…niste intamplari care pe mine m-au speriat oarecum pt ca nu intelegeam de unde provin…insa desi nu le-am uitat niciodata, totusi nu am generalizat asa sa zic ca or fi reprezentative pt toate femeile plus m-am gandit ca poate acele colege or fi avut si ele dreptate asa din punctul lor de vedere pt ca e adevarat ca eu sunt un om cu care nu se poate conversa si forma o relatie asa mai de lunga durata mai solid domestic stabila nici cu
    barbati nici cu femei ! Zau, chiar si la serviciu resping asa diverse invitatii de socializare..si stiu ca nu e bine, ca trebuie sa fiu mai diplomatic…insa efectiv diplomatia pe mine ma oboseste ff mult plus niciodata nu stiu sa o folosesc in avantajul meu, o practic asa mai mult din obligatie teoretica sociala de a confirma din timp in timp ca raman cal domesticit si nu am de gand sa imi recapat statutul de cal salbatec. (Am scris despre asta si pe blogul lui Cuvanta pt ca ma preocupa aceasta inabilitate politica si diplomatica de care dau adesea dovada si tocmai in momentele cheie in care ea ar fi chiar posibil necesara si utila pt mine, altii si societate, tocmai atunci dau cu bata-n balta cel mai rau plus risipesc si tot efortul depus luni de zile inainte si trebuie sa o iau de la capat.) Dar in esenta sunt convins ca e vina mea ca sunt eu asa de incompetent. Si daca atunci cand esti tanar sub 30 de ani ti se mai iarta aceste deficiente doar asa pt ca reprezinti o tanara speranta plus ai valoare mai mare de cal nou domesticit, dupa 30 de ani devine problematic, nu mai zic cum va fi dupa ce devin martoaga batrana dupa 40 de ani…va fi ff dificil sa mai obtin vreun bonus de sfarsit de an atunci…trebuie sa studiez mai bine ca sa evit aceasta soarta de cal domestic batran semi-incompetent…e ceva ff anxiogen pt mine. Plus nu e bine nici pt societate daca imi scade mie valoarea de piata…zau, se naruie GDPul plus standardul de viata si de fericire al tuturor daca nu avem destui cai domestici buni. Sunt pe deplin constient ca trebuie sa ma remediez fara intarziere si acesta este o obligatie etica pt mine. Presimt chiar ca va trebui sa depun efortul de a ma casatori in viitorii 10 ani numai pt a-mi mentine pozitia si salariul la serviciu. Zau, e ceva absolut fara scapare. Nu stiu cum sa fac sa scap de aceste obligatii sociale, sunt atat de apasatoare pt mine, mai rau decat capastrul cu care am fost prima oara domesticit. Ar fi trebuit sa ma fi orientat sa fi devenit poate cal de circ sau de show ca sa mi se permita diverse derogari, dar eu nu si nu, am vrut cal domestic simplu de lucru comun asa ca maj cailor din lume….si acum din cauza asta mai trebuie sa ma si casatoresc ! Pt ca daca nu ma conformez nu numai ca-mi scade mie valoarea de piata, insa e posibil sa scada chiar Euro sau, mai rau, sa cada rankingul Danemarcei de la primul loc in statisticile de fericire mondiale ! Si eu nu pot sa fiu raspunzator sa contribui la asa ceva ! Cred ca trebuie sa studiez mai atent cum erau pregatiti in trecut leaderii aristocrati pt a incheia casatorii politice din ratiuni de stat ca sa invat cum sa ma pot comporta mai adecvat cf raspunderii pe care o am pt societate. Trebuie, in plus, sa alcatuiesc un plan scris pt a ma educa in viitor in domeniul activitatii de leadership…peste 2 saptamani am sedinta de evaluare de sfarsit de an si trebuie sa fiu pregatit cu o autocritica beton plus cu masuri scrise de imbunatatire personala ! Zau, daca le spun chestia asta ca am de gand sa ma casatoresc ca punct al viitorului meu plan cincinal…cred ca asta imi va aduce un punctaj suplimentar de minim 15 procente pozitive, poate chiar 20 ! Chiar pe bune si fara nici un misto, cu cifrele in fata…am date economice certe care arata cat de mult pot contribui eu la societate daca ma casatoresc ! Zau, de ce nu intelege si parlamentul Romaniei aceste lucruri si nu aproba si ei o data casatoria gay ?! Ca e pt binele natiunii !

    Sorry de divagatie…dar pt mine totul devine politic atunci cand e vorba de relatii de dragoste in ajun de bilant si de evaluari de personal de sfarsit de an !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *