Hannibal (2013 – 2015)

hannibal-postersDespre ce e vorba?
Înainte ca Hannibal Lecter să devină acel Hannibal Lecter făcut celebru de Sir Anthony Hopkins în clasicul Silence of the Lambs, renumitul psihiatru (Mads Mikkelsen) îl consiliază pe unul dintre cei mai eficienţi profiler-i din cadrul FBI, Will Graham (Hugh Dancy) – un tânăr bântuit de abilitatea sa de a empatiza aproape total cu autorii celor mai îngrozitoare crime.

Cine, ce şi cum joacă?
Fără alte vorbe inutile, Mads Mikkelsen este magistral. În interpretarea sa, Hannibal transcende condiţia umană, devenind o creatură aproape inaccesibilă oamenilor de rând. Capabil de violenţă extremă, dar şi de un rafinament aparte, cu o sexualitate care pare să oscileze firesc între bărbat şi femeie, Hannibal este un individ superior şi solitar prin unicitatea sa.

Este firesc ca atracţia faţă de Will Graham – a cărui capacitate de a vedea lumea prin ochii celui mai brutal ucigaş este, de asemenea, ostracizantă – să fie instantanee şi deplină. Între protagonişti se desfăşoară un excentric joc de-a şoarecele si pisica, în care fiecare participant preia, pe rând, ambele roluri, în care fascinaţia pentru mintea umană se îmbină cu fascinaţia pentru morbid, iar supliciul fizic frizează ridicolul. Hugh Dancy este un excelent partener de scenă pentru Mikkelsen.

La rândul ei, Bedelia du Maurier este un personaj captivant, prin frumuseţea fizică şi prin misterul care-i înconjoară personalitatea – una de al cărui tipar spectatorul nu este niciodată sigur. Pregătindu-se să redeschidă Dosarele X, în rolul care a consacrat-o, Gillian Anderson dovedeşte că, pentru unele femei, timpul este cel mai bun lucru care li se poate întâmpla.

Cum mi s-a părut?
Hannibal este o alegorie de un rafinament desăvârşit – trăsătură ce-l face indescifrabil unui larg segment de public. Primele episoade par să construiască o galerie morbidă de ucigaşi demenţi şi victime profanate în mod grotesc, dar apoi serialul evoluează într-o complicată încleştare psihologică între doi indivizi atât de buni cunoscători ai firii umane, încât devin doi monştri. Meditaţiile filozofice şi discuţiile pe teme de psihologie se împletesc cu ororile de care este capabilă fiinţa umană şi cu adevărate lecţii de gastronomie avansată, astfel încât ritmul acţiunii este mai degrabă lent, la limita plictiselii.

Concluzia
Deşi Hannibal îşi plasează personajele într-o zonă obscură a psihicului uman, unde diferenţele dintre vânător, vânat şi momeală sunt extrem de volatile, reacţia publicului a fost foarte clar împărţită, astfel încât serialul şi creeat doar un cerc restrâns de fani – devotaţi, dar prea puţini pentru a susţine la standardele unui post de televiziune ca NBC. Show-ul a fost anulat după doar trei sezoane, iar la data scrierii acestui material, nu există niciun semn că ar putea fi preluat de un alt vector de imagine.

Hannibal devine, astfel, o producţie de televiziune exclusivistă, cu performanţe actoriceşti de excepţie, dar pentru care – poate – mainstream-ul american  nu a fost pregătit (şi cel internaţional odată cu el).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *