Între acte

Intre-acte-Radu-BeliganRadu Beligan (2013)
Contrar uzanţelor, eu citesc impresiile stârnite de apariţia unei cărţi după ce am parcurs eu însumi volumul respectiv. Bineînţeles, ca să iau prin metoda copy-paste (pe care o puteţi considera oricum, numai împotriva legii şi bunului simţ nu, fiindcă ea este promovată chiar şi în înălţimile ameţitoare ale Guvernului) idei de pe blogurile altora şi să le transplantez în Cronică, dându-vă astfel impresia de inteligenţă şi erudiţie.

La fel am procedat şi cu recenta [era să spun “ultima”, însă am realizat imediat cât de neinspirată ar fi fost alegerea cuvântului, dată fiind calitatea de nonagenar a autorului] apariţie literară a lui Radu Beligan, respectiv antologia Între acte.

După cum ştiţi, sunt un fan declarat al actorului Radu Beligan – singura faţetă a individului Radu Beligan cu care sunt familiarizat (într-o oarecare măsură). Curiozitatea de a-l vedea pe maestru mutat de pe scenă şi ascuns în pagini de carte [căci Între acte este – aparent – o lucrare lipsită de o structură evidentă, de un fir narativ care să ducă din punctul A în punctul B şi să înregistreze, pe parcursul său, evoluţia sau involuţia unor elemente precum personaje, împrejurări istorice etc.; mai degrabă, volumul se construieşte din fragmente de idei colecţionate de-a lungul vremii, singurul efort vizibil de a le suda cap la cap fiind ordonarea după zilele din săptămână în care au fost scrise] este principalul motiv pentru care mi-am dorit un exemplar al volumului său.

Interesul mi-a fost răsplătit de un pseudojurnal de certă valoare documentară [prin intermediul longevivului Beligan, adevărată punte între începutul şi sfârşitul de secol 20, cititorul ia contact cu personalităţi precum Salvador Dali, Eugene Ionescó, Liviu Rebreanu, Grigore Vasiliu-Birlic, Sică Alexandrescu ori Camil Petrescu], scris într-o manieră relativ ternă, lipsită de magnetismul pe care autorul îl exercită asupra publicului atunci când urcă pe scenă. Nu de puţine ori, discursul transformă teatrul într-o lume accesibilă strict celor iniţiaţi, fapt la care contribuie şi limbajul pretenţios.

Marcat de această dihotomie, am căutat să aflu şi părerile altora despre volum. Previzibil, reacţiile sunt, în marea lor majoritate, pozitive… Prin “pozitive” înţelegându-se elogioase până la preaslăvirea cărţii ca o adevărată cheie de boltă a publicisticii contemporane. O atitudine pe care nu mi-o explic, fie pentru că sunt prea prost orizontul meu intelectual este prea limitat, fie pentru că toţi cei ale căror bloguri le-am răsfoit (aleator, luate de pe Google) sunt fini cunoscători ai fenomenului teatral ultimului secol de dramaturgie. Două ipoteze de care mă îndoiesc în egală măsură.

Dar fiindcă acest articol este despre o carte, nu despre cititorii ei, Dintre acte răzbate o idee clară: teatrul este cheia longevităţii lui Radu Beligan, elementul vital esenţial care-i hrăneşte trupul şi spiritul. Din rândurile aşternute de maestru de-a lungul vremii răzbate o pasiune neostoită pentru teatru, pentru modalitatea unică a acestuia de a aduce oamenii mai aproape unii de alţii.

Ca lectură însă, Între acte nu este una dintre cele mai atrăgătoare, concluzie pe care o trag din postura unui fan al memorialisticii.

Comments

  1. am auzit multi pasionati de teatru care insa nu sunt impresionati de Beligan ca actor. Este intr-adevar un longeviv si fie si numai prin prisma puntii de care vorbeai este intr-adevar impresionant. Mie imi place si ca actor, dar eu nu sunt vreo referinta.
    am sa incerc sa-mi iau cartea asta cind ajung in romania, sper sa o mai gasesc. Pentru naveta va fi numai buna! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *