Jurnalul de grădi al lui Flippy (14)

logoAm petrecut o săptămână plăcută şi cu activităţi dragi albinuţelor – am vorbit şi am învăţat despre farmecul iernii, cu albul ei, cu zăpada şi fulgii ei de nea.

Astfel, luni, prin jocul didactic Cine este şi ce face?, am privit imagini despre anotimpul iarnă, punând accent pe exprimarea prin propoziţii simple. De asemenea, am încercat să găsim răspunsuri la întrebarea De unde vin fulgii de zăpadă? şi am aflat că din nori cad picăturile de ploaie, care se transformă în fulgi de zăpadă atunci când afară este iarnă şi este frig. În aceeaşi zi, spre bucuria tuturor, am pictat fulgi de nea cu ajutorul degetelelor.

Gradi4

Marţi am adus zăpadă din curtea grădiniţei, am luat fiecare în palme un bulgăraş de nea, am simţit cât e de rece (câteva albinuţe au şi gustat puţin) şi am descoperit că, dacă închidem pumnul… se topeşte. Aşa ne-am adus cu toţii aminte de poezia pe care eu i-am spus-o Moşului la serbarea de Crăciun:

Fulgul de nea

Pe obraz, pe nas, pe umăr,
Tot cad fulgii fără număr;
S-a oprit în palmă unul –
Iute, iute închid pumnul.
Desfac pumnul, unde-i fulgul?

S-a topit în mâna mea,
Ca o lacrimă de nea…

Gradi3

Cântecul Fulgii de nea a creat bucurie şi a destins atmosfera din grupă.

Miercuri, la întâlnirea de dimineaţă, am jucat jocul imitativ Cum mă simt azi?, iar cu ajutorul jetoanelor am vorbit despre emoţii şi am exersat expresii ale feţei şi ale corpului.

Jocul matematic Fulgişorii ordonaţi a fost unul prin care am consolidat noţiunea mare/mic şi am aşezat după mărime fulgii de nea (mari, mijlocii, mici); ca să fixăm aceste noţiuni, am realizat o fişă de lucru, în care albinuţele au încercuit sau au colorat, aşa cum s-au priceput mai bine, mulţimea fulgilor de zăpadă, omul de zăpadă şi bradul cel mic.

Gradi1

Jocul de mişcare Fulgişorii zburători a fost un moment de mare veselie, în care copiii au trecut în genunchi prin tubul de pânză şi apoi au alergat printre jaloane.

Ziua de vineri am început-o printr-un joc didactic, în care am vizat denumirea articolelor vestimentare, indicarea zonei corpului unde le purtăm, dar şi cu ne jucăm afară în acest anotimp, mimând cu bucurie realizarea unor îngeraşi de zăpadă.

Gradi2

Această activitate am fixat-o prin colorarea vestimentaţiei în anotimpul iarnă, iar la activitatea practică am realizat colajul Ninge în pădure.

La activităţile liber alese, albinuţele au realizat din cuburi de plastic fulgi de zăpadă, omul de zăpadă şi săniuţa.

În partea de dup-amiază am consolidat cele acumulate în partea de dimineaţă şi am ascultat o frumoasă poveste despre prietenie – Mănuşa. De asemenea, am accentuat importanţa formulelor de adesare pentru păstrarea unor relaţii armonioase: Te rog să-mi dai şi mie… Mulţumesc… Îmi pare rău… Iartă-mă…

Comments

  1. Dar ce gradinita cu program asa de interesant ! Zau, chiar m-as simti tentat sa ma inscriu sa studiez si eu la gradinita asta !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *