Jurnalul unui divorţ (4)

break-up-65194029168_xlargeSatisfăcut că viaţa avea, până la urmă, şi părţile ei frumoase, Doctorul îşi plimbă privirea pe terasa clubului. La o altă masă, de ceva timp, se petrecea o scenă ciudată: un om şi un câine stăteau faţă în faţă, având între ei o tablă de şah. Mirat, Doctorul îi făcu un semn Maiorului, care întrebă:

Soldat! Câinele tău ştie cu adevărat să joace şah?

Ştie pe dracu’, dom’ maior! E a patra partidă pe care o pierde azi!

Ca să vezi, domnule, clătină grav din cap Maiorul, ce s-a ales şi de lumea asta… Nu mai devreme de duminică stăteam în biserică la slujbă, şi o doamnă de lângă mine scote o ţigară, o aprinde şi începe să fumeze… Să-mi scape berea din mână, nu alta…

Doctorul îşi privi ceasul şi începu să se foiască nervos:

Cred c-ar fi mai bine să ne oprim aici. Vreau să mai trec pe la spital înainte să mă-ndrept spre casă. Oricum, mi-a făcut mare plăcere…

Oricând, prietene, făcu militarul, lăţindu-se şi mai mult în scaun. Când ai un pic de timp pentru un pahar cu vechiul tău prieten, nu trebuie decât să dai un telefon…Acum, dă-mi voie să trimit unul dintre băieţi să te conducă la spital.

Bărbaţii se salutară şi Doctorul porni spre maşina care îl aştepta. Soldatul de la volan salută scurt şi demară în direcţia oraşului. În drum, trecură pe lângă o biserică, şi un om sări în mijlocul şoselei, strigând frenetic:

Fraţilor, merg! Eu merg din nou pe picioarele mele!

Spune, cum s-a produs minunea?

Mi-au furat maşina!

Soldatul opri şi Doctorul îl invită înăuntru pe autostopistul de ocazie. Omul mirosea puternic a alcool, iar paloarea feţei îi atrase imediat atenţia medicului. Îşi studie o bucată de vreme musafirul, apoi rosti:

Îmi faceţi impresia unui om bolnav. Însă nu pot să dau un diagnostic, din cauza alcoolului.

Bărbatul îl privi cu ochi blajini şi rosti împăciuitor:

Nici o problemă, domnule doctor. Vă fac eu o vizită la spital când sunteţi treaz…

După alţi câţiva kilometri, pe lângă maşină trecu în goană un călăreţ, care-şi mâna de zor bidiviul. Se opriră brusc, zece metri înaintea vehiculului, omul şi animalul privindu-se speriaţi:

Ptiu, drace, izbucni calul către stăpân, ai auzit? A vorbit câinele.

Călăreţul făcu ochii mari şi faţa i se decoloră subit în albul unei frici extreme. Panicate, ambele personaje fugiră încotro văzură cu ochii, până când realizară că mergeau în aceeaşi direcţie: omul strângea isteric de hăţuri, uitând că sub şa era un cal, iar calul – din cauza ochelarilor de cal – nu vedea decât direcţia în care era mânat, adică înainte.

Într-un târziu, cei doi ajunseră în cartierul în care locuia iubita călăreţului, într-unul dintre blocurile gri, după care se ascundeau câţiva băieţaşi, care o ameninţau mereu cu violul. Călăreţul descălecă, pierzându-şi astfel atributul de “călăreţ”, şi rosti:

Păi, calule, dacă tot vorbeşti, măcar să-ţi spun care e schema: uite, eu mă duc sus, că trebuie s-o iau pe iubita mea; dacă, între timp, apare vreunul dintre băieţaşii de după blocurile gri, care o ameninţă mereu cu violul, atunci sar pe fereastră direct pe tine, ca să putem fugi. Bine?

Calul ce să zică, fu de acord… Dacă trebuia, trebuia…

Bărbatul urcă în apartament şi, după ceva timp, se auziră bătăi în uşă. Fără să stea pe gânduri, se aruncă pe fereastră, lăsându-şi iubita să se descurce. Femeia se aranjă, deschise, şi la uşă – ca să vezi! – era calul:

Măi, fată, spune-i lu’ iubiţelu’ tău c-afară plouă şi-am să-l aştept aici, pe hol…

Săritorul se prăbuşi peste o maşină şi provocă un accident de circulaţie în lanţ. Când ajunse la faţa locului şi maşina Doctorului, poliţia rutieră explica deja, într-un interviu, importanţa purtării centurii de siguranţă:

Uitaţi-vă la acest om, care nu a purtat centura: capul rupt, intestinele pe parbriz, ochii în pom, fără mâini…Acum, uitaţi-vă, în schimb, şi la cel care a purtat centura – parcă-i viu!…

Ajuns la spital, medicul află că era chemat de urgenţă la directoare. Doctorul se înarmă cu răbdare şi porni într-acolo. Ciocăni la uşă, intră şi fu luat imediat în primire:

Cine-a îndrăznit să-mi răscolească biroul în halul ăsta? tună directoarea.

Ăăă, nu ştiu… S-ar putea ca băiatul dumneavoastră cel mic, doamnă…

Talentat copil, nu-i aşa? Asta-i tot, mai adăugă femeia şi-i întoarse spatele.

Doctorul porni spre vestiar. Îşi turnă un pahar de vin rece, apoi se trânti pe una dintre canapele. Nu-i plăcea alcoolul, dar, deh – în vin era sănătatea. În bere era puterea, iar în coniac distincţia. În apă erau microbii… O somnolenţă plăcută i se lăsa încet pe ochi. Înainte să adoarmă, mai auzi o replică ascuţită venind de pe hol:

Vezi, ştiam eu că nu trebuia să mă mărit cu unul ca tine, căruia tăică-su n-are să-i dea bani nici de-o maşină!…

Aşa e, gândi Doctorul, daca tatăl tău nu este milionar, n-ai nicio vină. Dar dacă nici socrul tău nu este milionar, atunci nu mai ai nicio scuză, şi căzu într-un somn adânc.

Comments

  1. Seria asta tocmai mi-a adus aminte de un film The Hospital, din 1971, cu dl George C Scott in rolul unui doctor…un film satira deosebit de feroce, mult dincolo de Moartea D-lui Lazarescu, care mie mi s-a parut ca pur si simplu prezenta o situatie de neglijenta si coruptie simpla administrativa si organizatorica fata de un om relativ inocent, care probabil a rezonat cu americanii si alte audiente din vest, care nu prea auzisera la nivel ff larg nici de Kafka si nici de literatura rusa, care adesea si ea prezinta omul simplu total banal non-minoritar/non-erou si totusi inocent ca un miel “supus sub vremuri”, si din cauza unor insatisfactii legate strict de de sistemul lor medical, insa The Hospital mie mi s-a parut ca adresa o cultura sociala mai larga care mergea undeva dincolo de politic-organizatoric-administrativ, nu ca nu ar fi si astea oarecum mana in mana si cu cultura mai larga uneori (mai ales in vremuri apropiate de o dictatura), insa in cazul din The Hospital efectiv NU aveai pe cine sa dai vina, adica precis acea disfunctie prezentata in film, chiar daca aparea acolo si o mica conspiratie vinovata mai mult pt niste aspecte periferice, totusi era ca si cum efectiv venea de la D-zeu si de la mama Natura, si NU era numai din cauza “rusilor” sau, respectiv, numai din cauza lui Nixon. Din cauza asta, am citit ulterior, ca destui critici americani de la acea vreme au ramas oarecum nesatisfacuti de acea poveste a filmului pt ca efectiv NU era prezentat “un vinovat mai clar”, nu exista “un smoking gun”, mai ales ca se intampla sub administratia Nixon.

  2. bai din pacate nu am avut timp sa citesc povestile anterioare, nu stiu de unde ideea asta de articol insa mereu ma bucur sa citesc ceva mai altfel/original 🙂 chiar mi-a placut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *