Jurnalul unui divorţ (5)

break-up-65194029168_xlargeDoctorul visă cafea, se trezi cu gândul la cafea, se îmbrăcă şi se repezi la barul de peste drum de spital, să bea o cafea. În treacăt pe lângă chioşcul de unde îşi lua covrigi, auzi doi beţivi lamentându-se în faţa unei vitrine:

Mă, io am văzut la viaţa mea beţi turtă, beţi criţă, beţi mangă, dar încă de “beţi Pepsi” n-am auzit!…

Se înserase şi Doctorul se grăbea. Cei doi beţivi începură să se certe: unul spunea că erau două luni pe cer, celălălt băga mâna în foc că erau trei. Bărbatul privi cerul şi observă că nu se vedea nimic din cauza norilor. Tot cu ochii pe sus, se ciocni de un alt individ, afumat şi el, care fu imediat luat la întrebări de cei doi:

Bă, câte luni sunt pe cer, două sau trei?

Al treilea beţivan îşi învârti capul ca girofarul, apoi întrebă:

Pe care rând?…

Grupul vesel luă urma Doctorului. Bărbatul înjură în gând, simţind cum se topea tihna unei cafele fierbinţi, dar se linişti când îi văzu pe cei trei făcând dreapta şi oprindu-se la poarta unei case. Bătură până când o femeie le deschise şi pe faţa ei se putu citi surprinderea. Unul dintre indivizi o linişti:

Am venit să-l conducem pe soţul dumneavoastră acasă, dar nu ştim care dintre noi este…

În faţa barului, în staţia de taxiuri, un om se plimba dintr-o parte într-alta, neliniştit. În cele din urmă, îl întrebă pe unul dintre şoferi:

Bă, frate, cât costă, mă, un drum cu taxiul?

Taximetristul îl măsură din cap până în picioare şi răspunse:

Cât să coste, tataie? Un leu pornirea şi 2,5 lei pe kilometru!

Atunci, ştii cum facem, frate? Te urci mătăluţă în taxi şi-i dai drumul, că eu mă urc din mers…

Doctorul intră în bar, se trânti la bar şi ceru imediat o cafea. Nu-şi putea explica ciudata poftă, dar nici nu avu timp, fiindcă un individ dubios îl acostă:

Mă, îl vezi tu pe mafiotul ăla cu pălărie maro?

Medicul îşi păstră cumpătul şi replică în acelaşi stil:

Care, mă, că toţi au pălărie maro?

Ăla cu haina de piele, mă!

Care, mă, că toţi au haine de piele?

Ăla cu mănuşi scumpe, mă!

Care, mă, că toţi au mănuşi scumpe?

Enervat, mafiotul scoase pistolul şi îi împuşcă pe toţi cei din local, cu excepţia unuia şi a Doctorului.

Uite, ăla, mă!

Da, se lămuri medicul, ce-i cu el?

Ăla-i duşmanul meu de moarte…

Simţindu-se incapabil să-i fie de folos mafiotului în vendetta sa, Doctorul plăti şi plecă. Se grăbi în drum spre casă: băiatul lui dădea a doua zi primele lui teze şi trebuia ascultat la materii. În mod sigur măica-sa uitase, aşa că trebuia să se ocupe tot el şi de copil, iar dacă o lungea prea mult, risca să piardă meciul.

Intră în apartament – nevastă-sa, desigur, nu era. Se schimbă în hainele de casă, apoi se duse direct în camera băiatului.

Ai învăţat?

Da…

La ce ai mâine?

La română şi la…

Ce-ai avut pentru română? i-o tăie Doctorul nerăbdător.

Păi, se codi băiatul stresat, rezumatul poveştii “Capra cu trei iezi” de…

Da, bine, ştiu cine-a scris-o. Hai, zi mai repede!

Copilul trase aer în piept şi începu povestirea.

Kpra coo 3rei iezi

Era odată o kpră haladită, ce-avea ksa în Pipera. Şi 3rei yezi, mari bulangii, 1 mai fraer ca altu’. Doolcik de kpră le zice într-o bună zi yezilor:

Dragii mey, eu merg la mall să iau ceva tzoale, că s-a lansat colecţia de toamnă-iarnă. Încuiaţi usha şi activaţi sistemul de alarmă, să nu vina loopul la voi. Kând mă întorc, vă kânt la ushă:

“3rei yezi bulangii, fug akum la D&G,
Şi v-aduce mama voo okelari cu ramă nouă,
Ktaramă de metal, cât zăbala de la cal,
Şi trei blooze cu sclipici, şi adidasi cu „arici”
Un mobil de la Vertu, k să-tzi moară dooshmanu!”

Aţi băgat la mansardă, mici fraeri cokliţi ce suntetzi?

Da, mamook. Tu doote la mall, avem noi grijă! Hai, paaaaa, te poooop, kisses :x:x:X

Şi kpra plecă. Loopool era însă dupe zid. Shmekerul, kre era numa’ figuri prin cluburi, moorea de foame. Şi le pusese gând rău celor 3rei yezi. Şi-a dres vocea şi a început să kânte la ushă:

3rei yezi bulangii, mă îmbrak la D&G

Yedool mare, bocnă de fraer, a sărit să deschidă usha. Lui îi ajunsese că cineva zicea “D&G” la ushă. Restul nu mai konta. Ceilalţi doi i-au zis insa:

Frate, frăţiorul meu, nu auzi k vocea de la ushă e groasă? Mama are voce doolcik.

Nervos, loopul a mers la tunning să-şi dea mai încet bashii la voce. Şi s-a intors şi-a început din nou să kânte.

Fraerul mare iar a sărit, ff hotărât să deschidă usha. Probabil de pliktyseală. Ceilalţi doi şi-au dat seama, orikât de fraeri ar fi fost, k ăla mare trăieşte în loomea lui. Şi s-au askuns. Unul în şemineu, celălalt sub patul kprei, bătut în kristale Swarovski.

Ăla mare a deskis usha, loopool nu a stat pe gânduri şi l-a mânkt. Apoi s-a pus pe pat să-şi fak digestia. Dar, de la un flok de blană ce i-a intrat în nas, l-a luat strănutul. Yedool mijlociu, askuns sub pat, i-a zis:

Hey, buah, snoof snoof, ai grije d tne!

Loopool l-a extras binishor de sub divan şi l-a mânkt shi pe el. Apoi le-a looat kpătzânile şi le-a pus în geam, să o fraerească pe kpră. Shi a plekt.

Vine kpra de la mall, începe să knte, ăla mic îi deschide şi-i zice ce s-a întamplat. Kpra se enervează maxim, îi cade dekt kâteva lakrimi şi spune:

Îi iau glanda la bulangiu!

Îl soonă pe mobil şi-i spune:

Loopoole, şti k te ioob3sk ff mooooolt, hai să bem ceva, vreau să traiesk klipa cu tine! Mercic!

Loopool vroia de moolt să o fak pe kpră, ashea că nu a mai stat pe gândoori şi a fugit la vila ei din Pipera.

Kpra i-a deskis usha, l-a invitat să stea pe canapeaua cu Swarovski şi a dat drumul l-a super-skoola audio din living. Loopool a inceput să askoolte, apoi să urle, să-i dea sângele pe nas şi a murit în kinuri. De ce?

Capra, dragii moşului, îi pusese un cd cu versiunea originală a poveştii lui Ion Creangă, care suna cam asa:

…Ticălosul şi mangositul! Ei las’, că l-oiu învăţa eu minte. Înca se rânjea la mine cât’odată şi-mi făcea cu măseaua. Apoi doar eu nu-s de-acelea de care crede el. N-am sărit peste garduri niciodată. Ei, taci, cumătre, că te-oiu dobzala eu! Cu mine ţi-ai pus boii în plug? Apoi ţine minte, c-ai să-i scoţi fără coarne!

Mult peste puterea de concentrare a hapsânului lup. Creierul lui nu a făcut faţă avalanşei ce se revărsa neîndurător din boxe. Şi a crapat…

Ştii, tati, mai spuse băiatul, eu n-am avut cartea, aşa că mi-a povestit-o Pitiku pe mess…

Doctorul se cruci şi încercă să rămână calm.

Altceva, ce mai ai? întrebă scurt.

Păi, tot la română, comentariu literar la “Scufiţa roşie”. Spun?

Tatăl încuviinţă din cap şi fiul începu:

Scufiţa roşie

DATE: Scufiţa Roşie este fetiţă cuminte.
ANALIZA: Din start, ne dăm seama ca este vorba despre o minoră, de care copiii, în răutatea lor, şi-au bătut joc cu această poreclă, probabil din cauza unei căciuliţe roşii croşetate de mămica ei, pe care fetiţa o poartă des, din cauza unei sensibilităţi fizice la frig în regiunea craniului. Aşadar, avem de-a face cu o bolnavă marginalizată şi descurajată de societatea din jurul ei.

DATE: Scufiţa merge zi de zi cu coşuleţul cu mâncare la bunicuţa care locuieşte în padure.
ANALIZA: Nici o bunică normală nu locuieşte în pădure. Singura explicaţie este că această bunică a primit, în urma retrocedărilor, câteva hectare de teren împădurit. Este ştiut ca ţăranii nu se gândesc mult ca să prade pădurea de lemne, mai ales înainte de venirea iernii. Aşadar, această bunică este o scorpie zgârcită, care şi-a facut casa în pădure (oare nu tot din lemn tăiat fără aprobare de la Ocolul Silvic?) şi stă acolo ca să-şi păzească avutul. Teoria că este vorba de o babă ticăloasă se verifică prin faptul că, în loc să plătească un serviciu de livrare la domiciliu a hranei, a silit-o pe nepoata ei (o fiinţă neajutorată şi bolnavă) să facă zilnic naveta, din oraş în padure, fără să-i pese de pericolele la care o expune pe biata fată.

DATE: Scufiţa Roşie se întâlneşte cu lupul, care o descoase în privinţa drumului ei.
ANALIZA: Deja intrăm într-o zonă a fanteziei bolnave. Unu la mână, că în România lupi mai sunt tare puţini, doi la mână, că se feresc de om ca de dracu, iar trei la mână, nu vorbesc şi chiar de ar face-o, ar întreba de cel mai apropiat braconier sau cadavru bun de ronţăit. Singura explicaţie este că Scufiţa Roşie s-a uitat atât de mult la Animal Planet, încât cunoaşte obiceiurile lupilor şi le poate înţelege scheunăturile.

DATE: Lupul o ia înaintea Scufiţei, care se opreşte la cules de flori, îşi preface vocea, intră la bunica şi o înghite.
ANALIZA: Nu mai stăm să analizăm faptul că multe flori prin pădure nu-s, numai în luminiş. Dar trebuie spus că nu e frumos să înveţi copiii că e în regulă ca, atunci când ai o treabă de făcut, să te opreşti la cules flori, fără să ştii dacă nu-s cumva specii protejate şi, în consecinţă, pe cale de dispariţie. Lupul, în schimb, pare un personaj menit să fie bătaia de joc a creatorilor de basme. Dacă citim şi “Cei trei purceluşi” sau “Capra cu trei iezi”, observăm un model bine definit. Lupul este un individ mânat de dorinţa perpetuă de a năvăli în casele oamenilor. Foloseşte toate tertipurile, imită voci şi, dacă nu-i iese, vădit frustrat, face casa praf. Concluzie: Lupul este comis-voiajorul actual. Bunica muşcă momeala şi-i dă drumul. Iată cum este prezentată imaginea unei persoane în vârstă: o senilă, care nu ştie să facă deosebirea între un urlet de lup şi glasul propriei nepoate.

DATE: Lupul se îmbracă în hainele bunicii, se pune în pat, unde îl găseşte Scufiţa Roşie. O ademeneşte prin vorbe şirete să se apropie şi o înghite şi pe ea.
ANALIZA: Asta întrece orice ruşine. Să-l dea pe lup drept travestit, ei asta încă nu am mai auzit! Ce fel de minte bolnavă poate spune la copii aşa porcării? Iar dialogul purtat cu Scufiţa e plin de aluzii sexuale: toate la lup sunt mari, urechile, labele, dinţii, şi mai ce?! Iar el răspunde invariabil cu minciuni menite să o aducă pe Scufiţă în pat lângă el. De aici deducem: corupere de minori şi perversiuni sexuale!

DATE: Apare vânătorul, care împuşcă lupul şi le eliberează pe Scufiţa Roşie şi bunica.
ANALIZA: Ce căuta vânătorul în casa bunicii? Doar dacă n-a venit cu gând ascuns. Apoi ce căuta la vânătoare de lupi pe proprietate privată? Din două, una: sau e un braconier nenorocit, sau e un ştab mare de la Bucuresti, care plăteşte sume imense doar pentru satisfacerea nevoilor sale sadice. În oricare dintre variante, ar trebui să fie înfierat de creatorul basmului şi nicidecum glorificat pentru fapta sa măreaţă.

Finalul poveştii este sinistru: lupul, zbătându-se în ghearele morţii (şi ne mai întrebăm de ce avem copii dereglaţi din toate punctele de vedere), “eliberează” cele două femei. Adică avem oroarea să asistăm la apariţia a două fapturi parţial digerate, care se pare că nu au murit, ci, cu nonşalanţă, îşi reiau firul vieţii…

Deh, pufni Doctorul, asemenea închipuiri ale unei minţi bolnave se servesc zilnic copiilor între 2 şi 7 ani! Nici nu mai vorbesc despre marea oroare a literaturii mondiale:”Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici” – auzi, Alba trăieşte şi ea în pădure, dar cu şapte bărbaţi!… Ce să mai zic atunci de maică-ta?

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *