Lecţia de violoncel

lectia-de-violoncel-iasi

Piesa: Lecţia de violoncel
Autor: Mona Radu
Regia: Felix Alexa
Actori: Radu Beligan, Lamia Beligan, Marius Manole, Tania Popa/Rodica Ionescu
Durata: 1h 45 min

 
Piesa, pe scurt
Dupa 20 de ani de căsnicie, Eva (Lamia Beligan), o actriţă de film care a pierdut şansa afirmării, trăieşte suspiciunea că soţul ei, politicianul George Popa (Radu Beligan), îi este infidel. Rănită profund în orgoliu, ea participă la un casting, unde obţine un rol într-un film american; însă, pentru a apărea din nou în faţa aparatului de filmat, fosta actriţă trebuie să înveţe să cânte la violoncel în doar trei luni. În aceste circumstanţe, Eva îl cunoaşte pe Radu Manoliu (Marius Manole), un tânăr profesor de muzică, însurat cu Gabi (Tania Popa/Rodica Ionescu) şi tatăl a doi copii.

Dacă, la început, profesorul de violoncel i se pare dezagreabil, treptat Eva se îndrăgosteşte de acesta şi îl seduce, negândindu-se la consecinţele care nu întârzie să apară. Idila ajunge rapid în punctul în care Eva trebuie să aleagă între rolul pe care şi-l doreşte cu disperare, bărbatul de care s-a îndrăgostit şi actualul soţ.

Impresii, pe larg
După o lungă perioadă de linişte culturală [n-am mai fost la un spectactol din vara lui 2013], iată-mă din nou în rândurile unei săli de teatru, chiar cea a Naţionalului ieşean, pe care nu am avut prilejul s-o admir de la renovare. Şi nu la orice piesă, ci la Lecţia de violoncel, debutul în opera de teatru al Monei Radu, cu o piesă dedicată veteranului nonagenar al scenei, maestrul Radu Beligan.

Între aceste două coordonate – scriitura unei debutante şi apariţia ninsă a celui devenit sinonim cu o adevărată instituţie de cultură – Lecţia de violoncel se dovedeşte de o prospeţime uimitoare şi reconfortantă.

Rolul principal, de (aparent) declanşatoare a întregii intrigi aparţine Evei, într-o interpretare plină de forţă – uneori sexuală şi nedisimulată – a Lamiei Beligan, subiectul descărcărilor sale fiind Radu, profesorul de pian care se chinuie între eforturile de a-şi întreţine familia şi năzuinţele către ceva mult mai mult de-atât. Dacă Lamia Beligan este o apariţie familiară (poate în ipostaze ceva mai puţin carnale), pe Marius Manole l-am văzut pentru prima dată pe scenă şi, pentru mine, el a fost revelaţia spectacolului.

Celor doi le ţine piept – cu şiretenia şi abilitatea unui adevărat veteran al jocurilor de culise, dar şi cu ironia fină a celui trecut prin viaţă – George/Radu Beligan. Constrânse de limitările unui trup incapabil să ţină pasul cu vigoarea spiritului, apariţiile maestrului sunt statice, însă replicile păstrează aceeaşi efeverscenţă iubită de public. În clipa în care personajele se aşează (la propriu) faţă în faţă, dialogul străluceşte, eliberat de orice barieră de ordin fizic a protagoniştilor.

George este mai puţin un personaj şi mai mult structura de rezistenţă a întregii acţiuni, căci fără calmul său, fără viziunea sa ascuţită (machiavelică), mai tinerii Eva şi Radu s-ar prăbuşi, fiecare sub apăsarea propriului zbucium interior. George este capabil să vadă dincolo de faptele brute – adulterul, reflecţiile sale stârnind ecouri dincolo de scenă, până în cugetul fiecărui spectator. Nu este de mirare, aşadar, că maestrul este cel care trage concluzia de final, drept câştigat cu prisosinţă în cei 75 de ani de activitate.

Concluzia, mai mult sau mai puţin scurtă
Lecţia de violoncel se vinde – prin afişele care au împânzit oraşul – ca o piesă cu şi despre Radu Beligan. În realitate, este o lecţie de viaţă despre ridicarea unor actori tineri pe bazele puse de un nume devenit sinonim cu istoria teatrului [înaintea Lecţiei, tocmai ce-am ratat ocazia de a-l vedea pe Marius Manole dându-i replica Medeei Marinescu într-o altă poveste pusă în scenă de Beligan – Fă-mi loc!, un duet pe care vă sfătuiesc să nu-l ataţi], respectiv despre maturizarea unor spirite tinere, fie ele şi împinse din umbră de experienţa unui om care a câştigat, mai mult sau mai puţin, pariul cu viaţa.

Comments

    1. Ca mersul la teatru sa devina un act artistic, ar trebui ca toti cei din sala de spectacol sa gandeasca la fel ca tine. Dar in momentul in care suna primul telefon in intuneric, vraja se rupe. 😐

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *