Grecia – Jurnal de călătorie: Lipo-lipo

greece1În aşteptarea tot mai apropiatei vacanţe în Turcia, mi-aduc aminte de un episod petrecut pe plajele Greciei. A fost prima mea vacanţă de om cu serviciu şi, implicit, un salariu din care să-şi facă – mai mult sau mai puţin – poftele. Era în 2008, lucram la Agenţie de numai câteva luni, când am plecat în excursie cu autocarul, spre Paralia Katerini. Mi-aş fi dorit atunci o vacanţă în insule (puteţi să vă faceţi o idee despre ce vorbesc accesând următorul link: http://www.cocktailholidays.ro/sejururi/301/europa/grecia/corfu/), dar bugetul era insuficient. În schimb, distracţia a fost mult peste aşteptări:

Chiar dacă, la fel ca în România, pe plajă am găsit nelipsiţii vânzători de gogoşi. Arătau foarte îmbietor pe tăvile întinse şi vânzătorii îşi strigau marfa în toate limbile pământului. Ia gogoaşa, neamule! şi ni s-a făcut poftă instantaneu; la 1.50 EUR bucata, am luat simple, cu ciocolată şi cu miere. Din păcate, numai reclama era de ele; aranjate aşa, pe tavă, le-am fi mâncat şi cu ochii, însă în realitate erau crude, probabil fiindcă băieţii se grăbeau să profite cât mai mult de timpul de plajă al turiştilor şi nu mai aveau răbdare să le coacă.

Am uitat repede de incident, deoarece pe plajă a apărut un alt soi de vânzător, un negru ce purta sub braţ un teanc de planşe. Le vindea la 5 EUR bucata şi colinda printre cearşafuri, strigând în răstimpuri lipo-lipo! Replica asta ne-a dat gata şi l-am chemat pe muşteriu, mai mult din curiozitate. În timp ce I. căuta suveniruri în grămada de picturi, B. îl trăgea de limbă. Am aflat că era nigerian şi studia medicina în Atena. Probabil tablourile erau un job de vară şi umbla toată ziua prin staţiune, vânzând beautiful paintings:

Look, look, very good, yeah… Yeah… Only five euro, very good, very cheap… This is real art, yeah, very beautiful, lipo-lipo… No problem for transport, rules, look, rules (rostit “ru-les”, cu accent pe ultima silabă, în loc de rolls, menit să ne facă să înţelegem că planşele se rulau, fiind mai uşor de transportat sau depozitat; de altfel, întreaga conversaţie a fost marcată de accentul inconfundabil al negrului)… Yeah, lipo-lipo…

La un moment dat, I. descoperi imaginea unei femei bătrâne alături de un măgar şi faţa omului se lumină pe dată:

Baba e magari… Yeah, baba e magari!…

Am râs cu poftă de modul în care pronunţase denumirea tabloului, el continuând:

Where are you from?… Aaa, Romania?… Romania, yeah… Gagika, gagika!… Lipo-lipo, rosteşte vesel, arătându-ne desenul unei femei cu sânii dezgoliţi. Apoi trecu mai departe:

I’ve got more… Look, this is Athens… Mikonos… Santorini… And this is Africa, very beautiful… Lipo-lipo… Original… Yeah, shaka-zulu…

Nu am mai rezistat; trebuia să aflăm ce însemna hilarul “lipo-lipo”. Din ce ne-a spus, era echivalentul pentru “foarte frumos”, “foarte bun” în sârbă.

A stat cu noi mai mult de un sfert de oră, timp în care prietenii mei şi-au ales două picturi, iar lumea se strânsese cu interes în jur. I-am făcut reclamă fără să vrem, pentru că s-a mai învârtit pe la cearşafurile din apropiere încă vreo 30 de minute. Când a terminat, a vânduse cam 10-11 planşe, aşa încât s-a uitat la noi, zâmbind de parcă nu ne mai văzusem de câţiva ani:

Aaa, hallo, man!… Good hand, good hand!… Yeah, lipo-lipo…

Lipo-lipo şi prietenii lui cu pielea de un negru strălucitor sunt una dintre amintirile plăcute ale unei veri fabuloase petrecute pe malul Egeei. Anul acesta e rândul litoralului turcesc să ne îmbogăţească istoriile de vacanţă. Şi chiar dacă, la un moment dat, visam la un sejur în Tenerife în 2014, sunt convins că şi aceasta va fi o poveste reuşită.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *