Litoral 2013 – Note de călătorie (3)

Notebook_Travel Notes* Costineştiul mi s-a părut perfect adaptat clientelei sale studenţeşti (respectiv turişti sensibili la buget, ori capabili să fie zen fără cine-ştie-ce condiţii de cazare deosebite): un restaurant mai dichisit, câteva autoserviri şi o mulţime de terase ori şaormerii; vile, case şi căsuţe; ţigăneală şi îmbulzeală cât cuprinde; o plajă mizerabilă – dar totuşi plajă… Prin urmare, mă aşteptam ca alte staţiuni, pe care altă dată le ştiam mai cu ştaif, să-şi fi menţinut superioritatea. Nimic mai fals.

* Perla litoralului românesc, Ibiza de România, bijuteria lui Radu Mazăre – Mamaia mi s-a părut total inatractivă. Viaţa de noapte, aşa cum o vedem în ternele reportaje ale ştirilor de vară – fete frumoase şi aproape goale, masculi încinşi, semianalfabeţi şi, în consecinţă, incapabili să ţină rostul banilor care le curg din buzunare pe băuturi de fiţe – înseamnă doar câteva cluburi exclusiviste, răsfirate prin staţiune. În rest, oamenii sunt aceiaşi. Îi vezi când se îmbulzesc-turmă în spatele tirului carului alegoric în vârful căruia primarul Radu Mazăre se înalţă deasupra gloatei, ca un paşă deasupra prostimii: oameni simpli, cu banii număraţi, pentru care o săptămână petrecută la Mamaia e singura încununare a unui an de muncă şi sacrificii, atraşi aici fie de iluzia turismului occidental, fie – pur şi simplu – de snobism… Trebuie să recunosc, totuşi, că meniurile din uşa restaurantelor îţi fac cu ochiul la tot pasul.

* Neptun, staţiunea preferată a alor mei, era plină ochi. Aceeaşi lume pestriţă din Costineşti. Din nefericire, aceleaşi hoteluri sordide din anii 2000, când toţi patru – M., taică-miu, V. şi cu mine – împărţeam o cameră modestă la un hotel de două-spre-trei-stele (sau invers), urmărind meciurile de la Euro 2000. Lacurile Neptun I şi II la fel de părăginite, plaja austeră. Înspre Olimp n-am mai avut curajul să mă duc, de teama unei deziluzii şi mai crunte. Îmi ziceam să petrec seara în Neptun – unde, făcând ce?

* La Eforie Nord am avut parte de unele dintre cele mai tari distracţii din copilărie, când veneam aici câte două-trei săptămâni, însoţind-o pe bunica mea la tratament. Nici nu ştiu dacă mai există hotelul de o stea (Opera) la care stăteam, dar ştiu că fiecare zi se încheia obligatoriu cu o plimbare pe faleza înaltă. Mintea mea de copil o vedea ca pe o alee săpată în ţărmul sălbatic, cu marea muşcând sălbatică din mal undeva mai jos, pierdută în întuneric. Astăzi, ochii de adult au descoperit-o ca pe o pietonală lăsată în paragină, cu pavajul contorsionat şi pe alocuri prăbuşit, invadată de oameni şi de terase cu mâncare, astfel încât să nu le tihnescă niciunora, fie ei plimbăreţi sau meseni. După jumătate de oră mă întrebam ce naiba căutam acolo.

* Aşadar nu ştiu de ce ar veni cineva în concediu pe litoralul românesc – dacă nu ar fi condiţionat de bani. Deşi… aşa zisa economie de bani e mai mult o iluzie.

* În vara asta visam la Turcia. Apoi la Grecia. Apoi la Bulgaria. Până la urmă, presat de o grămadă de lucruri, am ales Costineşti. Ulterior, după o excursie de o zi la bulgari, şi trăgând linia cheltuielilor dintr-o săptămână la mare, am ajuns la concluzia că tot la vecinii din sud era mai bine.

Comments

  1. eu de mult timp am ajuns dincolo de Dunare…
    Marea de la noi n-am mai vazut-o din 2005. Pana anul asta cand am fost trei zile mai mult la Constanta, dar fiind ca un fel de cadou…am zis ca-i OK.
    Pot sa-ti spun doar ca insemnarile tale despre litoralul nostru se cam potrivesc cu ceea ce cred si eu. Desi si ceea ce scrii despre Costinesti concorda cu impresiile mele pentru ca am fost o data si stiu…niciodata nu m-as mai duce. 🙁

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *