Maitreyi

It Does Not Die.
Aseară am avut privilegiul de a urmări pe scena Casei de Cultura a Studenţilor [surogat nevolnic al Naţionalului ieşean, care zace sub schele de atâta amar de vreme] piesa Maitreyi, în adaptarea şi regizoarei Chris Simion. Deşi poartă titlul romanului omonim al lui Mircea Eliade, piesa îmbină perspectiva autorului cu propria viziune a lui Maitreyi Devi – a cărei replică la bine-cunoscutul roman este cartea Dragostea nu moare (It Does Not Die) – de care nu foarte mulţi au auzit.

Pretextul piesei este sosirea lui Maitreyi (în vârstă de 60 de ani) la Chicago, în dorinţa de a-l confrunta pe Eliade cu versiunea ei a poveştii de dragoste consumată în India tinereţilor lor. În rolul venerabilei indience o regăsim pe Maia Morgenstern – în pofida aparenţelor, un rol secundar. Scena [la propriu, căci Maitreyi cea matură ocupă doar un scaun, într-un colţ umbrit] şi prim-planul îi aparţin lui Ailyin Cadîr, care o interpretează pe tânăra Maitreyi, la anii fragezi ai întâlnirii cu Eliade.
Şi ce bucurie pentru ochi este această turcoaică în rolul unei indience!… Întrupată în Ailyin Cadîr, Maitreyi se joacă, dansează, iubeşte şi plânge cu o inocenţă desăvârşită. Nici măcar scena de dragoste dintre ea şi Mircea Eliade nu are nimic vulgar, deşi tânăra rămâne cu sânii dezgoliţi – dar inaccesibili publicului. De pe margine, intervenţiile Maiei Morgenstern accentuează, după cum momentul o cere, puritatea personajului, ori pasiunea acestuia, naivitatea fetei ori inteligenţa ascunsă a acesteia.
Cele două Maitreyi construiesc o piesă Maitreyi, care este mai mult decât teatru: este dans, este joc, este tradiţie (secvenţa înmormântării micuţei Chabu este una dintre cele mai răscolitoare la care am asistat până acum), este un studiu despre India, este erotism, este filozofie… Vă recomand călduros să o vedeţi şi să nu vă lăsaţi intimidaţi de cele două ore de spectacol, fiindcă veţi avea parte – într-adevăr – de spectacol.
Am să închei brief-ul meu cu două interviuri prilejuite de premiera piesei Maitreyi: primul cu Ailyin Cadîr şi al doilea cu Maia Morgenstern. Mi se pare că personajul creeat în comun de cele două n-ar fi complet fără aceste completări din afara scenei… Dacă vă întrebaţi de ce nu am dat, pur şi simplu, link-urile cu pricina, motivul este următorul: mi-e scârbă de comentariile zoioase care însoţesc, invariabil, articolele publicate în ediţiile online ale ziarelor româneşti. Iar Maitreyi şi ciocnirea continuă dintre sacru şi profan nu merită pângărită în asemenea hal.
Vizionare plăcută la teatru şi lectură plăcută în continuare!
Ailyin Cadîr – adevărul.ro, 23.02.2012
Cum e ca, la cei 26 de ani ai tăi, să o interpretezi pe Maitreyi la 16 ani? Ţi-a fost greu să intri în pielea personajului?

Chris Simion m-a ales în primul rând pentru că, dintre toate fetele care au dat casting, eu semăn cel mai mult cu Maitreyi la 16 ani, aşa cum o vizualizase ea. Cred că m-a prins la momentul potrivit. Aylin la 26 de ani este cum era Maitreyi la 16 ani. Mai greu a fost să înţeleg cu mintea mea de european cum doi oameni care se iubesc nu pot rămâne împreună, din cauza unor legi religioase, vechi de când India, şi care – în cazul nostru – le face atât de rău, le schimbă vieţile. Îi face neputincioşi pe amândoi. Sentimentul ăsta de neputinţă te face atât de mic şi lipsit de importanţă.
“Maitreyi la maturitate” este interpretată de Maia Morgenstern. Cum este să „împarţi” cu o actriţă celebră acelaşi personaj? Acest fapt te-a intimidat sau, dimpotrivă, te-a stimulat?
 
Sunt foarte mândră că sunt pe aceeaşi scenă cu doamna Maia, însă atunci când mi-am construit personajul nu m-am gândit nici o clipă la asta. Mi-am văzut de treabă, aşa cum este normal să facă orice actor. O admir şi o respect, nu mă sperie şi nu mă intimidează. De fiecare dată când joc cu actori mari, cum este şi dânsa, nu fac decât să fiu deschisă să învăţ lucruri noi şi să primesc sfaturi. Şi să fiu bucuroasă că am cui să i le cer. Trebuie să spun, însă, că partenerul meu, Vlad Zamfirescu, a fost omul care m-a ajutat cel mai mult şi de la care am învăţat enorm lucrând la acest spectacol.

„Maitreyi” este primul contact cu lumea lui Eliade sau, din contră, se numără printre autorii tăi preferaţi?

Din ce îmi amintesc, era lectură obligatorie în liceu. Cred că a fost într-adevăr primul contact cu lumea Eliade. Orice autor care mă poate scoate din lumea realului şi care mă duce înspre magic, mitic sau suprareal este un autor pe care îl citesc cu interes.
Cum te-ai documentat pentru acest rol? Ai studiat cultura şi obiceiurile indiene sau indicaţiile regizorale ţi-au fost suficiente?
Am citit şi răscitit cartea, am citit comentariile critice despre carte, am citit memoriile lui despre acea perioadă, am citit şi răscitit cartea ei, “Dragostea nu moare”, am discutat tot ce mă interesa depre India, obiceiuri, stil de viaţă, cu oameni specializaţi pe cultura hindi, am văzut “Slumdog millionaire”… glumesc. Tot ce lipseşte e să ajung în India. Şi, daca nu voi ajunge cu spectacolul, voi ajunge în mod sigur la anu’!
Există vreo întâmplare deosebită legată de acest rol, sau de spectacol?
Când am dat casting pentru rol mi s-a părut că am dat o probă atât de proastă că n-or să mă mai caute în veci. Am uitat textul, am reînceput de vreo trei ori, am început să mă dau cu capul de pereţi… Peste o săptămână, am primit mail de la Chris în care îmi spunea că eu sunt Maitreyi aşa cum o vede ea, că ar mai vrea să mă vadă o dată… În secunda doi am dat sms-uri la toţi prietenii: “Sunt Maitreyi!” Când am fost la ultima întâlnire – care era de fapt încă o probă, dar eu nu ştiam – eram aşa sigură că eu sunt Maitreyi încât am luat rolul!

Ce parte a interpretării acestui rol ţi-a creat cele mai mari dificultăţi? Ai, de exemplu, o scenă în care apari topless.

Replicile în bengali le-am învăţat uşor. Scena în care mă dezbrac… Să ştiţi că există pentru că eu am insistat. Este punctul cel mai controversat al relaţiei dintre ei. Este motivul pentru care ea a simţit nevoia să scrie cartea ei. La o repetiţie, Chris voia să nu mai facă scena de dragoste. Mi s-a părut că este esenţial ca ea să existe, în orice formă, dar trebuia să fie. Am eu o scenuţă la care mă crispez un pic, dar încet-încet am început s-o savurez şi cred că e din ce în ce mai bine. N-are rost să zic despre care e vorba. Spectatorul trebuie să urmărească povestea, nu micile dificultăţi ale actorilor.
Faptul că ai concurat la „Dansez pentru tine” te-a ajutat să înveţi mai uşor dansurile indiene? Cum a fost colaborarea cu coregrafa Carmen Pesantez?
Faptul că am participat la “Dansez pentru tine” m-a ajutat la “Maitreyi”. Faptul că am jucat în “Cu un pas înainte” mi-a folosit la “Dansez pentru tine”, faptul ca am facut parte din trupa Pops mi-a folosit la “Cu un pas înainte”. Orice experienţă contează. În plus, a fost o plăcere să lucrez cu Carmen, care a fost atât de răbdătoare şi de înţelegătoare. Cu ea repetam între picături, atunci când nu aveam repetiţie cu Chris, sau la “Dansez…”. Tot Carmen m-a învăţat aproape tot ce ştiu despre femeia indiană şi obiceiurile indienilor.
Maia Morgenstern – evz.ro, 31.03.2012
În întreaga piesă priviţi spre generaţia tânără. Cum este să îi vedeţi pe scenă?
Formidabil. Mă inspiră, mă înduioşează. M-aş molipsi de inocenţă dacă s-ar putea, de inocenţa ireparabil pierdută, de bucurie şi prospeţime, de modul jucăuş şi, slavă Domnului, lipsit de inhibiţii. Din punctul ăsta de vedere m-oi ţine cât oi putea să nu mă transform într-un fel de harpie, hoaşcă, care începe să profereze şi să ţipe teorii: “Băi, pe vremea mea ne lipeam de pereţi”. Nu vă lipiţi de niciun perete. Dimpotrivă, ţâşniţi, dragii mei tineri colegi.
Cum aţi ales să jucaţi în piesă?
Am fost aleasă. Chris Simion a tras de mine. Eram într-o perioadă neagră a existenţei, după o pierdere de neînlocuit, a tatălui meu. Eram pe pilot automat, făceam ce se cuvenea să fac. Ea a ţinut morţiş să mă aibă, ca şi cum m-ar fi luat de piept şi m-ar fi azvârlit în acest proiect.

Ce v-a atras la rol?

Atunci nu ştiam romanul “Dragostea nu moare”. Din păcate foarte puţini oameni îl ştiu. Iată un prilej de a-l parcurge, de a avea o părere, de a polemiza cu spectacolul, cu autorul, contextul. Nu m-a atras exotismul neapărat, ci fereastra care se poate deschide către un univers, punctul de vedere al regizoarei, două viziuni asupra unor întâmplări, o femeie care spune: “Mi-a zdrobit viaţa prin această confesiune”.

Aţi fost în turneu în ţară cu “Maitreyi”. Cum este să jucaţi în provincie?

Joc cu mare plăcere. Sunt oraşe în care se desfăşoară o intensă activitate teatrală. Unele oraşe sunt atât de însetate de spectacol, de teatru, de actori cunoscuţi, încât este o imensă responsabilitate. Şi dacă de multe ori criteriul este ce este mai ieftin, ce este mai uşor de transportat, ducem şi prin provincie, făcându-se un compromis dureros – dă-i că merge şi aşa – atunci cu atât mai mult înţelegi ce responsabilitate ai. În locurile unde sunt oamenii însetaţi de teatru se simte lucrul acesta.

Comments

  1. ce-mi placea in studentie sa ma duc la studioul Cassandra din Bucuresti la piesele studentilor. Chiar ieri mi-am adus aminte de asta cînd am auzit stirea cu Olga Tudorache și am făcut legătura cu reprezentațiile pe care le dădeau clasele ei acolo …

  2. Uite asta e o piesă pe care mi-aș fi dorit din suflet să o văd. În momente de asta urăsc faptul că locuiesc într-un oraș așa mic. Limitat.
    Eliade, e, pentru mine, ceva aparte. Și, clar, în mod special povestea asta de dragoste, spusă într-un mod unic în literatură, de ambele părți implicate. Părți reale.
    Mă bucur mult pentru tine, c-ai putut să fii acolo! Frumos.

  3. Ailyin Cadîr a progresat enorm. Initial se invartea prin Pops si alte trupe fara viitor, pana ajuns pe mainile celor de la Unatc si al scolii Pro. Am vazut-o si la TNB, am vazut-o si pe sticla si da bine fata.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *