Man of Steel (2013)

man_of_steel_poster6-610x889

Filmul: Man of Steel
O producţie: SUA, 2013
Gen: Science Fiction
Durata: 2h 23min
Regia: Zach Snyder
Actori: Henry Cavill, Amy Adams, Michael Shannon, Diane Lane, Russell Crowe, Kevin Costner, Laurence Fishburne

 
Despre ce e vorba?
Spre deosebire de toţi ceilalţi copii ai planetei Krypton – programaţi genetic să devină muncitori, războinici, oameni de ştiinţă sau conducători –, Kal-El a fost conceput şi adus pe lume în maniera “tradiţională”, de către principalul om de ştiinţă al planetei, Jor-El (Russell Crowe), şi soţia sa, Lara (Ayelet Zurer). Întrucât generalul Zod (Michael Shannon) porneşte o sângeroasă revoltă împotriva conducătorilor de pe Krypton, o lume secătuită de resurse, care-şi trăieşte ultimele clipe, Jor-El îşi trimite fiul către îndepărtatul Pământ, într-o navetă de salvare. Bebeluşul Kal-El poartă în celulele sale întreaga moştenire genetică a kryptonienilor, “evadarea” sa stârnind furia lui Zod, care se răzbună ucigându-l pe Jor-El. Revolta eşuează, Zod şi acoliţii săi sunt izgoniţi, decizie care ulterior se va dovedi salvatoare, deoarece planeta face implozie.

Fast-forward pe Pământ. Clark Kent (Henry Cavill) este un bărbat de 33 de ani, singuratic, ascunzând umanităţii puterile sale deosebite. Când şi când, în situaţii extreme, salvează oameni din situaţii critice, fapte care îl aduc în atenţia jurnalistei Lois Lane (Amy Adams). O serie de împrejurări îi dezvăluie lui Clark adevărul complet despre originile sale, dar momentul coincide cu venirea pe Pământ a lui Zod, devenit liber şi mânat de dorinţa de a reabilita rasa kryptoniană cu ajutorul informaţiei genetice din organismul lui Clark. Apariţia lui Zod îl determină pe Clark să-şi dezvăluie identitatea şi să-şi confrunte duşmanul.

Cine, ce şi cum joacă?
Piesele de calibru din Man of Steel sunt Henry Cavill, Michael Shannon, Russell Crowe şi Kevin Costner. Să-i luăm pe rând.

Henry Cavill este Clark Kent la “christica” vârstă de 33 de ani. Nu ştiu dacă asemănarea cu personajul biblic este intenţionată (deşi cred că barba este cea care determină insolita conexiune), dar ambele personaje trăiesc un moment crucial pentru existenţa lor ulterioară – mai mult sau mai puţin pământeană. Kent, un nomad care nu-şi găseşte locul printre oamenii care nu-i vor înţelege puterile, află în sfârşit răspuns la dilemele care l-au frământat o viaţă întreagă: cine este cu adevărat, care-i sunt părinţii şi neamul, de ce se află pe Pământ.

Încă de mic, Clark a învăţat de la părinţii săi adoptivi, Martha (Diane Lane) şi Jonathan Kent (Kevin Costner) să-şi controleze şi să-şi ascundă capacităţile deosebite, pentru a nu fi respins de o societate care se teme de ceea ce nu înţelege. Învăţând autocontrolul, Clark se maturizează înainte de vreme, fizionomia lui Cavill – în special bărbia sa pătrată – surprinzând foarte bine acest lucru. De altfel, noul Superman este un exemplar foarte bine făcut, cu un fizic robust scos în evidenţă de culorile şterse ale noului său costum. Cavill beneficiază de o scenă la bustul gol, tocmai pentru a arăta că totul este natural, carne şi oase, fără muşchi de cauciuc.

De fapt, Superman comunică mai mult prin prezenţa sa impunătoare. Omul de oţel rosteşte puţine cuvinte, nonverbalul fiind cel care se străduie să-i comunice emoţiile. Cavill este primul Superman modern care reuşeşte să se apropie de naturaleţea nedisimulată a predecesorului său – personajul regretatului Christopher Reeve…

Personajul negativ este Zod, dur şi lipsit de scrupule, un anti-erou (după cum singur explică, singura sa raţiune de a fi este renaşterea kryptonienilor, orice acţiune a sa, indiferent cât de brutală, urmărind acest unic scop) magistral interpretat de Michael Shannon. Pentru mine, din perspectiva forţei dramatice, Zod este personajul cel mai puternic al filmului. Şi cum am o atracţie inexorabilă către personajele negative, Antje Traue în rolul Faorei-Ul, locotenentul lui Zod, mi se pare extrem de sexi…

Întruchipându-i pe cei doi taţi ai lui Kal-El, Russell Crowe şi Kevin Costner conferă adâncime protagonistului. Amândoi apar într-o formă imaterială (hologramă sau pură amintire), ca doi ghizi spirituali ai transformării lui Superman, atât ca om, cât şi ca super-om…

Provocarea feminină pentru rebelul Clark este Lois Lane, pe care Amy Adams o transformă într-un reporter de investigaţii extrem de băgăcios. Atât de băgăcios încât Lois Lane ia parte la multe scene fără un alt motiv evident decât că este… Lois Lane; astfel, tânăra ajunge la o bază militară secretă care studiază un posibil artefact extraterestru, se află la bordul avionului însărcinat să distrugă una dintre navele lui Zod, ba chiar Zod o ia la bordul navei sale. Amy Adams poate întruchipa femeia puternică din viaţa lui Kent, dar, din păcate, filmul îi atribuie unica sarcină de a fi mereu salvată de Superman. Scenariul lucrează atât de puţin la relaţia dintre cei doi, încât sărutul din final pare complet rupt din context.

Cum mi s-a părut?
Man of Steel a împărţit publicul în mai multe tipologii, în funcţie de motivaţia fiecăruia de a vedea filmul: în primul rând, sunt fanii devotaţi ai lui Superman, nu doar cel din filme, ci personajul creeat de-a lungul a 75 de ani de existenţă a benzilor desenate şi a peliculelor de animaţie de lung-metraj; în al doilea rând, sunt adepţii stilului vizual bombastic al regizorului Zach Snyder (300, Watchmen); apoi sunt fanii lui Cristopher Nolan, al cărui succes colosal cu trilogia The Dark Knight a transformat Man of Steel într-un must see din prima clipă în care tipul şi-a anunţat implicarea în proiect; în final i-am putea numi pe cinefilii amatori de filme din simpla dragoste pentru artă.

Indiferent de apartenenţă, însă, Man of Steel a făcut valuri prin toate categoriile de spectatori, fiecare găsind plusuri şi minusuri mai mici sau mai mari:

Limbaj: &#8226 &#8226 &#8226 &#8226 &#8226
Violenţă: &#8226 &#8226 &#8226 &#8226 &#8226
Sex: &#8226 &#8226 &#8226 &#8226 &#8226
Alcool, droguri: &#8226 &#8226 &#8226 &#8226 &#8226
Imagine: &#8226 &#8226 &#8226 &#8226 &#8226
FX: &#8226 &#8226 &#8226 &#8226 &#8226
Muzică: &#8226 &#8226 &#8226 &#8226 &#8226
Atmosferă: &#8226 &#8226 &#8226 &#8226 &#8226

Fără doar şi poate, în viziunea fanilor devotaţi ai lui Superman, sacrilegiul suprem comis de Man of Steel este că eroul, perceput ca un exponent al binelui absolut, îşi omoară duşmanul fără remuşcări; pe de altă parte, însă, Cavill propune un personaj ceva mai matur decât alura uneori copilărească a arhetipului Reeve, dar cu aceeaşi forţă de a acapara ecranul şi de a se asocia instantaneu cu numele şi renumele de Superman;

Pentru fanii lui Snyder, aglomerarea de efecte speciale va fi o încântare (pe mine, cel puţin, costumele de luptă m-au cucerit – mai ales în prezentarea Antjei Traue); totuşi, distrugerile excesive provocate de Superman şi Zod în încleştarea lor vor crea un deja-vu nedorit cu pasiunea lui Michael Bay pentru haos (iar dacă ne gândim că, la un moment dat, Superman este urmărit prin aer de nişte braţe robotizate, divagarea spre Transformers s-ar putea să fie prea accentuată). Cum demolarea unei jumătăţi de metropolă presupune pierderi semnificative de vieţi omeneşti, insistenţa scenariştilor către forma aceasta de violenţă extremă devine apăsătoare şi de neînţeles. Iar dacă oamenii nu mor, clădirile fiind goale – ca în Pacific Rim, unde n-am văzut picior de om în blocurile puse la pământ într-una dintre cele mai dens populate zone de pe Glob –, atunci totul pare a fi doar un joc de păpuşi anost, într-un décor de carton.

Adepţii lui Nolan vor exulta în prima parte a filmului, când naraţiunea nu decurge liniar, ci identitatea ascunsă a lui Clark Kent se conturează prin salturi repetate din prezent în trecut şi înapoi. Reversul medaliei este că Superman-ul lui Cavill este prea serios, dovadă fiind puţinele replici rostite de acesta, pentru un personaj de benzi desenate.

Într-un final, cinefilii nepărtinitori vor remarca – inevitabil – numeroasele scăpări de logică din scenariul filmului (cum este faptul că Superman se îneacă şi tuşeşte din cauza fumului, dar nu are probleme de respiraţie în vidul cosmic), dar vor aprecia – poate – şi adaptarea unei poveşti devenită clasice la vremurile moderne, precum şi prestaţia reuşită a lui Cavill în pielea (costumul?) omului de oţel. Mai ales că, de data asta, celebrii chiloţi roşii nu mai sunt la vedere…

Concluzia

Per ansamblu: &#8226 &#8226 &#8226 &#8226 &#8226

Pentru toate motivele de mai sus – bune şi rele deopotrivă –, plus muzica lui Hans Zimmer, plus faptul că o continuare este deja în lucru şi-l va arunca “în horă” şi pe Batfleck Batman, Man of Steel este un film ce merită văzut. Acţiunea este concepută la Hollywood şi, prin urmare, este contaminată de problemele inerente, dar protagoniştii oferă o luptă pe cinste, din care binele câştigă.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *