Midnight in Paris (2011)

Un film de Woody Allen, care funcţionează tocmai dacă faci abstracţie de Woody Allen.
Niciodată nu am fost un fan Woody Allen, şi filmul ăsta mi-a adus aminte de ce: o construcţie mult prea elaborată, ce riscă să devină plictisitoare, pentru un final extrem de simplu. Exact ca personajul principal, care (subjugat de Parisul anilor ’20) lasă tot pentru a se deda Parisului zilelor noastre, şi filmul – la un moment dat – pare că abandonează, că renunţă la întregul ansamblu de personaje (şi sunt o grămadă) pentru a se duce-n treaba lui, la o plimbare pe un pod, în ploaie.
Dar, făcând abstracţie de întreg, elementele compoziţionale sunt deosebite.
Începând chiar cu Parisul, care ne este prezentat într-o imagistică superbă, [De mult am în plan să vizitez acest oraş, iar aseară, când am văzut filmul, mă ardeau degetele să deschid laptop-ul şi să intru pe booking.com… La fel cum sunt convins că se va înfierbânta şi O. când va citi aceste rânduri.] într-o atmosferă de dolce far niente, cum am mai văzut în A Good Woman şi A Good Year.
Apoi mixul, cel puţin interesant, de jocuri actoriceşti, care ni se propune. În primul rând, se remarcă Owen Wilson, nu neapărat prin prestaţia sa, ci prin natura rolului – mult mai serios decât restul apariţiilor sale. Tocmai din acest motiv, mi se pare că nu oferă suficientă credibilitate personajului. După experienţa din The Ghost Writer, l-aş fi găsit mult mai potrivit pe Ewan McGregor.
Lângă Wilson, Rachel McAdams (Inez), dar mai ales Marion Cotillard (Adriana). Rolul de frumuseţe a anilor ’20 îi vine ca turnat actriţei care a întruchipat-o şi pe Edith Piaf (La Vie en Rose). Dar frumoasa pariziancă arată mult mai bine lângă un Russell Crowe (A Good Year), decât la braţul unui comediant blond. [krossfire, dacă treci pe-aici, Adriana e arhetipul femeii interbelice care fumează şi este, totodată, elegantă]
În afara celor doi, un conglomerat de actori, dând viaţă istoriei artei universale (Hemingway, T.S. Elliot, Picasso şi, my all time favorite, Salvador Dali. [Pentru o figură excentrică precum a pictorului, Adrien Brody visând rinoceros e o alegere savuroasă]), ori aducând în scenă personaje eficiente – pedantul profesor al lui Michael Sheen, ori ghidul de muzeu interpretat de Carla Bruni.

All in all, un film de urmărit cu gândurile aiurea, visând la călătorii.

Comments

  1. Ai dreptate. Personajul principal este Parisul.Cronicile acestui film au subliniat si faptul ca trecerea de la o epoca la alta este fireasca.Este un film de divertisment.Dali era in perioada de dupa Garcia Lorca, prietenia cu Bunuel l-a salvat de la relatia homo homini.

  2. Cand am fost in Paris…seara imi amintesc doar sex shop-urile si muzeele erotice pentru ca altceva nu prea am apucat sa mai vad.:))) Bine..si turnul Eiffel de la departare!:P D.

  3. “A good woman” – da; dar “A good year” a fost lungit si tras de par (parerea mea). Sunt un mare fan al dolce far niente.
    P.S. : Am inceput sa ma uit la “The Ghost Writer” si am obosit de accentul lui Ewan dupa zece minute… Sa mai fac o incercare? 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *