O scrisoare pierdută

Centenar Caragiale
Indiferent cât de (supra)aglomerat sunt în această perioadă, aseară mi-am găsit timp pentru o piesă de teatru – arhicunoscuta O scrisoare pierdută, de data aceasta în regia lui Alexandru Dabija.

Un dramaturg-simbol al culturii româneşti (I.L. Caragiale), un regizor cunoscut al teatrului românesc contemporan (Alexandru Dabija) şi o mână de nume cu rezonanţă ale scenei româneşti (şi nu numai) de astăzi: Marcel Iureş, Marius Florea Vizante, George Mihăiţă, Valentin Teodosiu, Mihaela Teleoacă, Dorina Chiriac, Florin Dobrovici şi alţii. Aşadar, premisele unui spectacol savuros?
Şi da, şi nu.
Piesa este lungă – trei ore şi patru acte – şi reprezintă o alternanţă de momente reuşite şi antrenante, cu secvenţe destul de plictisitoare. Punctul maxim de interes îl constituie, fără îndoială, actul trei – un moment interactiv cu discursuri politice de pe scenă şi replici aruncate din public, completat de Cetăţeanul Turmentat care face, fără jenă, scandal spectacol printre spectatori.
De altfel, intervenţiile gălăgioase savuroase ale Cetăţeanului Turmentat (Dorina Chiriac) şi interacţiunea acestuia cu Nae Caţavencu (Marcel Iureş), plus monologurile cameleonic-demagogice ale celui din urmă sunt savoarea întregii piese. Dorina Chiriac este extrem de simpatică, în rolul alegătorului derutat, care cântă melodiile Adei Milea cu un patos ce aminteşte de tânărul Gavroche al lui Victor Hugo, iar Marcel Iureş fură complet scena cu apariţii oscilând între aroganţă şi umilinţă (piesa se încheie cu un Caţavencu răpus la pământ de politică şi băutură).
Restul personajelor transmit prea puţine emoţii, sau senzaţii contradictorii, astfel încât conexiunea cu publicul nu este foarte reuşită. Zoiţica (Mihaela Teleoacă) pare rece şi artificială, Tipătescu (Marius Horia Vizante) suferă de “iuţeală” şi se pierde în urlete şi sunete dezarticulate, Trahanache (Valentin Teodosiu) este impunător ca statură, mocăit ca prezenţă – şi astfel excelent interpretat, Farfuridi (Florin Dobrovici) se rezumă la nişte moace de tot râsul, iar Dandanache (George Mihăiţă) aproape nici nu contează.
În concluzie, o piesă agreabilă şi în ansamblu reuşită, care aduce un suflu relativ-nou unei piese de teatru consacrate, care a beneficiat de abordări regizorale memorabile (Sică Alexandrescu – 1978, Liviu Ciulei – 1972, Radu Beligan – 1979, Alexandru Tocilescu – 1999) şi actori pe măsură (Toma Caragiu, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Octavian Cotescu, Liviu Ciulei, Radu Beligan, Ştefan Bănică, Dem Rădulescu).
P.S. Sursa fotografiilor: adevărul.ro.

Comments

  1. – Ada Milea intr-un astfel de spectacol cred ca suna intr-un mare fel.
    – au fost pauze? Ca asa-i frumos, sa bei sampanie in pauza de la teatru!
    – te invidiez pentru piesa asta! (cu sau fara sampanie)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *