O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri

neagu-djuvara-o-scurta-istorie-a-romanilor-povestita-celor-tineriNeagu Djuvara (1999)
Într-o ţară în care manualele de şcoală lipsesc, iar acolo unde, totuşi, reuşesc să ajungă la timp pe băncile elevilor, aceste veritabile ghiduri către lume ale copiilor sunt transformate într-un ghiveci ordinar de neştiinţa unor dascăli şi interesele comerciale meschine ale unor oameni cu funcţii şi putere – într-o ţară de acest fel, deci, a apărut o carte a unui om. De fapt, o veritabilă minienciclopedie de istorie, al cărei autor este el însăşi o bibliotecă pe două picioare.

Despre Neagu Djuvara am mai scris. Venerabilul istoric s-a născut în România, a studiat în Franţa, a avut o scurtă incursiune în Suedia, după care a petrecut 23 de ani în republica africană Niger, revenind în ţară (via Franţa, iarăşi) după o pribegie de 45 de ani. În tot acest exil, mai mult sau mai puţin benevol, spiritul lui Djuvara a rămas fundamental român, iar perspectiva sa – contemplativă şi critică, totodată – asupra trecutului românesc este una dintre resursele inestimabile ale contemporaneităţii.

Scurta istorie a românilor povestită celor tineri este, desigur, o lucrare istorică. Una care încearcă nu doar să limpezească povestea a mai bine de 2.000 de ani de umanitate în spaţiul carpato-dunărean (demontând unele mituri şi teorii, argumentând şi consolidând alte ipoteze) –  cât şi, mai important, să o facă mai accesibilă publicului neavizat. Căci tinerii la care face referire autorul nu sunt doar adolescenţii, mai puţin atraşi de un trecut tot mai abstract, cât şi cei mai puţini capabili să perceapă realitatea istorică din contextul mai degrabă intoxicat cu neadevăruri de propagandă al unor manuale sau al altor publicaţii asemănătoare.

Prin urmare, mi-e greu să înţeleg cum poate fi neglijată o asemenea muncă titanică, a unui autor mai mult decât îndreptăţit, în comparaţie cu lucrătura de mântuială a unor profesoraşi care semnează aşa-zisele manuale alternative (pretins moderne). Unde mai pui că Scurta istorie în viziunea lui Djuvara există şi sub forma unui excelent audiobook, fiind astfel şi mai atractiv publicului reticent la terfeloagele tradiţionale. Eu l-am descoperit relativ recent (a se citi, mi-am făcut timp să ascult toate cele zece volume) şi am fost pe deplin cucerit.

Dar, probabil, încăpăţânarea cu care ne negăm mai departe valorile face şi ea parte din specificul naţional – laolaltă cu alte tare pe care, incursiunea lui Moş Neagu în istorie ni le dezvăluie a fi înrădăcinate în secolele de început ale Ţărilor Româneşti medievale.

Comments

  1. Bine dar aceasta carte nu e un manual ci o carte de popularizare a disciplinei istoriei cu tema istoria Romaniei, deci eu nu sunt de acord sa fie comparata cu alte carti desemnate sub categoria de manual, ci cu alte carti similare de popularizare, fie pe aceeasi tema fie pe alte teme. Intrebarea mai generala re de ce un manual de istorie nu poate fi la fel de olacut de citit ca o carte de popularizare istorica este intr-adevar o intrebare buna, mai ales cu gandul la scolarul de clase de scoala generala, de fapt si la scolarul de scoala primara, pt ca eu personal am z s in sinea mea Adio materiei istoriei asa in general inca din clasa a 4-a, cand in md intamplator am studiat istoria Romaniei, insa mi-am mentinut aceeasi parere si mai tarziu in scoala generala cand am studiat si istoria Frantei sau a Marii Britanii, (ba chiar si mai rau de fapt pt ca alea contin si mai multe date).

    1. Zau, nu am avut nu ci o bucurie nici macar cand m-am straduit sa citesc Regii Blestemati, de dl academician Maurice Druon, o carte de popularizare a istoriei medievale a Frantei considerata de-a dreptul o capodopera a beletristicii continentale, zau, nici macar la Fratii Jderi nu am reusit sa rezist prea bine, desi ea continea si mai multa fictiune de aventuri romantice a la Cei Trei Muschetari. Insa m-am simtit mai putin vinovat cand ulterior am citit in presa ca de obicei gustul pt a citi lucrari de popularizare istorica se dezvolta mai mult in perioada adult matura, cu un maxim atins dupa ce omul implineste 40 de ani, asa ca ma consolez ca poate in viitor voi fi tentat sa citesc si aceasta carte…nu cred ca trebuia sa zica pe ea ca e “pt tineri”…ca totusi dupa 40 de ani, nu stiu daca ma pot incadra in acest grup, asa ca aceasta carte risca sa ramana necitita. Insa deoarece la varsta mea a inceput ada vag sa ma macine o curiozitate despre Evul Mediu Europeean, ca prea s-au zis numai lucruri rele despre aceasta perioada considerata de-a dreptul horror si numai in ultimii ani istoricii de popularizare au inceput sa prezinte si cateva parti bune despre aceasta perioada, drept sa spun am rasfoit si eu aceasta carte mai sus prezentata si mi se pare in ton cu toate celelalte de istorie de popularizare mai simpatice si mai tolerabile si nu asa de provocatoare de anxietate ca Game of Thrones…desi ma rog, am peste 30 de ani, cred ca la 16 as fi preferat probabil ceva mai horror si de actiune gen Game of Thrones sau scena aia cu Capul lui Motoc vrem ! Aia, da scena medievala care poate atrage atentia tineretului !

  2. Un manual poate fi o lectura cat se poate de placuta. Si nu ma indoiesc ca unele dintre aceste manuale alternative sunt user friendly – dar nu e suficient. Din punct de vedere didactic, nu incita cu nimic dorinta copiilor de a sti. Pe cand Mos Neagu este un povestitor innascut, iar povestirile lui cauta pe cat posibil sa evite miturile si folclorul si sa se concentreze asupra faptelor ca atare.

    Daca tinerii ar sti despre istorie macar cat relateaza Mos Neagu in cartea lui – scrisa ori povestita -, am discuta de pe un alt nivel… de cultura generala.

    1. Pai eu sunt de acord cu literatura istorica de pipularizare, de fapt numai asa am reusit sa prind si eu cate ceva, dar doar ziceam ca nu la 16 ani, zau, la 16 ani sincer nu as fi citit aceasta carte, poate doar recent, atunci cand am rasfoit-o, dar repet ca aveam peste 30 de ani. Cine naiba sta sa citeasca la 16 ani despre Liga Hanseatica sau chiar si ce mode de perdele si dulapuri aveau nu stiu care boieri, sau ce dezvoltata era economia UE chiar si in tinuturile Romaniei medievale, de exemplu. Adica e o chestie de ce citeste in general un tanar mediu oarecare, ma rog, daca nu e fan special de istorie, ca asa am avut si eu un coleg care in clasa a 8-a si a 9-a citea tratate universitare reale nici macar manuale scolare de istorie adica, si desigur ca putin i-ar fi pasat pana si lui de cartea de mai sus pe care ar fi considerat-o prea facila din punctul lui de vedere.

      1. Pe de alta parte pt dl Djuvara desigur ca si un om de 34 de ani ca mine poate fi considerat “un tanar”, deci eu personal ma declar satisfacut si nu aveam intentia de a critica aceasta carte, pe care am rasfoit-o si eu personal plus m-am bucurat ca exista si a fost scrisa de cineva care a depus efortul real si constiincios de a scrie o .storie de popularizare a Romaniei de un nivel calitativ superior relativ la standardul unei lucrari de istorie popularizata. Deci eu am o parere buna despre carte, doar ca nu eram de acord de a o prezenta relativ la un standard caruia nu-i apartine, acela de manual scolar de istorie.

        1. Dar eu gandesc asa mai degraba birocratic din defect profesional si nu e obligatoriu asa in general ca orice carte, de oricare ar fi ea, fie chiar si manual la o adica, mai ales intr-o disciplina atat de real arida ca istoria, sa fie raportat la perspectiva mea birocratica. Eu nu incerc sa imi impun perspectiva ci doar am simtit nevoia, sau mai bine zis compulsia, sa clarific un punct de clasificare.

          1. O compulsie de altfel in ton (deci poate chiar si on topic) cu scolasticismul medieval europeean ! Ce bine ar fi fost daca eram mai multi birocrati asa ca mine sa catalogam corespondenta lui Neacsu de la Campulung…desi ma rog, la vremea acelui Neacsu eu personal as fi fost mai probabil analfabet ! Asa ca oricum nu de mine ar fi depins istoria arhivelor istorice de documente in lb romana ! Dar daca depindea…mama mama ce istorie documentata ar fi avut Romania, si inca in triplicat !

          2. Si ce manuale de istorie stufoasa ar fi putut chinui generatii intregi de studenti datorita diligentei mele extreme…pai astia de acum se pot considera norocosi ca nu am fost eu functionarul sef al administratiei lui Vlad Tepes !

          3. …nici macar sef, doar marunt birocrat oarecare…dar poate ca lui Vlad Tepes i-a fost mila de tineretul de azi, nu voia ca ei sa se chinuiasca cu manuale prea dificile, asa ca nu a angajat prea multi functionari ca mine, de fapt probabil nici unul…si nu stiu daca asta e bine sau e rau…cred ca e asa cum era normal sa fie, ad ca nici bine, nici rau, ci pur si simplu natural. De aia eu personal nici nu am sentimente deosebite speciale fata de acea administratie…pe cand despre cea a regilor blestemati am numai nervi !

          4. Si cand am auzit ca dinastia contemporana daneza are 1000 de ani neintrerupti..zau, mi-a venit rau..in veci nu as fi rezistat sa fiu scolar de scoala generala daneza si sa ma puna sa invat istorie daneza !

          5. Efectiv cred ca am fost si nepoliticos la faza asta, ca eram asa intr-un tur de relaxare si soferul incerca sa sa ma distreze ca sa nu ma plictisesc si cand a zis chestia cu 1000 de ani, am facut asa reflex o mutra de parca ma durea maseaua, ba chiar cred ca am si oftat fff nepoliticos de adanc ! Adica am jo gnit omul ala care nu avea nici o vina doar voia de fapt sa ma distreze cu o anecdota oarecare, si eu m-am gandit imediat, aoleu ! Cate nume, cate date, cate castele, vai de capul meu !

          6. Si soferul a incercat sa ma linisteasca…”a, nu e chiar asa de rau, doar vreo 20-30″…pai da, la nivel de sofer cred si eu, dar la nivel de functionar oare cate sute ?

  3. Cărticica pe care o am eu e destul de subțirică. În varianta audio sunt zece volume? Oricum, mulțumesc că mi-ai readus în atenție cartea. După o alternare cu ceva ficțiune, mă voi apleca asupra ei. Nu de alta, dar în ultimele săptămâni am tot citit fie despre istorie fie despre politică.:)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *