Obiceiuri româneşti: mersul la mall

online-shoppingRomânii sunt un popor care ţine la tradiţii, obiceiuri, datini. Atât de mult, încât mulţi dintre ei nici nu-şi dau seama că termenii aceştia înseamnă practic acelaşi lucru, iar o înşiruire precum cea de mai sus e oarecum pleonastică. Ba chiar unele tradiţii / obiceiuri / datini sunt atât de înrădăcinate în mentalul colectiv, încât românii le pun în practică la fiecare nuntă sau botez, chiar dacă nu au nici cea mai vagă idee asupra semnificaţiei lor şi, astfel, aruncă întreg momentul în ridicol.

Totodată, românii sunt un popor care ţine la tabieturi. Spre exemplu, Iisus nu se naşte cu adevărat sau nu învie pe deplin dacă românii nu se îndoapă, conform tradiţiei, cu fripturi de porc sau de miel (alte cărnuri, mai dietetice, sunt considerate încă un moft), cu păşti şi cozonaci, cu răcituri şi salate de boeuf, cu drob sau alte preparate de ocazie. După care, în a treia zi de sărbătoare, se duc cu toţii să mănânce la McDonald’s şi la KFC.

Adică se duc la mall. Pentru români, o sărbătoare nu-i cu adevărat sărbătoare dacă nu merg la mall. Încep să cred că avem o fascinaţie aproape patologică pentru mall-uri.

Recent m-am întors de la Lisabona, zonă urbană locuită de 2,6 milioane de oameni (a 11-a zonă urbană ca mărime din Europa; statistică Eurostat 2011). Acestei populaţii stabile i se adaugă un aflux de aproape 2 milioane de turişti anual (Lisabona este al şaptelea cel mai vizitat oraş din sudul Europei). În total, 4,6 milioane de persoane – aproximativ un sfert din populaţia întregii Românii. În săptămâna pe care am petrecut-o acolo, am reuşit să identific două mall-uri şi un outlet (imens).

În comparaţie, Bucureştiul are o populaţie urbană de aproximativ 1,9 milioane de locuitori, cărora li se adaugă puţin peste un milion de turişti străini anual. Aşadar, 3 milioane de persoane – cu 35% mai puţin decât Lisabona. Totuşi, capitala României tinde spre nu mai puţin de 20 de mall-uri în următorii ani.

Lăsând la o parte că există un dezechilibru major între împuţinarea accelerată a unităţilor de producţie şi supraoferta de servicii existentă în piaţă, lăsând la o parte că mall-urile ajung să concureze bisericile (fapt ce întăreşte şi mai mult afirmaţiile de mai sus, de sărbători românii împărţindu-şi timpul în mod egal între biserică şi mall) – mă întreb: ce-i atrage atât de puternic pe români la mall?

Dacă e să răspund cât se poate de sincer la întrebarea asta, eu cred că snobismul. Românul vrea să fie văzut de ceilalţi, să creeze iluzia unui anumit statut social, fiind asociat, prin simpla prezenţă acolo, cu puterea de cumpărare cerută de brand-urile expuse într-un mall. Altfel nu-mi explic. Nu doar că piaţa de profil este ridicol de scumpă în comparaţie cu alte ţări europene, dar shopping-ul online este o alternativă mult mai convenabilă. Nu mai trebuie să te deplasezi, nu mai trebuie să înduri aglomeraţia, nu trebuie să trăieşti frustrarea că, după atâta efort, mărimea ta nu mai e pe stoc – şi, mai ales, nu mai trebuie să cheltui atâţia bani.

Deşi suntem ahtiaţi după telefoane inteligente şi gadget-uri care să ne ţină mereu conectaţi la internet, încă preferăm promenada la mall cumpărăturilor comode din faţa monitorului. Pentru că degeaba îţi comanzi pantaloni şi tricouri şic de pe net, căci nimeni nu te vede ieşind dintr-un magazin online cu punga brand-uită corespunzător în mână. Pe când mall-ul te face să te simţi important – chiar dacă numai în mintea ta.

Morala? Go online şi ţineţi pasul cu vremurile!… Adică nu vă mai irosiţi viaţa la mall şi ieşiţi într-un parc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *