Oblivion (2013)

MV5BMTQwMDY0MTA4MF5BMl5BanBnXkFtZTcwNzI3MDgxOQ@@._V1_SX214_Oblivion este un film atractiv.

Regizat de Joseph Kosinski (cel care, în 2010, a readus la viaţă moştenirea uitată a lui TRON, în TRON: Legacy), cinematografiat – dacă putem spune astfel – de Claudio Miranda (care, după acelaşi TRON: Legacy, a fost premiat cu Oscar pentru imaginile tulburătoare ale lui Life of Pi) şi orchestrat de francezii de la M83, Oblivion este un science-fiction cu un prim-impact cel puţin la fel de puternic precum cel al lui Prometheus.

În anul 2077, Pământul a fost abandonat după ce o invazie extraterestră a distrus Luna, iar vajnicului satelit al planetei i-a devenit imposibil să-şi mai îndeplinească atribuţiile milenare (controlul mareelor şi altele asemenea). În consecinţă, Pământul a fost zguduit de o serie de cataclisme geologice, în urma cărora omenirea s-a văzut nevoită să se refugieze pe Titan, unul dintre sateliţii lui Saturn. Rămaşi singuri pe Pământ, tehnicianul Jack (Tom Cruise) şi ofiţerul de telecomunicaţii Victoria (Andrea Riseborough) trebuie să se asigure că niciun alien rătăcit nu va sabota generatoarele hidroelectrice prin care umanitatea îndepărtată îşi asigură necesarul de energie. Concret, Jack este însărcinat cu mentenanţa dronelor-robot care îndeplinesc efectiv funcţia de pază şi protecţie.

Când una dintre drone dispare în mod ciudat, Jack pleacă într-o misiune de recuperare, declanşând un lanţ de evenimente care continuă cu salvarea unei femei (Olga Kurylenko) dintr-un modul spaţial prăbuşit şi descoperirea unui grup de supravieţuitori conduşi de veteranul Morgan Freeman. În scurt timp, Jack începe să se îndoiască de realitatea din jurul său şi de adevărata soartă a omenirii după distrugătorul conflict cu extratereştrii.

Până aici, povestea sună bine, mai ales pe fundalul unui New York postapocaliptic survolat de maşinării futuriste şi avându-l ca protagonist pe Tom Cruise, care nu-şi arată deloc cei 50 de ani împliniţi chiar pe platourile de filmare ale lui Oblivion. Actorul renunţă la încă o apariţie în stilul action hero care l-a consacrat (Mission: Impossible – Ghost Protocol), în favoarea rolul ceva mai delicat al unui individ prins între nostalgia trecutului, incertitudinea prezentului şi necunoscutul viitorului.

Aşadar, Oblivion este un film atractiv, ce-ar fi putut tinde spre perfecţiune, dacă n-ar fi fost împănat cu trimiteri la titluri mai vechi, de referinţă ale genului (şi nu numai) – care-i ştirbesc serios nota de originalitate. Începând cu lupta aeriană dintre copter-ul lui Jack şi drone (care aminteşte clar de Top Gun, unul dintre primele filme serioase ale lui Cruise), cunoscătorii vor descoperi asemănări – mai mult sau mai puţin intenţionate – cu filme precum The Matrix, The Matrix Reloaded, Inception, Total Recall, Avatar, Planet of the Apes sau Blade Runner. Iar la toate acestea se adaugă inerentele lipsuri ale scenariului.

Însă, dacă ne rezumăm strict la ceea ce se întâmplă pe ecran, Oblivion este unul dintre cele mai reuşite sci-fi-uri din ultima vreme, cu unele scene de luptă, cu un protagonist în care drama şi aventura postapocaliptică se îmbină într-un mod destul de reuşit, cu o lume credibilă, augmentată de bâzâitul, beep-urile şi alte sunete emise de diversele maşinării şi cu flashback-uri melancolice ale unei lumi dispărute (o cerere în căsătorie pe Empire State Building, ori un meci de baseball al celor de la New York Yankees).

De văzut, pe un ecran cât mai mare cu putinţă şi un sistem audio cât mai performant.

P.S. De remarcat că, nici de astă-dată, nici măcar cu preţul distrugerii planetei aproape în întregime, oamenii nu s-au lăsat înfrânţi de băieţii răi din spaţiu. Asta duce scorul la cât, 8-0 pentru terrani?

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *