Paradisul infernal

heaven and hell 8Librăriile şi vinotecile sunt locuri blestemate.

Misterul cărţilor aranjate pe rafturi, precum şi farmecul ascuns al sticlelor stivuite sub bolţi mă fascinează şi mă atrag irezistibil. Odată intrat pe tărâmul lor, mi-e aproape imposibil să mă rup de vrajă – le-aş lua acasă p toate, ceea ce mi-e imposibil, sau aş vrea să încerc acolo toate câte-mi cad sub ochi, ceea ce iarăşi este fără speranţă. Şi astfel, librăriile şi vinotecile se transformă în închisori ale plăcerilor interzise – paradisuri infernale – locuri blestemate.

Dar, cum fluturii sunt atraşi inexorabil de lumina unei lămpi în noapte, adeseori ucigătoare, nici eu nu pot rezistă fără a-mi tortura sufletul şi mintea. Cu astfel de gânduri – masochiste – am vizitat astăzi a nu-ştiu-câta ediţie a Târgului internaţional de carte Librex, organizat zilele acestea la Iaşi.

Foarte multe n-am ce să vă povestesc, poate doar faptul că, deşi cărţile emană o căldură tainică a lor, unii oameni nu te îmbie sub nicio formă să le citeşti. Mă bătea gândul să fac o nebunie şi să cumpăr ediţia aniversară a suitei Dune de la cei de la Nemira. Dar mi-am spus că, în loc să cumpăr nişte cărţi pe care deja le am (o serie mai veche, primită cadou când eram mai mic), mai avantajos ar fi să caut continuările realizate de Brian Herbert (fiul lui Frank Herbert, ale cărui cărţi le-am citit în SUA). Când am întrebat despre ele, cele două femei de la stand s-au uitat la mine ca la felul pai’şpe, începând să-mi explice cum – de fapt – n-am înţeles eu ce înseamnă Dune şi Frank Herbert… Locului şi momentului i s-ar fi potrivit mai mult nişte librari şi mai puţin nişte vânzători.

În rest, de citit pentru o viaţă şi încă pe-atât. Din tot, am selectat două titluri, ambele la recomandarea publicului din întuneric: Pe drum – Jack Kerouac (sugerată de Raul) şi De ce este România altfel? – Lucian Boia (inspirat de băimăreanul de serviciu). Două cărţi atractive pentru cele două săptămâni de concediu în care intru de luni…

Comments

  1. Din cea mai mare autentica curiozitate, dupa ce citesti cartea d-lui Lucian Boia, as dori sa aflu daca el opineaza de ce este Romania “altfel” decat Bulgaria, sau decat Polonia/Ungaria/Rep Cheha, etc, sau decat Franta/RFG/UK, etc ? Adica in raport cu CE anume exact este sau pare a fi Romania “altfel” si daca el chiar crede, fie asa la nivel semi-patriotic, cam ca Raul Ghiran, fie la nivel mai academic-intelectual ca e “un caz” realmente singular ? (asta desigur mergand dincolo de unicitatea fiecarei culturi, fiecarui individ la urma urmei, etc)

    1. P.S. Dl Lucian Boia fiind un istoric pozitiv recomandat de Vladen eu chiar recent am cumparat o carte scrisa de dansul intitulata Capcanele Istoriei, insa, ca de obicei, nu am deschis-o inca, asa ca efectiv nu imi dau seama ff bine din ce perspectiva istoriografica mai moderna vine, cred sincer ca e un om serios, insa daca scrii ca istoric De ce e Romania “altfel” ?, mie personal mi s-au ridicat automat intrebarile de mai sus plus inca una, cui i se adreseaza acea posibila explicatie, specific unei audiente largi romanesti sau unei audiente largi mai globale, sau si unei audiente mai academice, sau chiar de politologi sau chiar de guvernanti ?…desigur, aceste intrebari in totala necunostinta de cauza, si de aia chiar am fost curios, insa e posibil sa-mi dau seama daca citesc si cartea pe care o am, numai ca voiam sa aud mura-n gura si o opinie din partea altcuiva in care am incredere, adica tu !

  2. Ia sa povestesti tu despre ele dupa ce le citesti. Despre prima auzeam mereu numai impresii bune, dar de cate ori o luam de pe raft, o rasfoiam si citeam coperta finala, ma razgandeam, nu mi se parea cine stie ce. Pana la urma poate curiozitatea ma va face sa o incerc. As putea citi rezumate, dar atunci chiar nu mi-ar mai veni sa citesc daca stiu ce se intampla.

      1. Ei, atunci am tot timpul sa uit. Poate si tu ai sa uiti. Depinde. Desi in primele luni poate fi fie foarte cuminte, fie foarte agitata. Eu am testat ambele cazuri. Pe cat de cuminte era cea mica la inceput, pe atat de zvapaiata a devenit ulterior.

        1. Pentru ca l-am tinut cam o luna in calculator si tot n-am gasit impulsul necesar ca sa-l vad. Dar cred ca are mai mult de-a face cu “farmecul” personal al lui Stewart…

  3. ,,Cartile emana o caldura tainica a lor…”
    Frumos zis! La asa ceva nu m-as fi gandit.
    De-a lungul vietii, multe carti mi-au ,,incalzit” si mie sufletul.

  4. Aoleo, iar mă pun de-a curmezișul. Mi-a spus un tip de încredere, cu doctorat în istorie, că Lucian Boia ar fi cam plagiator de felul lui. Știu că mama îl citea, fiind profă de istorie, și îl aveam în casă.
    La farmecul lui Kristen Stewart te înțeleg, emană un parfum de mimoza :))

  5. Buna alegere…iar despre vanzatorii de carti…pana si astia sunt pusi acolo cu pile fara sa aibe idee cu ce se mananca cititul unei carti.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *