Povestea adevărată a unei fete imaginare 7

 Trip

Deschise ochii brusc. Atât de brusc, încât se sperie de fiinţa care plutea în apa lină, privind-o. Începu să râdă, amuzată de frica ei de copil naiv, care se teme de propria-i imagine în oglindă. Spre bucuria ei, Laura îşi regăsi râsul cristalin, voios, cu sclipiri de cristal, aşa cum îi spunea bunica. Baia fierbinte îi spălase toată oboseala sufletului şi-acum era gata să renască – o adevărată adolescentă, ce nu putea fi doborâtă de o simplă ceartă cu ai ei.
Se ridică din apă şi simţi pielea înfiorându-se în răcoarea neaşteptată. Fusese o proastă să plângă aşa, ca o actriţă siropoasă dintr-un film de mâna a doua. Nu era cu nimic mai prejos decât nimeni şi ai ei trebuiau să înţeleagă asta cât mai repede. Dacă refuzau, nicio problemă, avea să le-arate ea că era o tânără ce trebuia să-şi trăiască viaţa printre oameni şi lucruri, nu ascunzându-se mereu, ca un animal în cuşcă.
Animal… Îi plăcea mult cuvântul. Era sălbatic, feroce şi, în acelaşi timp, senzual, excitant. Se privi în oglinda de perete. Era înaltă, suficient de bine proporţionată cât să ia minţile oricărui tip – o felină. Un animal care cerea mângâieri şi dăruia răni adânci, dacă nu ştiai cum să te porţi. Părul blond se unduia cu uşoare reflexe castanii, din care se desprindeau, într-o curgere uniformă, umerii rotunzi. Era zveltă şi impunătoare, cu priviri de gheaţă albastră, uneori tăioase ca nişte cioburi de cer. Erau mulţi tipi peste statura ei de 1.75, însă odată prinşi de privirea aceea fără început şi fără sfârşit, avantajul trecea iremediabil de partea fetei.
Îşi atinse uşor sânii – potriviţi ca mărime, fermi, din piatră catifelată, transformau orice decolteu într-o privelişte provocatoare. Micile sfârcuri roz se avântaseră impetuos înainte, puncte de foc pentru ochii oricui ar fi tânjit după bustul de amazoană. Îşi roti puţin şoldurile, urmărind trasa exactă a picioarelor, apoi linia perfectă a feselor, într-o arcuire fină, de o sexualitate copleşitoare.
Era un animal, o felină nebănuită, ce putea avea orice ar fi vrut. Niciun mascul n-ar fi rezistat atracţiei debordante şi iată că singurul tip pe care îl dorea i se oferise singur. Trebuia să iasă cu Adino, să le arate tuturor că anonima de la braţul lui era o bijuterie rară – pe care nimeni nu o putea împiedica să strălucească.
Laură îşi aruncă pe ea un prosop şi, deschizând uşa băii, evadă, odată cu aburii, spre libertate.
Va urma.

Comments

  1. Eu personal am sitit nevoia chiar sa dau un link catre o recomandare educativa pt fetele din Romania care chiar, IMHO chiar cred impartial, sunt chiar cam prea pudice, posibil chiar in detrimentul lor, ca pt Laura, cred, din pacate, cf destinului pe care il presimt ca o asteapta, ca s-ar putea sa fie deja cam prea tarziu:

    Pe engleza: http://www.youtube.com/watch?v=P_HwuE1Vu5E

    Pe franceza: http://www.youtube.com/watch?v=JTzS9_T-I6E (e pt baieti la inceput, pt fete mai incolo, de pe la minutul 4)

  2. In my humble opinion= suna aiurea, dar e o abreviere destul de obisnuita de nivel politicos, in general, (nu ironic), in discutii pe net, desi, in ultimii ani, ca o reactie la cuvantul “humble” care poate fi interpretat si gresit, oarecum ironic, unii folosesc si IMO (in my opinion), dar IMHO e originalul de pe vremea forumurile de discutii on-line primitive USENET, (pre BBS, pre alte forumuri si mult pre bloguri), cand a inceput sa se utilizeze jargonul de tip abrevieri din astea. Eu le stiu doar pe astea 2, IMHO si LOL (laughing out loud). Mai sunt, desigur o groaza.

  3. Eu am acces la Internet din 1995. In anii aia, desi, desigur, Internetul si forumurile de discutii USENET existau deja de 15 ani, la nivel de public larg majoritatea discutiilor erau in lb engleza desi incepusera sa se dezvolte si sectiuni pe limbile diverselor tari. La vremea aia, pe lb romana pe net, la nivel de “discutii”, existau efectiv numai injuraturi, cu organul masculin si cu mama. Efectiv mi s-a facut si rusine de cum au iesit romanii pe Internet atunci. (Dar nu numai romanii faceau asta, toti aia din tarile din Europa de Est au facut asta. parca numai fostii iugoslavi erau mai decenti. La rusi nu m-am uitat sau nu tin minte. Tin minte insa un site cat de cat misto despre Romania, asa cu cateva poze turistice si un pic de istorie, inclusiv cateva mentiuni ale unor artisti romani mai faimosi, facut de un student roman care era la o universitate din SUA pe atunci prin 1996 parca. Acel site un pic mai tarziu chiar a fost linkat de site-ul Ambasadei Romaniei din SUA o vreme. Pe urma, desigur, mai tarziu, dupa inca vreo 2 ani, l-au dat jos, ca s-au dezvoltat site-urile alea in mod mai oficial si altfel, nu chiar asa de nivel artizanal.

  4. Eu pe vremea aia nu as fi indraznit in veci sa comentez ceva pe o discutie in lb engleza, ca erau oameni seriosi, studenti la Inginerie, la facultati de literatura, erau chiar si unii profesori universitari, discutau chestii serioase, desigur mai faceau si bancuri, dar erau oameni seriosi si mult mai in varsta decat mine, ca doar aveam doar 15-16 ani. Pe un singur fost iugoslav am indraznit sa il intreb o data ceva despre o carte si mi-a raspuns imediat si atat de frumos, desi tocmai fusese macel pe acolo pe la ei pe-acasa, si nu stiu daca se linistisera lucrurile. De atunci eu am o parere buna despre popoarele din fosta iugoslavie, si efectiv nu stiu daca cel ce-mi raspunsese fusese sarb sau craot sau bosniac sau altceva. Autoarea cartii despre care intrebasem era macedoneanca, Olivera Nikolova, si intrebasem despre o carte veche de copii care-mi placuse mie cand eram mic dar nu mai tineam minte numele autoarei, ca sa vad daca pot sa caut pe net daca s-au mai tiparit editii de atunci si in ce limbi, ca eu pierdusem cartea originala, care era o carte mult pre-1989, de cand era tata mic, de fapt, pe care o citisem si eu mai tarziu, si de atunci nu mai stiam cum s-o gasesc, o carte despre aventurile unui baietel, Zoki Poki.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *