Povestea adevărată a unei fete imaginare 8

Ieşi din scara blocului cu satisfacţa că-şi urma propria voinţă.

Într-un târziu, sătui de ceartă, ai ei îşi amintiseră de fată. Când ieşise din baie, dăduse peste maică-sa şi-i spusese simplu că se duce în oraş şi nu ştie când se întoarce. Femeia încremenise, în timp ce Laura se îndreptase senină spre camera ei, cu un imens zâmbet diabolic lăţindu-i-se pe faţă… Dar maică-sa fugise direct la Nicu, povestindu-i tot şi tulburându-i încă o dată mahmureala cruntă. Urlând de nervi, bărbatul se repezise în camera Laurei, dar amuţise instantaneu văzând-o aproape goală, nefiind capabil să-şi dezlipească ochii de pe sânii pe care se uscau ultimele picături de apă. Privirea îi căzuse apoi pe coapse, petecul întunecat – ce se ghicea sub lenjeria de dantelă – aruncându-i minţile în aer. Cu gâtul uscat, şi incapabil de reacţie, Nicu plecase, stârnindu-i Laurei sila pentru un bărbat aproape doborât de propriul instinct sexual. Savurându-şi victoria totală, fata îşi alcătuise cea mai provocatoare ţinută pe care-o purtase până atunci, decisă să ducă lucrurile până la capăt.
Acum era singură în noaptea umedă. Îşi reproşă pentru o clipă faptul că nu se gândise la ploaie, dar apoi se răzgândi. Picăturile rare mai mult se jucau cu ea, agăţându-i-se în păr, licărind şi dispărând, într-un joc de lumină palidă. Porni spre locul de întâlnire, simţindu-se la fel de proaspătă ca şi ploaia.
N-avea mult de mers şi, în scurt timp, desluşi siluetele grupului de tineri. Pe măsură ce se apropia, înţelese că gaşca de băieţi o remarcase şi începu să zâmbească, închipuindu-şi-i pe cei cinci băieţi cum o observau şi o analizau. Nu-i putea încă recunoaşte (alţii decât echipa de la 11C n-aveau cine să fie), dar nemişcarea lor era semn că fiecare se pierduse în gândurile provocate de noua apariţie.
‘Ai să-mi bag pula!
Nu şi-l imagina pe Dan reacţionând altfel. Părea că lumea nu înceta niciodată să-l uimească pe masivul coleg al lui Adino şi, mereu, la ore sau în careul de şase metri (unde părea lipit de terenul de fotbal), această uimire căpăta cele mai sugestive exprimări: Să-ţi baţi nevasta cum arată tipa asta!…
Bă, nebune, da’ de când se îmbracă aşa gagica?
Ăsta nu putea fi decât Cezar, unul dintre gemeni, fraţii-delfin, cum le spuneau ceilalţi. Cei doi erau o adevărată anomalie pentru elita feminină a liceului, fiindcă mâncau orice, oricât, oriunde şi oricând, fără să prindă niciun pic de grăsime. Dacă Radu ignora aspectul, absorbit fiind de tot felul de matematici alambicate, Cezar îşi folosea la maxim energia nesecată, exasperându-i pe toţi. Adino îl luase în echipă fiindcă era în stare să dribleze pe toată lumea (incluzând aici şi proprii săi coechipieri), iar şuturile lui însemnau torpile nefericite pentru oricine se afla în calea mingii (incluzând aici şi ciorile care se credeau la adăpost în copacii din jur). Bă, coiţă, ne-o dat cu limba de asfalt fimeia asta…
Woooooow, cool…
Cu statura lui de juma’ de buletin, Dorin părea şeful neîncoronat al puştilor de-a cincea. Mereu gata să spună o tâmpenie, aveai senzaţia că sub pleata lui scăpată de sub control nu-şi făcea niciodată loc vreun gând inteligent. Cu toate astea, Dorin era unul dintre olimpicii clasei şi multiplu campion naţional la lupte. Era o plăcere să-l vezi jucând fotbal, dar numai de pe margine; cei din teren ajungeau rapid victimele ineditului său punct de vedere, cum că totul nu era decât o succesiune de low şi high kick-uri. Fucking shit, dude…
Căutându-l din ochi pe Adino, Laura o descoperi pe aceeaşi blondă enervantă de mai devreme, care acum se lipea ca o meduză de gâtul tânărului. Îşi aminti numele ei, Corina, dar numai atât; se strădui să găsească mai multe elemente de care să lege fiinţa ce pur şi simplu o scotea din sărite, dar nu reuşi.
Blondă fatală, sărăcuţa de tine… Las’ că vezi tu în seara asta unde ţi-e locul, platinato!…
Ceva mai în spate, ca o umbră fidelă, descoperi silueta lui Andrei. El şi Adino erau nedespărţiţi, oamenii fără decare gaşca s-ar fi destrămat. Toţi îl considerau pe Adino liderul incontestabil al celor de la 11C, dar recunoşteau totodată că, fără Andrei, asta ar fi fost un lucru imposibil. Mereu calm şi lucid, pe terenul de sport părea un nebun, îngrozindu-şi colegii cu plonjoane la sacrificiu şi îngrijorându-i de-a binele cu plăcerea lui absurdă de a se arunca în faţa mingii. Iar ca să le facă tuturor în ciudă, el era cel care-i “repara” pe alţii, dacă se produceau accidentări. Prieten sau adversar, Andrei era mereu acolo pentru nefericit. Oricând intra careva într-o belea, Andrei era acolo pe post de avocat. Oriunde era ceva de organizat, Andrei era acolo. Păstrând mereu un calm impenetrabil, ca şi cum nimic nu-l mai mira pe lumea asta.
De când venise în liceu, nu-l ştia nimeni să fi umblat cu vreo fată. În schimb, numai Laura ştia vreo trei care tânjeau pe ascuns după atenţia lui. Şi asta doar la clasele de-a unş’pea… Iar acum era acolo, cu statura lui de neamţ, cu privirile-i albastre-gri măsurând-o din cap până-n picioare şi neschiţând nici măcar un gest. Brusc, Laura simţi c-ar fi dat orice să afle ce gândea tânărul despre apariţia ei intempestivă…
Adino privea şi el spre fata care se apropia. Avea ceva, nedesluşit şi natural, care-l făcea de la o poştă conducător de grup. Impunea respect şi emana o atracţie irezistibilă, astfel încât Laura er convinsă că oricare dintre cele patru fete prezente ar fi vrut să-i intre în graţii. Dar Adino era prea tulburat de nou-venită:
Bună!… Ăăă, nu mă gândeam c-ai să fii aşa… aşa de… Arăţi fenomenal!
Laura dezvălui un zâmbet perfect, care-i înlemni pe toţi; până şi Andrei ridică o sprânceană, contrariat. Fata se apropie senzual de urechea tânărului, şoptindu-i:
Fiecare campion merită o răsplată pe măsură. Şi-n seara asta, eu voi fi regina ta.
Simţind că i se pune un nod în gât, Adino regretă că nu-i trimisese bileţelul ăla mai devreme. Laura se întoarse către restul grupului:
Sper că mergem să ne distrăm în seara asta. Eu am un chef nebun de discotecă!…
Adino era tot mai surprins. Nu-şi imaginase niciodată că în spatele timidei Laura se ascundea, de fapt, o asemenea… tipă.
Păi, da… În cazul ăsta, cred că lăsăm prăjitura pe altă dată… Sau… Nu ştiu… Mergem în discotecă?
Dan se-apropie, dându-i complice un ghiont:
Bă, eşti nebun?!… Cu asta-n discotecă, le pică faţa la ăia!… Nu faci un pas şi li se scoală la toţi de-un metru…
Cezar răsări şi el, cu o remarcă în stilu-i caracteristic:
Îţi dai seama că, la atâta exces de testosteron, vine şi chefu’ de scandal…
Păi, dacă vor, le dăm… Doar ştii că nu tre’ să mă rogi mult la cafteală… Nările lui Dorin fremătau, mirosind acţiunea.
Băi, staţi uşor, ne ducem să ne simţim bine… Că doar n-om avea noi singurele fete din toată discoteca! Şi dacă, totuşi, ne-ntreabă careva de sănătate, ei bine, o să-l rugăm pe Dorin să-i facă o  schemă… Ce zici, Laura? întrebă Adino, căutând ochii fetei.
Dezlipind-o pe blondă de gâtul tânărului, Laura îşi linse buzele lasciv; până să ajungă în discotecă, băieţii simţeau deja cum li se urcă sângele la cap.
Eu zic să mergem în Hyper!…
Cei doi porniră îmbrăţişaţi înaintea grupului. În spate, meduza blondă dădu glas unor proteste, pe care nimeni nu le băgă în seamă. Văzându-se eşuată în grija nimănui, se prinse de gâtul lui Andrei, că – oricum – toată lumea ştia că el era adevărata partidă. Tânărul o îndepărtă sec, fără să o privească. În locul ei, apăru Cezar:
Amice, trebuie să recunoşti că, de la o bunăciune ca Laura, ţi se urcă minţile pe pereţi. Înnebuneşti dracu’!…
Pfoai, Doamne! Mie-mi spui?! veni replica neaşteptată a lui Andrei.
Ultimul era Dan. La braţ cu două fete, se pregătea pentru o noapte nebună.
Va urma.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *