Povestea adevărată a unei fete imaginare 9

 Hyper era cel mai nou club deschis în oraş. Apăruse ca din pământ, pe locul unui depozit dezafectat, deschizându-se după două săptămâni de reclamă agresivă în toate cartierele. După câteva seri, în care clienţii fuseseră puţini, dar înnebuniţi de noua descoperire, popularitatea localului crescuse vertiginos şi frecventarea lui era obligatorie pentru elita de fiţe a oraşului.

Mulţi priveau cu neîncredere acest punct fierbinte, care atrăgea, pe lângă valurile de tineri, şi un număr destul de mare de personaje dubioase, cu atât mai dubioase cu cât şocau în fiecare seară prin lux şi opulenţă. Existau chiar voci susţinând că Hyper apăruse pe muntele de bani al unor mafioţi ruşi şi că stabilimentul nu era decât capul de pod prin care afacerile murdare şi drogurile pătrundeau nestingherite în oraşul lor. Însă toate aceste teorii ale conspiraţiei se pierdeau în marea de elevi şi studenţi extaziaţi, pentru care Hyper era să-mi trag palme, în pana mea, dac-ai mai văzut aşa ceva!…
Noul venit aproape scosese din circuit celelalte discoteci. Practic, întregul complex era un imens ring de dans, amenajat pe mai multe zone şi nivele, ce părea că niciodată nu va fi prea plin. Mesele erau răsfirate ici şi colo, dintr-un material translucid, cu inele de lumină aurie, care se vedeau de la etaj ca nişte flăcări misterioase pierdute în fumul de scenă. Acolo, la etaj, discoteca devenea brusc un club de noapte cu separeuri intime, cu mobilier futurist, din care ieşeau în evidenţă giganticele canapele de piele. Astfel, Hyper reuşise ca, dominând discotecile din oraş, să devină un concurent serios şi pentru consacratele cluburi de noapte. Şi dac-ar fi fost numai atât!…
Piesele de rezistenţă ale noii atracţii erau complicatele dispozitive laser instalate în tavan, care măturau suprafaţa de dans, creând modele ciudate şi jocuri de lumini halucinante peste tot în jurul clienţilor prinşi în transa ritmului ameţitor. Rave, trance, dance, pop, hip-hop, R&B, toate stilurile se îmbinau în mix-urile de efect ale DJ-ilor parcă născuţi lângă platane.
Şi totuşi mai era ceva, cu totul aparte, iar oraşul vuise în primele zile de la deschidere: cele cinci animatoare, ce păreau că se nasc din lumină şi fum. Partea masculină a oraşului era convinsă că fetele trebuiau să fie o raritate, fiindcă asemenea sâni, asemenea fese şi asemenea picioare încă nu se văzuseră pe-acolo. De partea cealaltă, jumătatea feminină era şi mai contrariată, fiindcă ‘ai tu, fii serioasă, cât de nemâncată tre’ să fii ca să ai nişte picioare ca alea?!…
Una peste alta, dacă puteai să rezişti dansatoarelor din cuştile suspendate, atunci aveai mari şanse să te pierzi la vederea stâlpilor de metal ce străpungeau pe alocuri ringul. În vârful lor, bile uriaşe creeau imense arcuri luminoase albastre, ce străbăteau clubul dintr-o parte în alta, electrizând atmosfera cu bâzâitul lor voltaic, ireal.
Hyper era cea mai tare discotecă, era cel mai tare club, era locul de fiţe unde trebuia să fii ca să exişti, era cea mai scumpă locaţie din zonă, unde se afişau cei mai dubioşi indivizi – şi totul se contopea într-o experienţă psihedelică ameţitoare…
Şi uite-aşa, bă frate-miu, mergem să rupem stilul! N-ai tupeu dacă-n seara asta nu ne facem muci!… În stilu-i caracteristic, Dan îşi introducea prietenii în atmosfera clubului.
Laura îi clipi ademenitor lui Adino, fapt ce nu scăpă ochilor de vultur ai aceluiaşi Dan:
Voi ăştia doi, porumbeilor!… Hai, mişcarea şi luaţi-o înainte, că mai aveţi un pic şi vă urcaţi unu’ pe-altu’!… Măcar înăuntru nu vă vede nimeni…
Adino schiţă un gest de răspuns, dar Laura îl apucă de mână şi, trimiţându-i o bezea bodyguard-ului de la intrare, îşi trase prietenul dincolo de uşă. Îi urmară şi ceilalţi, cu Dorin în coadă, care se simţi dator să-i facă un comentari huidumei:
Crezi că dacă eşti aşa mare nu te bat, sau ce?… Şi, din spirit de precauţie, iuţi pasul fără să mai aştepte răspunsul.
Discoteca începea să se umple, dar se vedea totuşi că mai era până la începerea programului. Cei deja veniţi se vedeau adunaţi în jurul meselor ca nişte insuliţe. Deasupra, între proiectoarele laser, cuştile erau suspendate trist, goale, reflectând în metalul rece arcurile electrice din înălţimi. Jerbele albăstrii se încolăceau de la un stâlp la altul, lingând bilele strălucitoare şi creând misterioase jocuri de umbre.
Grupul se îndreptă către unul dintre baruri, împins mereu de neaşteptata energie a lui Dan, pe care apropierea de bere îl făcea să renască.
Minutele trecură în tăcere, fiecare savurându-şi lichidul rece, pierzându-şi gândurile printre flăcările de sus, strângând puteri pentru nebunia de mai târziu. Discoteca era acum plină şi vibra, în timp ce animatoarele îşi pregăteau cuştile pentru show. Deodată, luminile se stinseră, aruncând ringul într-un întuneric ameninţător. Bătaia de inimă a fiecăruia se auzea tot mai clar şi mai puternic în boxele mascate, până când sunetul deveni un tunet ce pulsa în tot corpul. Cu fiecare izbucnire se aprindea şi câte o masă din jurul ringului, din ce în ce mai repede, cu scântei ieşind din stâlpii de electricitate, într-un ritm îndrăcit, până când pilele scăpărară şi limbi albastre izbucniră peste tot. La un moment dat, două fulgere se ciocniră sălbatic, dând naştere unei siluete întunecate. Fantoma ridică braţele şi un singur cuvând străbătu sala:
Welcome!…
Va urma.

Comments

    1. Ducand discutia intr-un cadru mai larg (fiindca nu-mi pot permite spoilere la adresa Laurei), n-as spune ca n-a stiut sa o foloseasca.

      Judecata asta o poate emite doar un observator neimplicat, de pe margine.

      Mai mult, cred ca s-a lasat coplesita de ea… Am vazut asta pe cand eram in sistem (cel de invatamant): multe colege din generala au devenit coardele liceelor pe unde au intrat si, mai apoi, multe dintre fetele din liceul meu au devenit de nerecunoscut in facultate.

  1. nu personajul conteaza, autorul.este omniscient si exista diferente intre stilul golanesc al personajelor si comentariul prea scientist.identificarea pare a fi cu Andrei,personajele sunt purtatoare de mostre,cam cum ar fi in Mizerabilii dar stilul nu este unitar.Liceenii au de obicei un limbaj care vine din zona “delicventei” juvenile.Nu este obligatoriu sa fie semn de vulnerabilitate. este comentariul unui fursec.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *