Prins

indilaNu sunt un fan al celor care postează clipuri peste clipuri luate de pe YouTube şi apoi se bat cu pumnul în piept că au blog (eventual, de muzică). Însă, din când în când, descopăr câte un cântec – sau, mai degrabă, el mă descoperă pe mine – care mă acaparează întru totul şi nu-mi mai dă drumul. Mi-e astfel imposibil să nu vorbesc, să nu scriu despre el.

Aşa un cântec este S.O.S. a tinerei franţuzoaice Adila Sedraïa, mai cunoscută publicului autohton drept Indila. Melodia nu este chiar proaspătă, dar abia astăzi am descoperit-o cu adevărat. Şi nu mă mai satur. Sunt prins.

Iată videoclipul şi, mai jos, puteţi citi şi versurile – traduse şi adaptate în limba română (deşi, trebuie să recunosc, textul pierde ceva din forţa şi dramatismul originalului în franceză).

Însă, vorba francezului, c’est une très belle musique.

[Refren]
Acesta e un S.O.S., sunt rănită, sunt la pământ.
Îmi auzi suferinţa? E cineva?
Simt că mă pierd…

Am lăsat totul, dar nu sunt supărată,
Trebuia să mă duc, nu mai eram eu.
Am căzut atât de jos,
Încât nimeni nu mă mai vede.
M-am cufundat în anonimat,
M-am luptat cu vidul şi cu frigul, frigul…
Mi-ar plăcea să mă întorc, nu reuşesc,
Mi-ar plăcea să mă întorc…
Eu nu sunt nimic, sunt nimeni,
Împrăţia mea e durerea.
O singură armă mă ţine închisă,
Dar văd lumina printre gratii
Şi privesc cât de frumos e cerul.
Îmi auzi vocea care răsună (care răsună)?

(Refren)

Tăcerea omoară chinul din mine –
O auzi? Oare mă vezi?
Îţi promite, face din tine
Un obiect fără strălucire.
Aşa că am strigat, m-am gândit la tine,
Am înecat cerul în valuri, valuri.
Toate regretele, toată povestea mea
O arăt…
Eu nu sunt nimic, sunt nimeni,
Împrăţia mea e durerea.
O singură armă mă ţine închisă,
Dar văd lumina printre gratii
Şi privesc cât de frumos e cerul.
Îmi auzi vocea care răsună (care răsună)?

(Refren) x 3

Comments

  1. Aoleu, si eu pun o gtamada de linkuri la videoclipuri de pe YouTube pe blog. Mai de mult parca puneam mai multe de pe wikipedia. Trebuie neaparat sa regasesc un echilibru in aceasta privinta !

    In alta ordine de idei, dupa ce am citit versurile cantecului de mai sus, marturisesc ca mi-a pierit tot cheful sa le mai aud si cantate ! Mai ales ca mi se parea ca parca nu ptea seamana cu poeziile franceze de care stiu eu, si care mi-au incantat copilaria si adolescenta, de ex Frere Jacques, (pe care l-am auzit cantat prima oara de mama, si mi-a placut ff mult desi ea nici nu stie lb franceza, si poate de aia de fapt asta mi-a creat o imagine cu totul aparte despre ce ma atrage la poeziile de lb franceza plus poate a pretentiilor si perspectivelor mele asupra intregii culturi de lb franceza, alaturi de faptul ca am citit cartile dlui Jules Verne in lb romana), Au claire de la lune, si Non, je ne regrete rien. Insa dupa aia mi-a parut
    rau ca poate am fost prea intransigent, mai ales ca textele de melodii nu au nici o vina ca ff
    multe din ele mi se par ca suna asa de ridicole daca le citesti fara muzica indifetent de limba in care sunt scrise si familiaritatea textierului cu ea, insa cu muzica totusi parca suna
    mai bine mai ales daca textierul nici nu stie lb franceza asa de bine si stie mai degraba lb spaniola…

        1. Am incercat sa retraduc asa mai liberal si pe “limba mea”, cf imaginilor si ideilor izvorate din ascultarea cantecului, insa nu am reusit. Din punctul meu de vedere e un text intraductibil. Insa asta il face cu atat mai rar si mai pretios. Oricum mi se pare ff feminin. In sensul cel mai bun al cuvantului, si asa vazand femininul si masculinul nu opuse si separate, ci in diverse gradatii ca pe un spectru, si cantecul asta mi se pare ff catre extrema feminina. Insa pe acest spectru extremismul nu mi se pare ceva neplacut sau periculos, asa cum ar fi extremismul politic, ci mi se pare ff interesant.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *