Riddick (2013)

riddick_poster_

Filmul: Riddick
O producţie: SUA, 2013
Gen: Sci-Fi
Durata: 1h 59min
Regia: David Twohy
Actori: Vin Diesel, Dave Bautista

 
Despre ce e vorba?
Abandonat pe o planetă pustie, Riddick (Vin Diesel) trebuie să supravieţuiască unei naturi complet ostile, căutând totodată o cale de a se întoarce acasă, în lumea sa de baştină – Furya. Oportunitatea se iveşte odată cu o tabără de mercenari părăsită, a cărei tehnologie îi permite să activeze un senzor de urmărire. Semnalul trimis în spaţiu cheamă pe suprafaţa planetei două echipe de mercenari, ambele cu intenţia de a-l captura pe Riddick, însă pentru scopuri diferite.

Cine, ce şi cum joacă?
Riddick este un film cu şi despre…incredibil, dar aţi ghicit!, Riddick. Toate filmele dedicate personajului îl venerează pe durul Richard B. Riddick, însă cel de faţă încununează apoteotic trilogia. Fiecare cadru pur şi simplu cere privitorului să se recunoască impresionat în faţa teribilului protagonist – ceea ce, pentru un film fără valenţe dramatice, e chiar distractiv pe alocuri.

La aproape zece ani după ultima aventură a lui Riddick, Vin Diesel îşi reia rolul fără probleme. Eroul – sau, mă rog, antieroul – are aceeaşi condiţie fizică de invidiat, vocea hârâită e la locul ei, la fel şi luminiţele din priviri. Actorul şi personajul său sunt OK, problemele acestui film sunt în altă parte.

Cum mi s-a părut?
Prima jumătate de oră face din Riddick un fel de Robinson Crusoe postapocaliptic. Riddick învaţă să supravieţuiască într-un mediu ostil – în care principala ameninţare o constituie o creatură corcită, rezultată din împerecherea neverosimilă a unei vietăţi din Alien cu un scorpion – şi găseşte un companion de ocazie în “persoana” unui patruped, varianta indigenă de câine sălbatic, la rândul său încrucişat cu o hienă şi, probabil, cu o zebră. Toate astea se întâmplă într-un décor galben-sulfuros, dezolant şi părăsit, astfel încât am crezut că tot spaţiul rămas gol va fi umplut de complexitatea personajului Riddick.

Din păcate, imediat ce alţi oameni încep să aglomereze locul, scenariul uită cu totul de Riddick, lăsându-l în acelaşi stadiu ca acum 10-13 ani, preocupându-se cu alte chestii şi ridicând semne de întrebare unul după celălalt.

Limbaj: &#8226 &#8226 &#8226 &#8226 &#8226
Violenţă: &#8226 &#8226 &#8226 &#8226 &#8226
Sex: &#8226 &#8226 &#8226 &#8226 &#8226
Alcool, droguri: &#8226 &#8226 &#8226 &#8226 &#8226
Acţiune: &#8226 &#8226 &#8226 &#8226 &#8226
Suspans: &#8226 &#8226 &#8226 &#8226 &#8226
Dramă: &#8226 &#8226 &#8226 &#8226 &#8226
Umor: &#8226 &#8226 &#8226 &#8226 &#8226
Imagine: &#8226 &#8226 &#8226 &#8226 &#8226
FX: &#8226 &#8226 &#8226 &#8226
Muzică: &#8226 &#8226 &#8226 &#8226 &#8226
Atmosferă: &#8226 &#8226 &#8226 &#8226 &#8226

Prima navă de mercenari ajunsă pe planetă are la bord o ostatică, pe care liderul bandei o eliberează, doar ca s-o împuşte câteva clipe mai târziu, ca pe un vânat. Bănuiesc că scena are rostul de a contura profilul brutal al unui lider lipsit de scrupule, dar, după alte câteva minute, se dovedeşte că omul este doar un ins isteric, semănând mai degrabă cu un bufon, decât cu un comandant fără suflet. Pentru ce trebuia să moară o femeie?

A doua navă de mercenari are în echipaj o femeie-soldat în toată puterea cuvântului. Ne dăm seama de asta din privirile tipei, din respectul pe care-l impune celorlalţi şi din corecţiile fizice repetate pe care i le aplică “vajnicului” coleg de breaslă menţionat în paragraful precedent. Totuşi, filmul ţine să ne repete stresant că tipa este lesbiană, apoi încropeşte un joc pseudo-erotic între ea şi Riddick. Ipoteza existenţei unui impuls sexual reprimat în Riddick nu influenţează cu nimic mersul lucrurilor – şi-atunci de ce să-mi încarc atenţia şi cu treaba asta?

Revenind la prima echipă de vânători de recompense, din ea face parte un tânăr sperios şi uşor impresionabil, care mai mult îi încurcă pe ceilalţi cu rugăciunile lui – altă implicare activă în acţiunile de pe planetă nu are, puştiul nici măcar nu moare (dacă-mi amintesc bine), de mâna lui Riddick, ori sfâşiat de creaturile locului. Nu era mai simplu dacă rămânea acasă?

Totuşi, cel mai mare semn de mirare îl constituie chiar Riddick. După ce, în prima jumătate de oră, personajul însuşi ne spune că trebuie să-şi regăsească latura primară, sălbatică, Riddick se transformă într-un pacifist, încercând un armistiţiu cu vânătorii veniţi după el – dar numai după ce îi ucide pe câţiva dintre ei. Pai, dacă, în loc de cruzime, tipu’ şi-a descoperit valenţele de negociator, la ce i-a folosit uciderea a trei oameni? Ori îi “curăţa” pe toţi (variantă care ar fi cerut timp semnificativ mai puţin decât calea întortocheată a tratativelor) şi evada cu una dintre nave, ori negocia din capul locului plecarea sa de pe planetă. Aşa, din acţiuni gândite şi înfăptuite pe jumătate, n-am înţeles nimic…

În acest caz, lui Robinson Crusoe i-ar fi fost mai bine singur, alături numai de câinele său. Prima jumătate de oră de film are mai multă forţă decât tot ce urmează după – când firul evenimentelor este încărcat inutil cu informaţie redundantă, ocupând timp de ecran care ar fi fost mai bine investit în dezvoltarea personajului principal.

Concluzia
După eşecul la public suferit de The Chronicles of Riddick, franciza a căutat să revină la reţeta originală – sci-fi cu accente horror –din Pitch Black (film care mi-a plăcut la nebunie în 2000): câţiva oameni, captivi pe o planetă necunoscută, pe care nu e bine să te prindă întunericul, căci individul cel mai periculos din tot grupul trăieşte practic în întuneric şi, dacă asta n-ar fi de ajuns, odată cu bezna ies la iveală monştri nebănuiţi.

Per ansamblu: &#8226 &#8226 &#8226 &#8226 &#8226

Însă, fără o motivaţie clară [În esenţă, Riddick este un om care vrea să se întoarcă acasă; aventura de acum nu pare să-l aducă deloc mai aproape de acest vis. Şi dacă misiunea protagonistului nu avansează cu nimic, măcar să aflăm mai multe despre el; nici asta nu se întâmplă] şi tras în jos de un scenariu subţire, Riddick nu-şi găseşte justificarea. E distractiv de privit, dar e deja a treia oară când ne întâlnim cu personajul şi parcă am mai văzut chestiile astea…

Comments

  1. esti sigur ca filmul asta e din 2013? nu de altceva dar parca l-am vazut de anul trecut…
    in alta ordine de idei, eu l-am retinut ca fiind unul din filmele bune.

  2. da, vad ca asa apare.
    ori l-am vazut eu inainte de lansare pe net – sa-mi fie rusine, stiu – ori fac vreo confuzie – ceea ce ar fi cel mai putin probabil.
    ori am imbatranit de tot si m-a lasat memoria :)))

  3. intra in css style si cauta:

    .wp-smiley {
    border: none !important;
    margin: 0 !important;
    }

    inlocuieste cu

    .wp-smiley {
    display: inline;
    border: none !important;
    margin: 0 !important;
    }

    sau doar adauga intre paranteze randul care e in plus

    display: inline;

    – asta o sa faca emoticonurile sa apara pe acelasi rand cu textul. se vede urat sa apara sub rand…

  4. Citind recenzia ta am devenit curios sa vad catelul-hiena, asa ca am dat click pe trailer. Nu m-a impresionat cu nimica, nici macar mila/empatie nu am reusit sa resimt fata de el, desi probabil era un personaj simpatic care se simtea poate trist si insingurat in mediul acestui trailer total insipid.

    Si mie mi-a placut Pitch Black !!

    1. De fapt, era un animal care s-a invatat cu Riddick de nevoie, omul tinandu-l captiv, in prima faza, intr-o cusca din oase.

  5. “Prima navă de mercenari ajunsă pe planetă are la bord o ostatică, pe care liderul bandei o eliberează, doar ca s-o împuşte câteva clipe mai târziu, ca pe un vânat. Bănuiesc că scena are rostul de a contura profilul brutal al unui lider lipsit de scrupule, dar, după alte câteva minute, se dovedeşte că omul este doar un ins isteric, semănând mai degrabă cu un bufon, decât cu un comandant fără suflet. Pentru ce trebuia să moară o femeie?”

    Argument irelevant. Cum adică, de ce mercenarul brutal e un tip lipsit de scrupule, care ucide dintr-un capriciu? Păi alde Vişinescu nu tot asta erau, nişte bufoni semi-isterici care îşi descărcau nervii pe cei aflaţi la mâna lor? Miliţienii de ieri şi de azi nu sunt în marea lor majoritate nişte grobieni beţivi, milogi cu şefii şi nemiloşi cu oricine e mai mic decât ei? Scena e realistă, nu paradoxală, pe mine mă surprinde că nu întâlnesc mai des astfel de tipi pe stradă 🙂

    1. Eu nu neg ca un individ isteric poate ucide cu sange rece. Dar, pentru povestea din Riddick, scena este irelevanta. Ca si spectator, n-am castigat nimic din cele cateva minute incheiate cu o moarte inutila.

  6. Riddick era pe lista, dar am primit cateva “caveat”-uri pe tema asta si acum mi le confirmi si tu. Pitch Black nu mi s-a parut rau, dar Chronicles a fost teribil (din fericire, Vin e mai bun ca game designer/producer decat ca actor, asa ca jocul a fost bunicel).

  7. Mereu am crezut ca l-am vazut, dar de unde ca ma lovesc mereu de el pe net. Nu e ca il caut si mi-l iau si eu sa il vad.
    Recomand Riddick series the best!

    1. Cauta mai atent si-l gasesti.
      Cat despre recomandare… gusturile nu se discuta, dar, daca e sa fac o ierarhizare, atunci ar fi asa:
      1. Pitch Black
      2. Riddick
      3. The Chronicles of Riddick

      Cu mentiunea ca, odata vazut Pitch Black, vizionarea celorlate doua este pur optionala.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *