Scripcarul pe acoperiş

Scripcarul 6Spectacolul Scripcarul pe acoperiş (Fiddler on the Roof, în varianta originală) a debutat pe Broadway în 1964, ca o adaptare de Joseph Stein a povestirii lui Sholom Aleichem – Fiicele lui Tevye . În jumătatea de secol care a trecut de-atunci, piesa s-a bucurat de un succes imens, beneficiind de o adaptare (1971) pentru marele ecran, demnă şi ea de trei Oscaruri… Totodată, Scripcarul pe acoperiş este unul dintre foarte puţinele musical-uri jucate pe scena românească – una lipsită de experienţă, din acest punct de vedere –, poate singurul, după renumitul Chicago.

Scripcarul adus în România de regizorul ungur György Korcsmáros este o prelucrare fidelă a filmului din 1971, o poveste cu şi despre evrei, nu întâmplător montată la Oradea, de echipa teatrului “Regina Maria”.

[În perioada evocată în piesă, sfârşitul secolului 19 – începutul secolului 20, comunitatea evreiască din Oradea (Nagyvárad sau Großwardein, cum era cunoscută în celelalte limbi de circulaţie din zonă) era cea mai activă din spaţiul austro-ungar. La începutul anilor ’40, oraşul avea 27 de sinagogi şi 30.000 de locuitori evrei (o treime din întreaga populaţie a oraşului).Ulterior, în 1944, mai mult de trei sferturi dintre aceştia aveau să fie deportaţi şi exterminaţi la Auschwitz şi Birkenau]

În Rusia sfârşitului de secol 19, Anatevka este un mic sat idilic-tradiţionalist (piesa se deschide în forţă cu o bucată muzicală intitulată chiar Tradition/Tradiţie), cu o semnificativă comunitate evreiască. În cadrul acesteia, lăptarul Tevye îşi trăieşte sărăcia alături de nevasta Golde şi de cinci fete ajunse la sau aproape de vârsta măritişului. Conform tradiţiei, rolul fetelor este de a-şi ajuta mama şi de a-şi aştepta soţul găsit de peţitoarea satului. Însă primele trei fete ale lui Tevye îl forţează să se abată de la tradiţie: Tzeitel, fata cea mare, se mărită cu un croitor tânăr şi sărac, în dauna măcelarului bătrân şi bogat căreia îi era promisă; a doua fată, Hodel, se însoţeşte cu un revoluţionar pribeag, pe care-l va urma apoi în Siberia; în final, Hava, a treia fiică, se îndrăgosteşte de un localnic de altă religie.

Dacă în primele două cazuri, Tevye reuşeşte să-l păcălească atât pe tradiţionalistul din el (repetatele sale convorbiri cu Dumnezeu sunt savuroase, împletind umorul subtil cu momente muzicale), cât şi pe apriga sa nevastă, în problema căsătoriei Havei cu un creştin, tradiţia câştigă lupta şi tatăl ajunge să-şi renege copilul.

Lumea în schimbare este ideea centrală a piesei, din care derivă o a doua: dragostea ca nouă formă de interacţiune socială. Tevye încearcă să se adapteze, ca un părinte înţelegător, fetelor sale şi practicilor la limita dintre pericol şi normalitate; totodată, tradiţia nu se zdruncină doar în sufletul lăptarului, ci şi în întreaga comunitate, ameninţată de pogromul ţarist.

Asemeni unui scripcar pe acoperiş, care cântă la vioară într-un echilibru precar, Tevye îşi caută un punct de sprijin în conflictul dintre tradiţie şi dragostea părintească, în timp ce vulnerabila comunitate evreiască din Anatevka este pe cale să-şi piardă casa, vatra ancestrală. Finalul piesei, cu evreii care părăsesc satul, luând drumul pribegiei pe dealul reprodus aproape în mărime naturală, este de o sensibilitate aparte, sintetizând foarte bine istoria unui popor mereu prigonit, dar întotdeauna capabil să-şi păstreze identitatea.

Scripcarul pe acoperiş este un spectacol complet. De la numărul impresionant de actori – câteva zeci [a căror prezenţă concomitentă pe scenă m-a încredinţat, încă o dată, că Iaşului îi lipseşte infrastructura necesară pentru a găzdi un show de anvergură], până la decorurile ce reproduc în culori vesele universul Anatevkăi evreieşti şi la notele tânguitoare ale viorii scripcarului [căci există şi un scripcar, ce nu doar dă titlul piesei, ci îşi cântă jalea de pe acoperişul micro-universului satului rusesc], spectatorul are parte de o reprezentaţie magnifică: ciocnirea dramatică a unei comunităţi tradiţionaliste cu lumea în schimbare (Doamne, ştiu că suntem poporul ales, dar mai alege-i, Doamne, şi pe alţii!), nuanţată de umorul unei familii în care fetele se îndrăgostesc încep să se mărite în stânga şi-n dreapta, fără consimţământul tatălui, şi potenţată de interpretarea live atât a actorilor, cât şi a band-ului comunităţii evreieşti orădene “Hakeshet Klezmer Band”.

S1

S2

S3

S4

S5

S6

S7

S8

Comments

  1. Stiati ca prima reprezentatie oficiala din LUME a teatrului evreiesc profesionist contemporan, in istoria acestui gen de teatru, un spectacol de tip vaudeville organizat de dl Abraham Goldfaden ca scriitor, scenograf, regizor, plus cu finantare in valoare de 100 de franci din partea d-lui Isaac Livrescu, (de fapt la sugestia sotiei dansului), a avut loc la Iasi, in 1876, in gradina de vara Pomul Verde, si una din primele recenzii profesioniste de critic de specatocol de teatru, (ma rog nu chiar asa de superlativ entuziast pozitiva per total referitor la intregul spectacol insa totusi il mentiona si descria chiar frumos jocul actorilor, numindu-l “foarte bun”), a fost semnata de M Eminescu ?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *