Sinister (2012)

Când copiii fac cunoştinţă cu Mr. Boogie.
Sinister este un horror care mi-a plăcut.
În primul rând pentru că nu se construieşte pe violenţă. Desigur, mor nişte oameni (nişte familii întregi chiar), iar sfârşitul lor este deosebit de brutal, însă aceste imagini vin sub forma unor secvenţe lacunare filmate pe peliculă de 8 mm, astfel încât impactul lor este mult diminuat.

În schimb, tensiunea se construieşte prin clasicele scene de noapte dintr-o casă parcă fără becuri, din podul căreia se aud zgomote ciudate şi în care întunericul joacă festele cele mai neplăcute personajului principal – un scriitor cu o pasiune tulburătoare pentru elucidarea unor crime dintre cele mai bizare.
În al doilea rând, pentru că scriitorul Ellison Oswalt – un om cu o viaţă personală consumată de atracţia aproape morbidă pentru morţi şi dispariţii – este foarte credibil în interpretarea lui Ethan Hawke.

În al treilea rând, muzica este la fel de creepy ca imaginile.

Şi în al patrulea rând pentru că nu există happy ending.
Deci Sinister mi-a plăcut. Şi nu prea.
Pentru că povestea se complică inutil cu istoria unei entităţi malefice anonime – detalii care nu influenţează cu nimic mersul lucrurilor.
Şi pentru că filmul mizează pe aşa-numitul children-horror, o temă destul de fumată.
Dar, una peste alta, se simte din plin experienţa anterioară a producătorilor, cu filme precum Paranormal Activity şi Insidious. Astfel încât Sinister e un horror intens şi destul de bine ancorat în viaţa de zi cu zi. La o adică, mulţi dintre noi am avut, copii fiind, un prieten imaginar, pe care îl puteam numi foarte bine Mr. Boogie.

Comments

  1. Eu chiar am dorit sa il vad ca imi place si de Ethan Hawke, (desi efectiv nu stiu de ce, pt ca nu mi se pare un actor extraordinar, poate doar ceva mai competent in a reda emotia tristete si emotia nostalgie, desi mai ales parca in legatura cu alcoolismul, dar poate pt ca pare asa temperamental mai linistit + e pro-gay politic + a participat alaturi de mama lui la activitati caritabile in Romania + a inselat-o tocmai pe Uma Thurman si inca si cu bona copiilor), si eram si pregatit sufleteste sa vad un film horror in clipa aia. Insa si pe mine filmul m-a cam dezamagit, plus ca la un moment dat am dat si pe repede pt ca devenise clar ca nu se va intampla nimica nou sau surprinzator in legatura cu vreo mare sperietura horror total neasteptata, si mi-a lasat si un gust oarecum neplacut datorita tocmai accentului pe semi-fascinatia oarecum clar maladiva a eroului principal pt filme de tip extra-sadic, si probabil ca si de aia a fost pedepsit in final cu acel final mai mult macabru decat horror.

  2. Horror-ul e unul dintre genurile preferate de mine, asa ca trec Sinister pe lista (cam direct titlul, iti spune la ce sa te astepti, fara mister si suspans :)) )

    1. “The Ring” si inca unul, imi scapa acuma… Da, le-am vazut, dar sincer n-am prea inteles de ce “The Ring” e considerat horror.

      Off-topic: mersi de leapsa de ieri, deja mai sunt dator cu una, dar promit ca le fac.

    2. Pai eu cand am vazut-o pe aia cu parul pe ochi iesind din televizor, plus miscandu-se si mai rau chiar decat fantomele fetelor din halucinatiile din The Shining, eu m-am speriat ingrozitor de tare !…mult mai rau decat atunci cand a intrat fetita aia mica in televizor in Poltergeist pt ca stiam eu ca o sa scape pana la urma, ca prea era draguta si simpatica !

    3. Eu la faza asta m-am speriat si in remake-ul american The Ring, desi ala original japonez are o atmosfera totala si mai nelinistitoare, unde o aparitie ca aia chiar ti se pare ceva aproape ceva normal, si stai speriat si incordat de la un capat la altul al filmului in mod lent crescendo aproape insuportabil, pe cand in filmul american e o groaza intermitenta urmata de o relaxare, care te mai lasa sa iti tragi sufletul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *