Spartacus (2010 – 2013)

Spartacus[Iniţial, îmi propusesem să nu scriu despre seriale. Dar, la o adică, de ce nu?... Dacă o poveste şi nişte personaje m-au ţinut aproape de ele pentru câteva sezoane bune, de ce să nu aibă un scurt review al lor?]

Plecând de la binecunoscuta istorie a tracului Spartacus (circa 109 – 71 î.e.n.), gladiatorul care s-a răsculat împotriva romanilor şi a fost unul dintre conducătorii celei de-a treia revolte a sclavilor împotriva Republicii romane (74 – 71 î.e.n.), Spartacus reia, în trei serii şi într-o viziune modernă, evenimentele care i-au făcut pe unii să-l declare pe tracul gladiator drept cel mai mare pericol pentru Roma, după Hannibal: viaţa în şcoala de gladiatori şi evadarea către libertate (Spartacus: Blood and Sand), ameninţarea crescândă a răscoalei la adresa Romei (Spartacus: Vengeance), riposta Republicii şi înfrângerea lui Spartacus de către Marcus Crassus (Spartacus: War of the Damned). La acestea se adaugă o miniserie – Spartacus: Gods of the Arena – care ne familiarizează cu şcoala de gladiatori şi ascensiunea unui alt lider al viitoarei răscoale, galul Crixus, chiar înainte de venirea lui Spartacus.

Ce înseamnă toate acestea în viziunea modernă de care vă spuneam?… În primul rând, multă violenţă şi foarte mult sânge. Atât de mult, încât, la un moment dat, devine inofensiv. Apoi, bărbaţi frumoşi şi puternici, alături de femei superbe şi senzuale – şi unii, şi alţii debordând de sexualitate. Iar în ultimul rând, un ritm constant şi alert, cu scene de luptă foarte bine realizate, împrumutând stilul grafic al consacratului 300.

Am descoperit Spartacus din întâmplare, am fost captivat de primul sezon, apoi schimbarea actorului din rolul titular m-a descumpănit puţin, ca la sfârşit să-mi doresc ca filmul să nu respecte istoria, doar ca să mai continue câteva sezoane.

Dacă toleraţi secvenţele violente (deşi, în multe rânduri, duritatea scenelor este diminuată de modul artistic în care sunt redate) şi limbajul necenzurat, Spartacus are toate şansele să fie o desfătare vizuală.

Comments

  • Ha ! Ha ! Ce chestie ! Gladiatorii antrenati la “scoala de gladiatori” ca intr-un fel de coaching sportiv modern, plus cu negocieri contractuale cu patronul, pt ca atletul principal sa reuseasca sa re-captureze femeia dezirabil iubita ! Ha ! Ca m-am distrat uitandu-ma la acest trailer, chiar mai tare decat ma asteptasem initial, pt mine Spartacus “clasic” fiind desigur inca si acuma (eu fiind mai retrograd, desigur), dl Kirk Douglas in rol de proletar activist si educator politic, desigur si autentic ff ultra- sexy, cel putin in ochii mei personali, mult mai tare decat fiul, in alt stil mult mai clasic, nu asa de sculptat-fotoshopat, plus desigur chiar si acesta total si mai departe de vreo umbra de asemanare posibila cu cel real de la vremea lui !…de fapt filmul asta serial prezentat aici fiind ceva mai aproape de modul in care erau utilizati gladiatorii la vremea Romei antice (cf chiar istoricilor romani antici de la acea vreme), efectiv pt entertainment pt publicul general + promo politic, inclusiv cu echipe si scoli (numite ludi) si cu patroni, asa cam ca astia de echipe sportive din zilele noastre, insa in acelasi timp si oarecum “dispretuiti” de “intelectuali” ! Plus tocmai am citit pe wikipedia ce nervi si scandal cand Nero a incurajat prezentarea de femei gladiatoare, care se luptau in arena cu mistreti salbatici si cu pitici !

  • raul rual says:

    Am un vecin despre care credeam ca e plecat, nu-l mai vazusem de multa vreme, Intr-o zi l-am prins si l-am intrebat pe unde umbla. Mi-a spus ca nicaieri, sta in casa si se uita la Spartacus. :))

  • Adriana says:

    Sotul meu il urmareste… mi se pare ok dar nu e pentru fete :D

  • Mie mi-a placut foarte mult Spartacus. Mi-a placut mai ales prin prisma prestatiei actorului din primul sezon.
    Pacat ca intre timp a murit.
    Bun, foarte bun serial.

    • Intuneric says:

      Cum, ma?… Tipu’ a murit?!?… Habar n-aveam… Am ramas masca… Si mie mi-a placut primul sezon mai mult decat toate celelalte. Desi, al treilea, prin aparitia lui Crassus & Co. s-a revigorat serios.

    • Intuneric says:

      Limfom non-Hodgkins… Trist, foarte trist… :(

      • Scuze pentru intarziere.
        Ma mira faptul ca ti-a placut atat de mult primul sezon si n-ai fost curios de ce nu mai apare nenea.
        Eu am cautat si am ramas la fel ca tine.

        Treaba este ca acel sezon II a fost “bagat” la semi-miso, tocmai pentru ca omul dadea semne de reveneala dupa tratament si trebuia sa apara in III. Insa a murit. Pacat, un actor deosebit de bun, din punctul meu de vedere.

        • Intuneric says:

          N-am fost curios pentru ca neintelegeri din tot felul de motive (in primul rand financiare) se vad pe toate drumurile…

  • […] Cine joacă? Un film cu şi despre australieni, aşadar nu foarte multe nume cunoscute: Sam Worthington (afişând o nouă freză sălbatică) şi Lesley-Ann Brandt (Naevia din Spartacus). […]

  • Leave a Reply