Stil masculin

the-godfatherDiferenţa dintre o capodoperă şi un film mediocru o reprezintă o barieră aproape invizibilă, pe care puţini producători reuşesc să o depăşească. Iar unul dintre aspectele importante care contribuie la succesul unei producţii este atenţia care acordată detaliilor – printre ele, ţinutele create pentru a întregi imaginea personajelor, imagine care poate trece foarte uşor dintr-o parte în alta. Pentru a trece testul, regizorii şi producătorii au apelat la ajutorul unor designer-i celebri în încercarea de a obţine rezultatele dorite.

Cinematografia oferă momente splendide de eleganţă, frumuseţe şi grandoare vestimentară masculină. Revista GQ a alcătuit un top al celor mai stilate filme din istorie, iar mai jos găsiţi ţinutele care mi-au plăcut cel mai mult. Nu sunt pentru orice portofel, e drept, dar sunt o sursă de inspiraţie pentru oricine.

robert-redford-three-days-of-the-condor

Three Days of the Condor (1975): Poartă acelaşi costum pe durata întregului film, a mărturisit Sydney Pollack despre apariţia lui Robert Redford. Poate părea o scăpare, dar fratele lui Pollack a mărturisit că au lucrat mult timp pentru a realiza un costum perfect, care să-i definească personajul lui Redford. Am căutat un anumit model de jachetă, o cravată de lână, care să-i ofere un aer dur, un fel de imagine de profesor, a declarat Bernie Pollack.

stil 3

Get Carter (1970): A fost o adevărată provocare pentru designer-ul Evangeline Harrison să creeze costumaţia perfectă care să-i confere lui Michael Caine alura de gangster sofisticat. Iar soluţia a fost aceea de a-l îmbrăca într-un costum în stilul anilor ’60, pentru un look sofisticat şi malefic deopotrivă.

ryan-gosling-drive

Drive (2011): Geaca de satin cu scorpion pe spate, purtată de Ryan Gosling în Drive a devenit celebră într-un scurt timp. Încă de la începutul filmului este evident cât atenţie s-a acordat detaliilor şi cât de important este look-ul lui Gosling într-un violent film de artă.

joseph-gordon-levitt-inception

Inception (2010): Costumele în trei piese şi cravatele simetrice au definit stilul elegant din Inception. Creaţia lui Nolan a fost şi mai sofisticată datorită costumelor şi decorurilor pline de grandoare, care ai păstrat însă un stil clasic şi minimalist.

daniel-craig-quantum-of-solace

Quantum of Solace (2008): Aproape toate filmele cu James Bond merită incluse într-un top al celor mai elegante şi stilate filme. Diferenţa o face, însă, Tom Ford – ale cărui costume au fost cu totul deosebite în Quantum of Solace.

colin-firth-a-single-man

A Single Man (2009): Niciun bărbat în pragul sinuciderii n-a arătat mai bine ca George Falconer, interpretat de Colin Firth, în A Single Man. Designer-ul Tom Ford a reuşit să îi creeze acestuia un stil care să îi reflecte cu totul condiţia sufletească apăsătoare şi chinuită (dar, mai mult de-atât, a oferit un film splendid, debutând în regie în aplauzele tuturor. GQ a spus că filmul lui Ford oferă cele mai elegante şi stilate 101 minute din istoria cinematografiei moderne.

cary-grant-north-by-northwest

North by Northwest (1959): Cary Grant a fost supranumit actorul care i-a învăţat pe bărbaţii americani să se îmbrace. Costumul său din North by Northwest, creat de Kilgour, este poate cel mai cunoscut costum din istoria cinematografică americană. Grant l-a purtat pe tot parcursul filmului. Modelul său a inspirat generaţii întregi şi un costum asemănător a fost purtat de Tom Cruise în Collateral şi de Ben Affleck în Paycheck. Hitchcock l-a lăsat pe Grant să îşi aleagă singur vestimentaţia. Cary Grant avea o clauză în contract prin care putea păstra toate costumele purtate în filmele sale.

Un articol susţinut de otter.ro, magazinul tău cu stil.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *