The Hobbit: The Battle of the Five Armies (2014)

the-hobbit-the-battle-of-the-five-armies-movie-poster

Filmul: The Hobbit: The Battle of the Five Armies
O producţie: SUA, 2014
Gen: Fantasy
Durata: 2h 24min
Regia: Peter Jackson
Actori: Ian McKellen, Martin Freeman, Orlando Bloom, Evangeline Lily, Lee Pace, Cate Blanchett, Hugo Weaving, Christopher Lee, Ian Holm, Luke Evans, Stephen Fry

 
Despre ce e vorba?
Thorin Oakenshield şi trupa lui de gnomi – incluzându-l şi pe Bilbo, hobbitul – pun stăpânire pe Erebor, doar ca să se vadă imediat nevoiţi să-l apere împotriva armatelor altor pretendenţi la bogăţiile nemăsurate din Muntele Singuratic: oamenii, elfii şi orcii.

Cine, ce şi cum joacă?
În teribila încleştare a celor cinci armate sunt prinse toate personajele cunoscute din episoadele anterioare ale trilogiei. Iar lupta este, cu foarte mici excepţii, preocuparea tuturor în acest film. Nu prea rămâne loc pentru nimic altceva.

Cum mi s-a părut?
În cele ce urmează, nu vreau să fiu înţeles greşit. The Battle of the Five Armies este capitolul care încheie trilogia The Hobbit, iar aceasta, alături de cealaltă serie magnifică – The Lord of the Rings –, constituie unul dintre cele mai frumoase basme povestite vreodată pe marele ecran. Măreaţa mitologie nordică se îmbină strălucit cu talentul narativ al lui Tolkien, cu superbele cadre din filmele regizate de Jackson, populate de personaje întruchipate de actori cu priză la public. Toate cele şase filme sunt un must see pentru copii şi adulţi deopotrivă.

Dar…

The Battle of the Five Armies induce privitorului, mai mult ca niciodată, sentimentul că povestea ecranizată a hobittului a fost lungită excesiv.

În deschiderea filmului, fiorosul Smaug este răpus de Bard Arcaşul – şi am avut sentimentul copleşitor al unui sfârşit, deşi trecuseră abia 10-15 minute din film. Momentul ar fi putut, mai degrabă, să încheie firul narativ din The Desolation of Smaug.

Odată înlăturată ameninţarea lui Smaug, este clar că bogăţiile din adâncurile Muntelui Singuratic vor atrage numeroşi pretendenţi. Este suficientă o singură noapte ca la porţile Ereborului să se înfiinţeze o armată de elfi, urmată foarte repede de o trupă de gnomi şi cohorte aparent nesfârşite de orci. Lupta se dezlănţuie şi se mai sfârşeşte doar la sfârşitul filmului.

The Battle of the Five Armies este, la propriu, filmul unei lupte, fără a mai lăsa loc de alte subtilităţi dramatice sau narative – fapt ce-l va coborî în ochii unora. Încheierea confruntării m-a lăsat ferm convins că, o mai bună gestiune a materialului narativ, ar fi permis limitarea la numai două filme, poate mai puţin concentrate pe delicatese vizuale (scena în care Legolas sare de pe o bucată pe alta din resturile unui turn care se prăbuşeşte mi s-a părut complet ratată), însă oferind mai multă atenţie firului narativ. Astfel, poate că ar fi fost evitată includerea unui personaj şi a unei poveşti secundare, fără niciun efect asupra cadrului general al evenimentelor – iar detalii precum conexiunile unor personaje cu acţiunea din următorul ciclu, The Lord of the Rings, ar fi fost mai bine finisate.

Dragostea nematerializată dintre frumoasa luptătoare-elf Tauriel şi gnomul Kili solicită inutil atenţia spectatorului. Maleficul Sauron are o apariţie fugitivă, după care este alungat de Lady Galadriel; se impune urmărirea şi distrugerea lui definitivă, Saruman cere să i se încredinţeze lui această sarcină şi lucrurile rămân în suspensie, până la reîntâlnirea din The Lord of the Rings cu vrăjitorul deja trecut de partea răului. Lupta pentru Erebor odată încheiată, Legolas îşi anunţă tatăl că nu mai poate rămâne alături de el, drept pentru care pleacă în căutarea lui Aragorn, dar motivul concret al despărţirii nu este clar. Toate aceste elemente narative insuficient acoperite de scenariu ştirbesc din strălucirea filmului.

Concluzia
The Battle of the Five Armies, ca punct final al unei veritabile saga, rămâne însă o realizare de excepţie. Nu lipseşte niciun ingredient din basmele care ar trebui să înfrumuseţeze copilăria fiecăruia dintre noi şi, prin urmare, nu trebuie desconsiderat pentru unele scăpări de ordin tehnic. 4 stele din 5.

Comments

  1. Am inchis televizorul dupa 10 minute. Obositoare insiruire de monstri plus scene naturaliste, parca erau toti scapati din laboratorul de experiente ratate.Daca s-a ajuns la asemenea personaje ce rol mai au statuile grecesti.

    1. Nu cred ca Hobbit-ul poate fi acuzat de naturalism. La urma urmei, e un basm cu eroi cu 100 de vieti.

      P.S. Cred ca vorbesti despre prima parte a trilogiei – An Unexpected Journey -, care a rulat recent la televizor. The Battle of the Five Armies abia ce-a intrat in cinematografe.

    2. Pai cred ca fantezia asta din Lordul Inelelor provine din niste povesti ale unora care habar nu aveau de Grecia Antica. Doar abia prin sec 19, cu ocazia neoclasicismului, le-a dat la unii prin cap sa faca fuziune…de fapt multi neoclasici erau asa ca manelistii de acum, si Verdi si Wagner, toti aia de au luat elemente din povesti populare pagane si le-au imbinat cu chestii aduse din Grecia si chiar si din Turcia in anumite cazuri. Nu stiu de Wagner, dar despre Verdi am auzic ca il barfeau criticii de arta ca e manelist mai rau ca pe Florin Salam. Si cred ca Wagner al carui Inel al Nibelungilor e popular si acuma, zau, cred ca opera lui e probabil la fel de stridenta cum li se pare la unii neofolcloristica manelista de astazi, aia Clejan si altii de genul asta.

      1. Plus toti grecii antici aia obsedati de proportii de aur pe care sa le prezinte populatiei mai largi de barbari abrutizati in mod educativ ca role model de seama, pai erau asa cum e ideologia aia neorealist socialista Disney de astazi, care arata numai filme cu personaje si staruri de proportii ideale…ce-i drept si eu personal am o slabiciune si o afinitate mai mare asa pt personajele si povestile Disney si Pixar decat pt Warner Brothers sau Hanna si Barbera, desi imi plac si astea din urma, dar mai cu moderatie.

  2. am fost special pentru el la cinema ca in fiecare an de altfel. anul asta parca mi-a placut mzi mult. mai ales partea in care s-au strans toate armatele la un loc.

    1. Si eu am vazut toate cele trei filme la cinema. Da, armata de elfi e impresionanta. Si Thranduil e un personaj atractiv, desi pare destul de nesuferit. Insa, dincolo de asta, acest ultim episod nu m-a dat pe spate.

    2. Sunt de acord ca filmele astea vazute pe micul ecran risca sa te adoarma imediat, cel putin eu nu am rezistat sa le vad la TV, nici pe laptop, si la tableta sau pe telefon nici nu as incerca.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *