The Iron Lady (2011)

iron-lady-1Ajunsă la o vârstă înaintată şi ieşită aproape complet din conştiinţa publicului larg, Margaret Thatcher – fosta “doamnă de fier” a politicii britanice şi internaţionale a anilor ’80 – ’90 – se luptă cu accesele de demenţă şi cu durerea provocată de moartea soţului, într-un zbucium interior presărat cu evocări din viaţa, ascensiunea şi decăderea politică a primei – şi singurei, până acum – femei prim-ministru din istoria regatului.

Film biografic, The Iron Lady nu va fi pe gustul tuturora, dar nu atât din cauza referinţelor istorice (relevante cu precădere pentru cei familiarizaţi cu ultima jumătate de secol 20) ori a ritmului lent, cât mai ales din cauza scenariului care se concentrează mai mult pe femeia suferindă a prezentului şi mai puţin pe politicianul autoritar din trecut.

Cu toate acestea, indiferent de ipostază, Meryl Streep reconstruieşte ireproşabil unul dintre cele mai importante personaje ale istoriei britanice recente – efort răsplătit, de altfel, cu un Oscar pentru cel mai bun rol principal feminin.

În final, The Iron Lady se dezvăluie drept povestea unei femei remarcabile, transpusă pe ecran de o actriţă consacrată, însă într-o viziune regizorală (a Phyllidei Lloyd, responsabilă în 2008 pentru Mamma Mia!, de asemenea cu Meryl Streep în rol principal) mai puţin inspirată.

Comments

  1. Am vazut filmul si mi-a placut foarte mult.
    este un film care te invata multe chestiuni care se petrec in spatele usolor inchise.
    Tot de aici am invatat si ca sacrificiul pe care il faci in prezent poate conduce la vremuri mai bune daca este facut cu cap 🙂

  2. Eu am sa spun sincer ca nu am rezistat sa vad filmul, pt ca a inceput cu d-na Thatcher direct in varsta + cu semne clare de dementa de la bun inceput si desigur ca d-na Meryl Streep fiind o interpreta atat de excelenta, m-am speriat asa de tare incat nu am rezistat…efectiv nici nu am mai dorit sa il vad pe tanarul Denis, interpretat de dl Broadbent. Abia mai tarziu, efectiv pt ca ma simteam vinovat, atat fata de acest film la care am renuntat atat de usor si la care nici nu am mai revenit, desi im promisesem ca o voi face candva, plus din cauza ca d-na Thatcher a fost un politician admirat de tata, (desi, ma rog, dansul o admira si pe d-na Merkel, dar el e economist plus de inclinatie mai curand Friedman decat Keynes, si trebuie sa fim indulgenti), am vazut un film artistic semi-documentar chiar ff interesant facut de BBC despre d-na Thatcher, care totusi a luat-o asa mai tolerabil cronologic de cand era chiar tanara, si a prezentat elemente informative chiar interesante, plus o interpretare buna de actor de nivel de BBC, numit Margaret Thatcher- the Long Walk to Finchley, care prezinta cariera dansei pana cand a reusit sa intre in parlament, http://en.wikipedia.org/wiki/The_Long_Walk_to_Finchley

    1. Aoleu ! Abia acum vad ca in Iron Lady tanarul Denis a fost intepretat tocmai de dl Harry Lloyd, stra-stra-stranepotul d-lui Charles Dickens, si interpretul deosebit de popular al personajului Will Scarlet din filmul serial BBC Robin Hood si al lui Viserys Targaryen din Game of Thrones ! Aoleu, ce-am pierdut ! Ma duc repede sa pun si filmul asta in lista !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *