The Three Musketeers – 2011

Cei trei muschetari şi tipa trăznet cu poliţă de asigurare.
Cei trei muschetari este romanul clasic de capă şi spadă. Un roman solid (de la contextul politic în care este plasată acţiunea şi până la intrigile amoroase care, la urma urmei, sunt cele care fac lumea să se învârtă), cu două continuări la fel de impresionante: După douăzeci de ani şi Vicontele de Bragelonne. De la început şi până la ultima pagină, eroii spadasini sunt credincioşi unui cod al onoarei neclintit şi împart cu fermitate lumea în bine şi rău, cu Franţa drept motiv suficient al unei vieţi petrecute sub arme.
Ei bine, Cei trei muschetari – filmul de anul acesta îţi arată de la început că nu se ia prea în serios. Romanului bine fundamentat istoric, pelicula îi răspunde printr-o acţiune mult mai digerabilă, datorită tuturor ingredientelor moderne: 3 protagonişti cu alură de anti-eroi (printre ei Ray Stevenson, Porthos, care-şi reia partitura de uriaş cu suflet mare din Rome), femei frumoase (Milla Jovovich în rolul Lady-ei de Winter este seducătoare), scene de luptă cu stiluri de neconceput pentru Franţa anilor 1600, clişee moderne privind istoria medievală europeană (o invenţie a lui Leonardo da Vinci este cea care înclină balanţa victoriei spre englezi ori francezi), personaje din istorie cu atitudini de playboys din zilele noastre (însă nimeni nu poate nega cât de natural este Orlando Bloom în rolul lui Buckingham), un mix destul de reuşit între figuri serioase, vorbe de duh şi replici cheesy… plus o poliţă de asigurare ce apare la un moment dat (în condiţiile în care nu e sigur că aşa ceva exista pe-atunci).
Dacă în copilărie ai trăit cu sufletul la gură fiecare lovitură de spadă schimbată între muschetari şi oamenii cardinalului Richelieu, acum poţi răsufla uşurat – e mai clar ca niciodată cine trebuie să învingă, în secvenţele de luptă foarte bine realizate cu tehnologia 3D. Tensiunea romanului se dispersează atât printre efectele speciale reuşite, cât şi printre detaliile uşor neverosimile – vezi arma zburătoare gândită de Leonardo şi construită de Buckingham.

Prin urmare, filmul e o modalitate extrem de relaxantă de a încheia ziua, atât timp cât nu-l compari cu romanul şi te bucuri, pur şi simplu, de spectacol (vizual şi auditiv, deopotrivă). Ca un ultim plus, scenariul este suficient de închegat şi coerent pentru a lăsa loc unei continuări. Chiar dacă scena de final, cu Buckingham îndreptându-se spre Franţa în fruntea unei armade de bărci şi… bărci zburătoare, e puţin over the top.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *