The Walking Dead

Without Milla Jovovich, zombies are getting dead serious.

Scenariul e clasic: tipul cel bun [V-am spus doar că Milla Jovovich nu mai e, nu?] are cea mai plictisitoare viaţă din lume [Da, americanii te pot face să crezi că viaţa de poliţist e una fără nimic interesant în ea], până când se întâmplă ceva şi ajunge la spital – pentru mult timp şi, de preferat, în comă. O dată ca să aibă din ce se trezi şi să înceapă, cu adevărat filmul; a doua oară, ca să aibă o scuză că lumea s-a sucit la 180 de grade şi el nici n-are habar…
Prin urmare, tipu’ bun se trezeşte într-un spital răvăşit, plin de sânge şi de morţi – dintre care unii mişcă, ba chiar încearcă să scape din spatele unei uşi metalice, închisă cu lanţuri şi pe care scrie: Don’t open – dead inside… Aşa începe filmul. Continurea e simplă: tipul bun [Deocamdată, doar el; e nevoie de mult timp şi răbdare ca să găseşti şi alţi tipi oameni buni într-un film cu zombi – vezi I am Legend] descoperă o lume cotropită de morţii-vii, în care, pe lângă propria lui supravieţuire, trebuie să-şi mai bată capul şi cu găsirea nevestei şi a copilului.
Până aici, nimic spectaculos faţă de, să zicem, 28 Days Later sau Zombieland. Dar, spre deosebire de ultimul, lupta pentru supravieţuire a tipului nostru nu este o goană după zombies, în care să împroşti gloanţe în stânga şi-n dreapta, ci o treabă mult mai serioasă, în care fiecare împuşcătură contează, căci ecoul ei înseamnă adunarea la masă pentru toată trupa de walkers din oraş. De asemenea, în comparaţie cu primul film amintit la începutul paragrafului, producătorii au ţinut morţiş să-şi laude echipa de make-up artists şi pe cei de la efecte speciale, căci unul la câţiva ne-morţi dintr-ăştia are dreptul la un prim-plan care să-l arate în toată splendoarea.
Într-un final, ce-i deosebeşte pe “ai noştri” Walking Dead de vreun flick de pe marele ecrane este faptul că-şi iau treaba în serios. Nu există nicio tipă à la Megan Fox, cu care să te mai “dulcegăreşti” între doi zombi care încearcă să te mănânce; nu e timp pentru tot felul de glume tâmpite în timp ce fugi văzând cu ochii de o turmă de nehaliţi; şi, cel mai important, pentru băieţii ăştia enough is never enough – adică refuză să moară, căci până şi un cap separat de trup va continua să-şi clănţăne dinţii (bineînţeles, într-un prim-plan detaliat; genul de prim plan care îţi arată trei lovituri de târnăcop aruncate direct în ceea ce era, cândva, o tâmplă), dacă nu este împuşcat în creier.

Deci, dacă o dată pe săptămână, ai chef de nişte zombies cu clasă, The Walking Dead e serialul care te interesează.

Comments

  1. M-ai facut sa rad. Asa convingi tu oamenii sa vada un film/serial? Mie imi dai impresia ca te-a plictisit grav, evident din felul ironic in care ai punctat aceste cateva idei. Si liniuta aia [de la á] este pusa exact invers :). [Brainless]

  2. Am rezolvat liniuta, multumesc. Cat despre film, chiar nu m-a plictisit (am urmarit in weekend-ul asta toate cele opt episoade de pana acum). Insa niciun film cu zombi nu poate fi luat prea in serios.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *