Tuşnad – note de călătorie

În weekend-ul care tocmai a trecut, am tras o fugă la Tuşnad.
Nu ştiu nici acum ce mă aşteptam să găsesc acolo. Singurele amintiri pe care le am sunt dintr-o excursie dintr-a noua, când eram mult prea ocupat cu Oz. (şi cu o bătaie cu perne) ca să mai fiu atent la împrejurimi.

Ce m-a surprins cu adevărat a fost şoseaua. De la Miercurea Ciuc înspre Sfântu Gheorghe, europeanul este impecabil, cu un asfalt neted ca-n palmă. Ţinându-i hangul, nici drumul spre lacul Sfânta Ana nu s-a lăsat mai prejos. E drept, nu la fel de bun ca fratele mai mare, dar nici pe departe atât de distrus pe cât mi-l închipuiam.
Apoi apa minerală: borvizul. O minunăţie! Proaspăt luată de la izvor şi pusă într-un PET obişnuit – nici nu o deosebeşti de apa din comerţ. Doar după ce mai trece timpul şi se sedimentează mineralele simţi diferenţa.
Din păcate, dezamăgirile au fost pe măsură.
În primul rând, staţiunea Băile Tuşnad. Foarte animată (parcările pensiunilor mai mari erau pline), dar lăsată – ca multe altele – în paragină. Cu puţin interes, staţiunea s-ar transforma într-o mică bijuterie, cu aer curat, ape sănătoase şi linişte binefăcătoare. Dar… of!
Iar în al doilea rând, Balvanyos. Am rămas pur şi simplu siderat când am realizat că staţiunea înseamnă de fapt un cot de drum, cu un motel, un hotel (zice-se) şi una-două pensiuni. Noroc că motelul are şi restaurant, cu o mâncare foarte bună de altfel. Mare parte dintre figurile pe care le-am întâlnit pe malul lacului Sfânta Ana le-am recunoscut mai târziu la masă în Balvanyos.
În rest, toate bune: cazarea (Pensiunea Sara – v-o recomand), vremea, refacerea. Şi unde mai pui c-am marcat un nou segment de drum pe harta, traseu nestrăbătut până mai ieri de maşinuţa albă.
Mai departe vă las cu câteva poze din ceea ce, aproape sigur, a fost ultima vacanţă pe anul ăsta.

 

Izvorul cu borvizul magic.

 

Lacul Sfânta Ana de pe un mal…

 

…de pe celălalt…

 

…şi de sus.

 

Vocea din întuneric, cam boţită şi intrată la apă (până la genunchi, în lipsa unui echipament adecvat. Încă nu m-am lămurit dacă am pierdut o scaldă, sau am evitat o răceală).

 

Studiu cu libelulă. Din spate…

 

…şi din profil.

 

Culesul de zmeură, activitate recreativ-culinară. Poza e cam neclară, fiindcă am făcut-o în grabă, să nu mă atace vreun urs pofticios – cu două sau mai multe picioare.

 

Staţiunea Balvanyos, suficient de “mare” cât să intre toată într-o poză. În stânga, în plan depărtat, este motelul-restaurant, unde am mâncat o friptură de mistreţ. Sau, mai bine zis, ceea ce vreau eu să cred că a fost vânat, şi nu rămăşiţele vreunui patruped canin lipsit de noroc.

 

Paharul cu (cinci) viespi. Cred că masa la care am stat era pe lângă vreun cuib de viespi, că în permanenţă îmi dădeau târcoale două-trei. Dar le-am aflat punctul slab: Cappy de piersici.

Comments

  1. Una peste alta, bine ca te-ai recreat. Anul trecut aveam si eu rezervare la pensiunea Sara, dar am renuntat pe motiv de lombosciatica conjugala.La Sambata de Sus n-ai fost, sa-mi spui impresii, ca acolo voi merge peste o saptamana?

    1. Ultima data am fost la Sambata de Sus in 2010 si am stat doua sau trei ore – sper ca se pune. E frumos, mi-ar placea sa prind acolo o slujba de Inviere.

      Poti s-o “combini” cu o vizita pe Transfagarasan, eventual cu popas in Curtea de Arges si o masa la restaurantul sarbesc din zona :)))

  2. Daca voua v-a placut demult, trebuie sa-mi placa si mie, recent:)Pe transfagarasan am fost, e minunat si la Curtea de Arges am fost, dar nu cunosc restaurantul acela.Macar sa vad muntii si sa am o saptamana de liniste…

  3. Din ce-am văzut în poze îmi place zona… dar nu am ajuns pe acolo încă. Deși cam de fiecare dată când treceam prin Tg Secuiesc mă gândeam să fac un ocol, mă gândeam că nu prea am ce vedea acolo și treceam mai departe 🙂

  4. Nici pe aici nu am ajuns, inca… Dar sunt destul de optimista, mai ales ca pare sa fie o zona frumoasa. Bine ca remediul contra viespilor nu este Prigat de capsuni cu banane, ca sunt destul de egoista cand vine vorba de gustul asta. 😛

  5. eu am fost la Tusnad in iunie si mi-a placut foarte mult, am urcat la Stanca Soimilor si la Turnul Apor…mi-ar fi placut sa fac mai multe trasee montane dar fetita mea e mica (3 ani) si nu ar fi rezistat…

  6. Eu vag tin asa minte ca am fost o data intr-o vacanta cu mama si cu tata la un lac dintr-un munte din Romania, care avea o legenda cu o fata care se aruncase in lac, dar nu mai stiu daca era poate Lacul sf Ana sau alt lac, ca am impresia ca e posibil ca in Romania, (si nu numai acolo, desigur), sa fie mai multe lacuri din astea cu diverse fete care s-au aruncat in ele. (Mi se pare o poveste destul de comuna adica, adica nu ceva tipic romanesc. Femeile japoneze insa, se pare, am citit pe undeva de mult, ca prefera sa se inece in mare, dar efectiv nu stiu daca e adevarat, nici nu mai tin minte unde am citit despre asta, nu stiu daca e specific pertinent pt cultura japoneza, si de fapt nici nu stiu daca in Japonia exista lacuri specifice cu acest fel de legenda…zau, nu stiu nimc, doar zvonuri am impresia…imi dau seama ca aproape intreaga mea cultura generala consta de fapt din zvonuri si fragmente de zvonuri auzite in plus la nivel de mana a 7-a, la nivel de telefon fara fir, de nici nu poti sa-ti dai seama ce e credibil sau nu…e cam deprimant). Eu nu tin minte sa fi vizitat orasul Tusnad sau jud Harghita vreodata.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *