Twice Born (2012)

113991

Filmul: Twice Born / Venuto al mondo
O coproducţie: Italia-Spania-Bosnia-Herţegovina, 2012
Gen: Drama
Durata: 2h 7min
Regia: Sergio Castellito
Actori: Penélope Cruz, Emile Hirsch, Adnan Haskovic, Saadet Aksoy, Pietro Castellito, Sergio Castellito, Mira Furlan

 
Despre ce e vorba?
Gemma (Penélope Cruz) este o italiancă al cărei fiu, Pietro (Pietro Castellito), s-a născut la Sarajevo, în timpul războiului, printre împuşcături şi bombardamente. Soţul şi tatăl Diego (Emile Hirsch), un fotograf american, nu supravieţuieşte conflictului, dar Gemma şi Pietro se întorc în siguranţă la Roma – unde îi regăsim 16 ani mai târziu, alături de Giuliano (Sergio Castellito), noua figură paternă.

Gemma primeşte un telefon de la Gojco (Adnan Haskovic), un vechi prieten pe care l-a cunoscut în prima călătorie în Bosnia. Gojco a făcut posibilă întâlnirea dintre Gemma şi Diego, iar acum o cheamă pe femeie înapoi la Sarajevo, la vernisajul unei expoziţii cu fotografiile lui Diego. Gemma acceptă şi îl aduce în Bosnia şi pe tânărul Pietro, într-un fel de călătorie iniţiatică, menită să-i dezvăluie adevăratele rădăcini şi pe tatăl pe care nu a apucat să-l cunoască.

Cine, ce şi cum joacă?
Filmul gravitează în jurul cuplului Gemma-Diego, iar Cruz şi Hirsch oferă personajelor emoţii adânci şi sfâşietoare.

Gemma apare în ambele planuri narative (trecutul cu Diego şî prezentul cu Pietro), mai întâi în postura unei femei pe care un copil o va împlini, apoi în ipostaza mamei dispuse să lupte până la capăt pentru relaţia cu fiul adolescent, o legătură încă întunecată de umbrele trecutului. Căci venirea pe lume a lui Pietro a însemnat sacrificii uriaşe, a căror adevărată amploare ni se dezvălui doar la finalul şocant al filmului.

Diego, pe de altă parte, trăieşte numai în flashback-urile Gemmei, un spirit tânăr, pasionat de fotografie, care se îndrăgosteşte pe loc de tânăra studentă din Italia apărută în iarna bosniacă. Însă, odată ce relaţia dintre cei doi evoluează, Diego trecxe de la nebunia dragostei la nebunia disperării, pe măsură ce toate eforturile de a avea un copil (inclusiv fertilizarea in vitro sau adopţia) eşuează. Ultima variantă, cea a unei mame surogat, îl împinge pe Diego dincolo de limitele psihicului său.

Povestea dintre Gemma şi Diego arde ca o flacără, la început caldă şi îmbietoare, apoi usturătoare şi rea, pe măsură ce decorul se schimbă şi Sarajevo devine, dintr-un oraş intim şi romantic, o ruină devastată şi mutilată de ororile răzaboiului.

Piesa de rezistenţă a întregii construcţii devine, astfel, Gojco, liantul dintre perioada pre- şi cea postbelică a naraţiunii. Adnan Haskovic emană o carismă răpitoare, fiecare apariţie a sa relaxând atmosfera tensionată de nefericirile cuplului Gemma-Diego, chiar şi în condiţiile îngrozitoare ale războiului. Cu toate acestea, Gojco este un personaj cel puţin la fel de tragic precum ceilalţi doi protagonişti. Trimis mereu în planul secund al prietenului de încredere, Gojco a năzuit mereu la dragiostea Gemmei, dorinţă neîmplinită, care însă nu l-a împiedicat să facă lucrurile necesare pentru binele tuturor – adevărata dimensiune a spiritului său dezvăluindu-se tot la sfârşitul poveştii.

Forţa momentului de final este copleşitoare, transformând radical percepţia asupra evenimentelor de până atunci. Climaxul n-ar fi fost posibil fără contribuţia frumoasei Aska, cea de-a doua femeie din vieţile lui Diego şi Gojco. Personajul lui c schimbă complet percepţia Gemmei despre trecutul ei şi al lui Pietro, Aska livrând ultima doză de tragism a filmului.

Cum mi s-a părut?
Tensiunea din Twice Born creşte treptat, evoluând de la neliniştea unei tinere studente aflate în aceeaşi maşină cu un bosniac inofensiv, dar plin de patos, până la neliniştea îndrăgostitei prinse într-o relaţie plină de pasiune, dar lipsită de perspective – respectiv de la angoasa unei femei căruia soarta i-a refuzat dreptul de a fi mamă, până la zbuciumul mamei bântuite de amintiri triste. Iar odată ce se dezlănţuie războiul (în ciuda optimistului Gojco, al cărui crez – Nothing will ever touch Sarajevo – devine, retrospectiv, marca nefericirii unei naţii), drama capătă veritabile accente horror.

În final, Twice Born este o poveste despre dragoste, ce rezistă chiar şi în condiţii dintre cele mai potrivnice. Firului narativ încărcat de dramă şi jocului superb al actorilor li se adaugă imagini şi decoruri de o sensibilitate aparte, atmosfera fiind întregită de o muzică încărcată de specific balcanic.

Concluzia
Cinematografia europeană nu este nici pe departe atât de prolifică precum industria filmului hollywood-ian, însă reuşeşte mult mai des să suprindă publicul prin profunzimea poveştilor sale. Twice Born este un exemplu în acest sens, vorbind despre monstruozitatea războiului şi rănile adânci pe care le taie în sufletul oamenilor. 5 stele din 5.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *