Wayward Pines (2015)

wayward-pines-posterDespre ce e vorba?
În anul 2014, un şir de răpiri misterioase atrage atenţia autorităţilor americane – şi în special a Serviciului Secret. Trimis să investigheze dispariţia a doi dintre colegii săi, agentul Ethan Burke (Matt Dillon) ajunge, în circumstanţe neclare, în Wayward Pines, un orăşel pierdut în pădurile din Idaho – unde nimic nu este ceea ce pare a fi.

Cine, ce şi cum joacă?
Dillon este, de departe, figura cea mai cunoscută în această miniserie de zece episoade. Personajul său este protagonistul incursiunii în bizara comunitate din Wayward Pines. La început confuz şi furios, apoi perseverent în încercarea de a găsi o cale de scăpare din oraşul-capcană, reacţiile lui Ethan Burke sunt naturale – în deplin contrast cu pasivitatea şerifului Pope (Terrence Howard). Nimic nu este mai revoltător pentru un individ pierdut printre străini decât lipsa ajutorului din partea autorităţilor.

Alte apariţii notabile sunt David Pilcher (Tobey Jones), aparentul binefăcător al comunităţii – în realitate un individ obsedat de control –, şi Pam (Melissa Leo), sora lui Pilcher şi mâna sa dreaptă.

Cum mi s-a părut?
Waywards Pines este amplasat într-un cadru natural superb, însă rece şi mai degrabă neprimitor – senzaţii întărite de comportamentul locuitorilor săi. O combinaţie eficientă, ce rezonează foarte bine cu fanii unor serii-cult precum Twin Peaks ori The X-Files [ambele având anunţate continuări în viitorul imediat apropiat, astfel încât Wayward Pines este un fel de (re)introducere în atmosfera specifică]. Şi, recunosc, serialul m-a prins – într-o asemenea măsură, încât abia după ultimul episod mi-am dat seama că foarte multe lucruri şi idei pe care filmul le propune (începând cu posibilitatea ca maşinile de astăzi să funcţioneze impecabil peste 2.000 de ani şi terminând cu reacţia unei comunităţi restrânse la aflarea veştii că sunt singurii supravieţuitori ai rasei umane) sunt de-a dreptul stupide.

Concluzia
Wayward Pines arată foarte bine, atmosfera este demnă de un thriller, dar totul se construieşte pe fundaţia extrem de şubredă a unor ipoteze simpliste despre conservarea umanităţii şi, simultan, despre dezvoltarea unei specii capabilă să detroneze omul din vârful lanţului trofic. Într-un mod ciudat, însă, privind retrospectiv, miniseria mi se pare cu atât mai atractivă cu cât lacunele sale pot fi punctul de plecare pentru adevărate dezbateri. Astfel, Wayward Pines se transformă într-un comeback nesperat al lui M. Night Shyamalan (producător executiv), cândva unul dintre cei mai promiţători regizori din industria filmului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *