2054 – 2. Linişte

2054-1Constată cu surprindere că îi era dor să audă hârâitul Trocariciului – vechiul tractoraş care lega plaja de sat; vuietul unui avion străbătând cerul, sau uruitul elicopterelor Pazei de coastă; bâzâitul strident al unei şalupe tăind valurile, cadenţat de bufnetul valurilor spărgându-se de copastie. Toate erau, altădată, sunetele inconfundabile ale civilizaţiei.

Ultima Zi, însă, schimbase totul.

Cu doar câteva săptămâni în urmă, resursele de petrol ale Pământului fuseseră oficial consumate. Impactul fusese covârşitor.

Ceea ce până atunci omenirea luase de-a gata şi consumase cu nepăsare – era firesc să mănânci jeleuri, să scrii cu pixul, să urmăreşti curse de Formula 1 ori să zbori cu avionul, toate dependente de petrol – devenise dintr-odată cheia supravieţuirii, o necesitate în dauna moftului.

Primele fuseseră afectate sporturile cu motor. Totul înţepenise, de la carturi pentru ţânci până la maşini şi bărci de curse. Mişcarea era vitală, distracţia nu chiar atât. Toate resursele fură transferate către domeniile capabile să susţină viaţa, în special transporturile de hrană şi medicamente.

Apoi se prăbuşiseră companiile aeriene. Îşi amintea foarte bine cum biletele de avion ieftine pe care le cumpărase pentru o vacanţă în Europa deveniseră inutile.

Ultima Zi reconfigurase ierarhia marilor puteri mondiale. Singurul criteriu de selecţie devenise petrolul – sângele negru care însufleţise nesătulul organism al umanităţii în ultimele două secole, păstrat acum în rezerve strategice, mai mult sau mai puţin secrete. Statele Unite ale Americii şi Rusia rămaseră singurele voci coerente la nivel planetar, cel puţin până la implementarea pe scară largă a unei alternative la petrol. China, marele consumator, şi Marea Britanie, Germania şi Franţa, cândva garanţii unei Europe de sine stătătoare, deveniră brusc simpli figuranţi într-una sau alta dintre sferele de influenţă a “greilor”. Lipsite de petrol, Emiratele arabe se transformară, literalmente, într-un deşert secat de sevă.

Mapamondul dădu în clocot, pe măsură ce oamenii fugeau din ţările lor, căutând salvarea iluzorie în Rusia sau America. Biletele de avion către o ţară sau cealaltă începură să se vândă ca pâinea caldă. Apoi, odată cu împuţinarea petrolului, preţul crescu astronomic. Într-un final, copleşite de valul nou-veniţilor, cele două state îşi închiseră graniţele şi nimeni nu mai zbură nicăieri. Nu mai era unde şi nici cu ce. Zborurile civile de pretutindeni fură anulate, iar avioanele reciclate cu totul.
Avea de la Tarom bilete pentru Irlanda, să-şi viziteze rudele de-acolo. Reîntâlnirea fusese amânată pe termen nedefinit, iar biletele transformate în obiecte de muzeu, amintiri ale ignoranţei consumeriste.

Efectele Ultimei Zile se răspândiră pandemic la nivelul tuturor activităţilor umane – în cele mai multe cazuri, blocându-le complet şi definitiv. Rămase fără maşini, autostrăziule deveniră pustiuri de asfalt. Rămase fără resurse, agenţiile spaţiale îşi opriră programele. Rămaşi fără mentenanţă, sateliţii începură să cadă unul câte unul. Rămas fără telecomunicaţii, Pământul deveni un loc liniştit – de moarte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *