4′ 44″

sunlightAseară am mai completat un element lipsă din viaţa mea. În sfârşit, după ani de obsesie, am reuşit să găsesc melodia.

În tot acest timp, n-am avut nimic – nici titlu, nici autor, nici versuri. Doar amintirea unor acorduri ce au devenit sinonime cu nopţile pierdute într-o sală de calculatoare şi câteva cuvinte: we walk right up to the sun.

Căutarea a durat atât de mult, încât a încetat să mai existe de la sine. Încercarea de a găsi muzica unei amintiri a devenit ea însăşi o amintire…

…Până aseară când, lucrând la un articol pentru Cronică şi ascultând aiurea un radio din online, am auzit-o. Un ritm simplu, familiar într-un mod straniu, pătrunzându-mă acord după acord. Şi-apoi am auzit: we walk right up to the sun. Şi imediat, revelaţia, descătuşarea unui om care-a găsit un ciob de suflet dintr-o oglindă de mult făcută ţăndări.

Cuvintele pe care le ştiam eu fac într-adevăr parte din refren, dar constituie finalul lui. Melodia se cheamă If I ruled the world şi ţine 4 minute şi 44 de secunde.

4 minute şi 44 de secunde de copilărie retrăită. Odată cu muzica, s-a reîntors la mine totul… Sala, cu neoane imposibile albe şi verzi, cu calculatoare rânduri-rânduri şi aer greu, încărcat de fum de ţigară… Oamenii, cu capete lor de extratereştri, deformate de căşti mari, negre şi stricate, cu ochi de extratereşti, oglindiţi verde şi albastru din ferestrele de chat, cu limbaj de extratereştri, deformat, scurtat, cifric… Gaşca, gravitează ca o trupă de şoc în jurul operatorului de sală… A., dolofană şi blondă, trăieşte pentru shopping şi accesează site-ul ei preferat, trimiţând întruna prietenelor ei link-uri de genul http://www.fashionus.ro/index.php/femei/imbracaminte/pantaloni-scurti… Şogard îşi caută la nesfârşit perechea pe diverse (obscure?) pagini de socializare, încercând totodată să ascundă flirturile ieftine şi vulgare de ochii iscoditori ai Struţului, deschizând pagini cu tricouri pentru bărbaţi online… În fine, Căpălău oscilează între a-l compătimi pe Şogard, a face mişto de Struţ – care nu vrea decât o ţigară amărâtă – şi a-i face avansuri lui A…

Şi eu. Din alt film, ciudat, cu faţa mea de neamţ rătăcit într-o lume de untermenschen, cu preferinţele mele ciudate, ce nu includ înjurături, ţigări şi alcool. Cu retinele arse de lumina rece a unor monitoare prăpădite, pe care se perindă, pe rând, creieri de terorişti zburate pe pereţi de gloanţe de anti-terorişti, poze de pe chat-uri, primite de la puştoaice de 12 ani care se dau de 16, săruturi şi declaraţii toride de dragoste de la prietenă, cu care pretind că am o relaţie normală, deşi ea e la 400 de kilometri distanţă şi e cu doi ani mai mare decât mine.

It’s all gone now! Experienţele unui puşti, transformate în 4 minute şi 44 de secunde de înregistrări pe banda de magnetofon a amintirilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *