Alo, gara?!…

ticket-hotlineDe ieri am început oficial vânătoarea de vrăjitoare căutarea de bonă pentru Flippy: anunţuri pe net, anunţ în cel mai mare cotidian local/regional, solicitări către prieteni, discuţii cu firme specializate (mai mult sau mai puţin) pe aşa ceva. În consecinţă, telefonul sună ca la gară şi, aşa cum se întâmplă la gară, pe lângă oameni care într-adevăr caută nişte informaţii precise, sună şi persoane denumite generic “ameţiţi” care habar n-au ce vor de la interlocutorul lor.

Asta e partea oarecum distractivă a unui demers care, altfel, mă cam strânge în spate. Stresul nu provine atât de la faptul că trebuie să-mi las copilul cu un străin, cât de la faptul că individul respectiv nu va răspunde la fel bunelor mele intenţii. Cu alte cuvinte, să-mi ia banii din buzunar, iar pe mine să mă ia de fraier. Accept că uneori trebuie să mai şi pici de fazan, dar când consecinţele se manifestă direct asupra lui Flippy, acest lucru devine inacceptabil.

Dar suntem abia la  început şi până la sfârşitul lui noiembrie, când ar trebui să am măcar un shortlist de posibile viitoare bone, mai este. Acum, mai important decât orice altceva este să nu rămân fără baterie la telefon.

Comments

    1. Daca as putea si eu sa ma folosesc de soacra, ar fi o adevarata binecuvantare. Din pacate, insa, nevoia de bona este o consecinta directa a deciziei de a ma stabili intr-un alt oras, la peste 100 de kilometri de rudele cele mai apropiate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *