American Reunion (2012)

Sfârşitul unui ciclu. Oare?
Pentru mulţi dintre noi, mai ales cei care în 1999 trăiau zilele nebune ale liceului (eu eram pe-atunci boboc de-a noua), American Pie a fost, fără îndoială, filmul-cult al vremii. Frământările personajelor acopereau tot: de la efervescenţa sexuală specifică perioadei, până la răutăţile de la şcoală şi veşnicul conflict dintre generaţii.

De atunci au trecut 13 ani şi insoliţii eroi au devenit adulţi, cu probleme specifice: mariaj şi fidelitate, parenting şi responsabilităţi faţă de copii – iar American Reunion, aniversarea a 13 ani de la terminarea liceului, e un prilej excelent de regăsire, atât pentru ei, cât şi pentru noi, spectatorii, care nu suntem departe de poveştile de pe ecran.
American Reunion este o comedie în stilul care a dus la succesul primei Plăcinte Americane: adică fete frumoase cu sânii la vedere (deci nuduri suficiente – deşi “bucuria” lui Jim, strivită sub un capac de tigaie transparent nu ţineam neapărat să o văd), poante şi renghiuri porcoase (ori de-a dreptul puturoase, în cazul lui Stifler), nelipsitele lecţii despre viaţă ale lu’ tata Levenstein (Eugene Levy, mereu simpatic) şi “ceva” sex.
Dat fiind faptul că personajele au o istorie în spate, e posibil ca teenager-ii de astăzi să nu fie atraşi de problemele existenţiale ale lui Kevin, de şoseta lui Jim, ori de mama lui Finch. Însă pentru cei puşi cât de cât în temă, filmul oferă o rezoluţie credibilă convenabilă pentru toate personajele.
Din suita de patru filme, dintre care primul American Pie este indiscutabil cel mai bun, iar următoarele două au fost dezamăgitoare, Reunion reuşeşte – cum, necum – să scape turma. Sper să nu asistăm, peste câţiva ani, la un American Retirement care să îngroape definitiv seria.
Overall, un film excelent pentru duminică seara – sau noaptea, dacă mai întâi trebuie culcaţi copiii.
P.S. Şi pentru că tot veni vorba, voi ce făceaţi în 1999?

Comments

  1. Cred ca doar auzeam de marele film cult. Abia peste vreun an am vazut partial din el…partial pentru ca n-am rezistat mai mult. Vreo 15 minute adunate…
    Umor american. Nu poti cere mai mult.
    Sau poate ca prea despic eu firul in patru 😉 🙂
    Am incercat sa ma “lipesc” de “Copiii betoanelor” E imposibil. N-am atata timp. Stii ca mi-l pierd pe FB 😉
    M-ai amuzat cu comentariile la articolele mele incat n-am putut rezista. Scuze 🙂
    American Pie chiar e slabut. Acum nu glumesc. Nici nu vreau sa ma gandesc cum au fost continuarile.
    O seara buna!

  2. Nici mie nu mi-a spus nimic American Pie, doar mi-a provocat un pic de sila fata de asemenea distractii.
    Iar 1999 este un an trist in amintirile mele, am scapat ca prin urechile acului de moarte, dupa 12 zile de stat la terapie intensiva.

    1. Pentru gasca noastra nebuna, “American Pie” e o stare de spirit. Nu-i de mirare ca nu poate fi asociata cu propriile tale experiente din acel an.

      Important e ca totu-i bine cand se termina cu bine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *