Aniversare corporatistă

Două fete, un birou şi o fantezie verde.
De când sunt eu, într-o Agenţie sau alta, n-am văzut niciodată o aniversare corporatistă cu tort. Cândva demult, pe la începuturile mele, am dat de nişte prăjituri pe undeva – dar a fost un rendez-vousatât de neaşteptat, încât nici măcar nu sunt sigur că s-a petrecut cu adevărat… Oricum, nici urmă de tort. Mereu pizza…
În birou suntem eu şi două colege şi amândouă s-au sărbătorit astăzi. Cum altfel, decât cu pizza?… Munţi de cutii de pizza (şi pentru colegii de la parter) pe masa din cealaltă parte a încăperii. Şi suc – de toate culorile, să stingă setea fiecăruia.
Mai puţin a mea. Fiindcă eu am parte de tratament preferenţial. [Deh, când îţi vine băiatu’ de la prima oră cu două aranjamente florale enorme, parcă nu poţi să rămâi datoare, nu?]
În faţa mea, exact cât să pot privi peste laptop, s-a aşezat ispita. Mă priveşte, provocatoare şi nemişcată, ca şi cum formele ei arcuite ar avea duritatea fildeşului. Încerc să mă feresc, să mă refugiez printre cristalele lichide ale calculatorului, însă sclipirile lor mă trimit înapoi la ea. Ridic ochii iar – e tot acolo, învăluită într-un nimb verzui, în lumina soarelui neaşteptat de noiembrie.
Una dintre Mihaele se apropie de mine; privirea ei are ceva diabolic, ca atunci când o femeie ştie că bărbatul din faţa ei nu-i poate rezista. Îmi pune o mână pe umăr şi privim amândoi către silueta aceea magnetică:
Ei bine, cum e?… Arată bine, nu?… Îţi place?
Sunt incapabil să răspund. Gândurile fierbinţi îmi ard gura, mă ard pe dinăuntru.
Atunci, nu te mai chinui… Revino-ţi! E doar apă…
Şi-mi pune în mâini sticla de Sprite la care îmi redusesem întreg universul. O desfac, la limita sevrajului, şi un val de acid răbufneşte cu putere dinăuntru, răscolindu-mi simţurile şi stârnind panica fiecărei celule.
minerală. Intens, nu?
Şi se îndepărtează, cu mersul femeii satisfăcute că bărbatul de lângă ea a cedat fără nici cea mai mică luptă.
Da, a fost ziua colegelor mele. A cincea zi de când am renunţat la sucuri.

Comments

  1. Daca colegele tale arata ca cea din poza…. esti de invidiat, cu toate chinule cumplite pe care-l induri din cauza acestui viciu ingrozitor: dependenta de bauturile carbogazoase! 🙂
    Apropo, e chiar asa greu? Mie parca nu prea-mi vine sa cred… dar nu te contrazic, fiecare receptioneaza in felul sau.

  2. Iti zici ca nu e greu – si chiar nu este. Pana cand toti in jurul tau mananca pizza si beau o Cola rece, aburinda. Atunci te gandesti: “Ce mare lucru? Un suc… Beau unul azi, ca si-asa e sarbatoare, si de maine ma opresc”. E o bariera atat de firava intre a ceda unei tentatii de nimic si a-ti dovedi ca poti sa rezisti.

  3. Pnntru mine sa nu mananc (indiferent ce-o fi) sau sa nu beau (indiferent ce-o fi) nu e o tragedie. Nu sunt prea pofticios din fire. Iar pofta altora ma cam lasa rece.
    Deci pentru mine e greu sa inteleg asta. Ma refer la intelegerea adevarata, adica sa simt si eu ce simti tu cand ti-e pofta de un suc si te abtii.
    Inteleg asta rational, prin comparatie cu… fumatul, de exemplu. Dar nu e acelasi lucru.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *