BAC Reloaded

Deşi v-am avertizat să n-o faceţi, careva nu s-a abţinut şi m-a întrebat cum a fost când am dat eu BAC-ul.
În consecinţă, asta va fi o însemnare din aia, la sfârşitul căreia toţi trag în pianist cu ce le pică la îndemână. Asta e… Dacă simţi că-ţi vine, mai bine-ţi spun dinainte de ce am nevoie. Aş vrea aşa: vreo patru roşii, doi-trei castraveţi (în funcţie de mărime), un ardei gras, o gulie şi-o ceapă uscată. Cum nu sunt vegetarian, poţi să pui la bătaie şi-o bucată de brânză feta.

Da’, mă rog, să nu deviem de la subiect. Ce vroiam să spun? A, da… Eu am dat BAC-ul în 2003.
Moşule, ce tânăr eşti…
Ei, nici chiar aşa, nu se mai ascultau Andrelele pe vremea mea…
Da’ făcea plopu’ pere şi răchita micşunele, nu? Hai, recunoaşte!…
Nu, parcă nici dintr-astea nu erau, da’ se făcuseră în anul ăla nişte cireşe – să-ţi baţi copiii, nu alta… Acum, mă laşi să spun şi eu ceva?
Păi da’… Eu ce să-ţi fac? Dacă te-ai născut în 1900 toamna, înaintea războiului...
Iar începi? M-am născut în 1985 şi toată lumea îmi spunea “copilul cu părul de aur”…
Irelevant…
…Pe la şase ani am spart o fereastră a unei clădiri cu geamuri multe; mi-au spus că era o şcoală şi, ca să nu mă spună lu’ tata, m-au făcut să rămân acolo opt ani. Când, în sfârşit am vrut să plec acasă, mi-au zis că nu se poate, că mai trebuie să stau patru ani într-o chestie numită liceu…
Dacă erai vai de capu’ tău…
…OK, am zis, atunci hai la liceu. Şi, dintr-o dată, stai, că nu-i aşa simplu – că trebuie să dau examen. Chestia asta nu mi-a convenit şi, de nervi, l-am picat (examenul la mate; puteam să dau şi la română, ca variantă de back-up, da’ eu am zis că-s prea şmecher pentru asta. O alegere mai cretină nici că puteam face…).
Bă! Ţi-am zis eu sau nu ţi-am zis? Ţi-am zis că habar n-aveai ce era cu tine? Ce, te-i fi crezut un pui de şmecher sau cum?!
…Pân’ la urmă, am prins o redistribuire şi am intrat, la mate-info chiar, într-o clasă după care şi-acum îmi pare rău (ăsta a fost deznodământul cel mai fericit pe care-l putea avea alegerea cea mai cretină făcută înainte). În clasa a noua am luat cea mai mare medie din generală încoace (9.33), apoi… apoi a început distracţia…
Distracţie înseamnă băutură şi femei, bă, ţâcă, nu fotbal toată ziua, ca tine!…
…Şi bineînţeles, a venit BAC-ul. Bine, noi ştiam încă de la început că o să vină şi momentul ăsta, însă abia cu două-trei luni înainte am început să-l luăm în serios. Au fost cele mai frumoase zile din tot liceul: nu era zi în care să nu vedem cel puţin un meci de la Mondiale, în afară de fizică, nu era oră la care să lipsească mai puţin de juma’ de clasă, nu era săptămână în care numele nostru să nu fie dezbătut în consiliul profesoral, la secţiunea “Merite antisociale deosebite”…
Zi, bă, de fete, chestii, babardeală!… Lasă poveştile astea, de-adormit copiii…
…Mai rămăsese cam o lună. Atunci mi-am spus eu că nu e de glumă, şi mi-am făcut program. Am tras pe brânci…
Bine că nu ţi-ai tras mucii…
…Dimineaţa mă trezeam la opt. Ca din întâmplare, şi orele tot la opt începeau. Deh, problema lor; eu ajungeam la liceu pe la nouă fără. Prima problemă: să mă văd cu B., să discutăm oferta la pariuri pentru ziua în curs. A doua problemă: când şi cu cine aveam meci în ziua respectivă. Alte probleme nu cred că mai erau…
Dobitocule! Şi şcoala?
…A, da – şi şcoala.
Ajungeam acasă dup-amiaza la patru. Mâncare şi, obligatoriu, o oră de somn. De la cinci la opt, studiu (în afară de miercuri şi sâmbătă, când aveam pregă la mate. Dar, despre asta, mai târziu). Pe masă aveam patru teancuri de cărţi: mate (mă rog, aici era mai degrabă un munte, de cărţi, caiete şi culegeri), română (manualele de 9-12), info (linfo-lifo-fifo-cine-ştie-cunoaşte-bergenbier), geografie (o simplă şi biată cărticică) şi fizică. Fizică n-am dat, dar BAC sau neBAC, cu profa nu te puneai.
De la opt la nouă ieşeam cu rolele în parc. La nouă mâncam şi, până pe la unş’pe mai citeam ceva. Din perioada aia ţin minte că mi-a plăcut foarte mult ciclul O sută una lovituri de tun al lui Radu Tudoran. Da, ştiu, nu s-a dat la BAC, da’ parcă eu am citit vreodată ceva pentru şcoală…
Miercurea şi sâmbăta aveam pregă la mate. Cu-n prof foarte bun şi-al dracului de nebun. Numai cunoscându-l pe el am putut ajunge printre cei mai buni din clasă la mate (dintr-o varză totala ce eram) şi am putut urmări un film porno pe Home Cinema, cu un sonor la care cel mai mic orgasm zdruncina un întreg bloc turn… După pregă ieşeam cu Oz. pe insulă. O luam de la propria ei pregă, aburcam două kile de cireşe (incredibile cireşe, din alea babane)…
Da, ştiu, îţi venea să-ţi baţi copiii…
…şi toată seara povesteam şi scuipam sâmburi.
Apoi a venit BAC-ul.
Română oral. Pe toţi dinaintea mea, comisia îi ţine cinci minute şi le dă zece. Mie ar trebui să-mi dea zece fie şi numai că vin de la liceul de la care vin şi-am catadicsit să mă înfăţişez curţii. Pe tipa din faţa mea o întreabă cine l-a pus pe meşterul Manole să-şi ridice zidirea. Cică Alexandru Lăpuşneanu. Bun… Nu ştiu cum ajunge iarăşi vorba, care domnitor român s-a bătut cu turcii la Războieni. Clar ca lumina zilei – Mihai Viteazul. Şi mai bun…
Rândul meu. Nu-ştiu-ce dintr-o nu-ştiu-care operă dramatică. O scrisoare pierdută. Nu. Iona. Nu. Jocul ielelor. Nu. Da’ de Meşterul Manole am auzit? Profa de la catedră o ţine morţiş pe-a ei şi eu sunt hotărât să mor cu ea de gât. Ies după un sfert de oră. 10.
Engleză oral. Intru sfios şi rog să nu se supere (bineînţeles, vorbesc în engleză), dar pentru mine limba asta e ca a doua limbă maternă. Chiar trebuie să mai pierdem vremea şi cu asta? Nu, nu trebuie. 10.
10, dar degeaba… Notele de la oral n-au intrat în calcul la medie.
Română scris. Un singur subiect mă rog să nu-mi pice – Lăpuşneanu. Fiindcă m-am săturat de el – l-am găsit prin toate testele. Vine un prof, ne dă foile, când ajunge la mine îmi spune că am faţă de reporter. Deschid la subiectul de compoziţie. Lăpuşneanu. ‘Ai dă-o dracu’!… Scriu, subiectul I, scriu, subiectul II, scriu, m-apuc de eseul care mă obsedează – o pagină, două, trei, trei juma’te… Mă plictisesc. Închei fraza şi ies din sală. 9.40.
Mate scris. Am inima cât un purice. În sala în care dăm, suntem cinci de la noi din clasă. Eu sunt izolat în primul rând; ceilalţi patru sunt în ultimele bănci, unul în spatele celuilalt. Nu-mi mai simt inima deloc. Oare-am avut-o vreodată?… Vin subiectele, începem să bulinăm grile. Pe la juma’tea foii, dau de-o limită, atât de lungă încât nu mai încape pe bancă. Mă uit – la numitor e scris mai mult decât la numărător? Da. Atunci răspunsul e zero (nici până azi matematicienii româniei nu s-au decis dacă era, într-adevăr, zero sau pi-pe-doi)… Ies din sală, nu mai respir – poate doar prin piele. 9.10 (cea mai mare notă din clasă).
Info scris. Mă simt bazat, dar undeva, parcă-parcă, bipăie un bec de alarmă. Suntem trei, imposibil să nu facem… Vin grilele, dăm proba la bulinat viteză, toate-s corecte şi dăm foile. Ni se pune baremul de corectare. 5.60. Dacă nu era punctul din oficiu, picam. Îmi văd moartea cu ochii.
Geogra scris. Eu şi colegul meu de bancă am ales proba asta în loc de sport. Eu nu mă descurc la gimnastică, el n-are şanse la proba de viteză… În sală e atmosferă de vacanţă. Toată lumea râde, numai eu înghit în sec – n-am citit decât o singură dată cartea… Iar grile, iar bulinat viteză, transpiraţie la greu. 9.80 (nesimţiţii, trebuiau să-mi dea 10, da’ au greşit un răspuns la baremul de corectare)…
Şi cu asta basta.
Ştiu că pare simplu acum, dar la fel a fost şi-atunci.
Trebuie numai un pic de tupeu şi încredere în sine.

Comments

  1. Eu cred ca iti trebuie si niste minte si putin noroc. Tupeu a avut si cei mai multi dintre cei picati. Si n-a fost suficient:)

  2. *au avut
    Ce dragut… greseala intr-un comment la un post despre bac :)). Desi nu pare, l-am luat din prima.

  3. da… daca te-ai nascut in 85… de ce ai dat bacu acum 6 ani? ca io sunt cu vreo 2 ani mai batran ca tine si parca a trecut o vesnicie de cand am dat bac-ul…

    1. Ca sa va raspund – e o eroare (pe care am corectat-o). Probabil am ramas fixat pe cifra sase, caci la sase ani am mers la scoala.

      Dar BAC-ul l-am dat in 2003.

  4. Imagineaza-ti tu ca noi doua am dat bacul in '98 😀 Am putea sa-ti fim bunice 😀
    Mda a fost easy-peasy. E adevarat ca eu personal (Andreia) nu am obtinut notele tale dar eram studente la Jean Monnet, deci nu aveam cum sa luam 9… poate Dana a luat 9, nush, da clar ea era din categoria fete bune la invatat. Nu stiu care e marele tam-tam cu bacul din ziua de azi… beau astia mici prea multa cola si le mor neuronii pe an ce trece???

  5. Ei, tare-mi place siguranța asta de sine pe care o afișezi tu acum dar nu mă poți convinge că a fost, atunci, să dai examenele, la fel de ușor cum ți-a fost acum să ironizezi… nu de alta dar, oricât de mare ar fi fost și atunci nivelul încrederii în sine, tot aveau ți emoțiile inerente vârstei de 18 ani ceva de spus… și nici nu cred că e ceva rău, de altfel… uite, da, vorbesc din punctul de vedere al elevei care a luat cea mai mare medie pe liceu la bac. Na! 🙂 Drept e că a fost în alt secol, prin 1999…

    1. Asa a fost si-atunci.

      Cand, inainte de proba la mate, ne-au anuntat ca a aparut o intarziere (am primit subiectele la 11.00), noi am cerut sa fim lasati sa jucam un fotbal, ca ne plictisim.

      Imposibil, a fost un lock-down pe tot liceul. Mi-aduc si-acum aminte de fetele care incepusera sa dea, disperate, telefoane acasa (de la telefonul public de langa clasa noastra, pe care noi il… dar asta-i alta poveste), sa le aduca parintii apa si mancare, ca ele “o sa stea acolo toata ziua”.

    2. 1999 a fost in alt secol? Inseamna ca 1986 era deja in alt mileniu. Pe vremea mea si a tehnologiei sale, copiatul insemna munca, nu gluma.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *