Belgia – Jurnal de călătorie: 4. Brugge, partea a doua – Veneţia din turtă dulce a nordului

res4831758_1Brugge, partea a doua – Veneţia din turtă dulce a nordului

După cum vă spuneam în episodul trecut, am ajuns la Brugge pe o vreme mohorâtă, “condimentată” când şi când cu reprize de ploaie – incapabile totuşi să alunge de pe străzile pitoreşti mulţimile de turişti. Şi cum principala atracţie a oraşului (pe lângă magazinul lui Moş Crăciun, apetisantele vitrine cu ciocolată fină sau biscuiţi de casă, oalele cu scoici sau melci, pub-urile cu sute de sortimente de bere şi… oraşul în sine, prin arhitectura medievală) e plimbarea cu barca pe canalele de apă, am avut marele noroc al unei ore pline cu soare pentru a încerca experienţa.

După o coadă extrem de lungă, extrem de rapidă şi extrem de civilizată, în care oamenii adunaţi vorbeau toate limbile globului, am urcat într-o barcă, împreună cu jumătate din glob, aşteptând sosirea barcagiului. Imaginii preconcepute din mintea mea, un tip fără nimic remarcabil – exceptând tricoul clasic, în dungi marinăreşti, i-a dat replica un bărbat elegant şi jovial, între două vârste, vorbind o engleză fermecătoare, cu tot cu inconfundabilul accent britanic.

S-a recomandat a fi Charles (cum altfel?), după care a trezit la viaţă motorul ambarcaţiunii şi a început să povestească. Barca tăia molcom undele, iar discursul impecabil al ghidului aducea la viaţă podurile pe sub care treceam, sau casele pe care le lăsam în urmă.

Tonul cald, prietenesc, şi limba familiară mi-au permis să mă detaşez foarte repede de poveste, lăsând-o să se deruleze în fundal, în timp ce priveam clădirile atrăgătoare, construite parcă din turtă dulce, descoperind ici-colo o grădiniţă ascunsă ori o terasă intimă. Ca toate locurile vechi, canalele Brugge-ului au o istorie a lor, dar, cu toată curiozitatea turiştilor, dezvăluirea acesteia nu poate egala simplă plăcere de a sta sprijit de copastie şi a admira peisajul.

Prin urmare, i-am mai dat atenţie lui Charles abia când bărbatul ne-a atras în mod expres atenţia asupra unei clădiri. Ne-a indicat-o cu braţul, moment în care puzderie de mâini s-au înălţat pentru a fotografia obiectivul (prin hăţişul de aparate şi corpuri fiindu-mi imposibil să prind şi eu un unghi bun – motiv pentru care poza lipseşte dintre cele de mai jos), fără a avea nici cea mai mică idee ce era atât de special la clădirea aceea.

Imobilul păstra întru totul linia şi arhitectura oraşului, exceptând ultimele două nivele, unde, în locul turtei dulci se găsea un fel de teanc din biscuiţi futurişti – o construcţie ciudată în orice amplasament, cu atât mai mult în contextul “retro” al Brugge-ului, incapabilă a dezvălui ceva despre destinaţia ciudatei incinte. M-am gâmdit la vreun laborator modern de cofetărie, ori bucătăria recent amenajată a unui mic restaurant şi chiar vroiam să-i cer explicaţii lui Charles, când vocea ghidului a căpătat o notă tristă, de fină ironie:

Istoria ne-a oferit Brugge-ul, cu toate frumuseţile sale, şi oamenii care să-i imortalizeze şi să-i răspândească farmecul, iar noi îi oferim istoriei… tâmplăria din aluminiu şi structurile din fibră de sticlă.

Întrebarea mea devenise inutilă. Indiferent de funcţia incintei aceleia, mulţi oameni – localnici şi turişti deopotrivă – îşi manifestaseră nemulţumirea faţă de hidoşenia care le pângărea oraşul (tot vorbele lui Charles), inclusiv printr-o scrisoare către autorităţi, în care cerea rezolvarea situaţiei şi conservarea arhitecturii oraşului în forma ei iniţială.

În murmurele aprobatoare ale jumătăţii de glob strânse în barca lui, vocea lui Charles a revenit la timbrul ei cald şi adormitor, astfel încât, până la debarcare, am contemplat mai departe oraşul, adâncit în propriile-mi reflecţii de nenumărate clădiri-monument din România, care, în loc să evoce mai departe atmosfera unor veacuri trecute, dispar mâncate puţin câte puţin de paragină, ori de indolenţa unor constructori, care şi-au redus meseria doar la ferestre din termopan şi pereţi din sticlă, incapabili să simtă emoţia cărămizilor vechi, a zidăriei patinate de timp.

Comments

  1. Casele aste cu temelia in apa nu sunt pline de umezeala si mucegai? Nu cred ca mi-ar placea sa locuiesc asa, cu beciul plin de apa.Dar plimbarea mi se pare foarte pitoreasca si romantica.
    Am vazut si in cetate la Sighisoara porcarii de ferestre termopan printre ferestrele de lemn vechi de sute de ani, arata horror!

  2. Adevarul e ca e greu, desi teoretic know-how ar exista, dar pe UE continentala de Vest exista mult prea multe interese heterogene pt a se poate ajunge la un consens cu vreo initiativa locala arhitecturala mai de ansamblu, iar pe UE continentala de Est e inca prea slaba vreo initiativa locala iar interesele care ar putea-o sprijini sunt cam corupte. In America e cam tot o combinatie de genul asta. Singurul exemplu real reusit de imbinare si conservare a vechiului cu noul eu l-am vazut in cadrul orasului Bergen, care e un oras vechi dezvoltat intial la vremea Ligii Hanseatice, cu legaturi comerciale vechi cu Olanda, Beneluxul si Germania de nord, care insa a si fost distrus de multe ori de incendii severe, si este totodata mai modern si loc de studiu pt multi arhitecti de multe feluri, urbani, navali, etc, adica know-how exista din belsug, dar efectiv acum vreo generatie a existat un fel de efort de planificare si re-construire + restaurare aproape totala a acestui oras, un efort ff omogen unit sau cel putin de consens ff larg si ff puternic local, plus fonduri desigur masive de tot, si au reusit o minune…insa efectiv sincer nu cred ca acele conditii din acel loc sunt repetabile vreodata, nicaieri, adica nici in Norvegia, nici in Scandinavia mai larga, daramite in alte parti…mi se pare intr-adevar ceva total unicat, unde efectiv atat vechiul cat si noul plus natura se imbina in mod aproape perfect si de loc zgarietor pt ochi de oriunde te-ai uita…sunt ceva probleme de flow de trafic acum, pt ca desigur ca a crescut populatia, insa se lucreaza la rezolvarea lor, numai ca e pe termen relativ lung si unitatea aia omogena + efortul entuziast de acum o generatie nu mai sunt aceleasi, nu mai au cum sa fie, pt ca atunci efectiv Norvegia tocmai castigase la loterie, si asa ceva nu se repeta statistic prea des, plus, desigur, cand apar bani asa masiv brusc, dupa aia incet incet se duce si spiritul de familie, si spiritul de dugnad (munca voluntara comuna in binele comunitatii de tip Amish, dar asa ii zice in norvegiana), apar si cersetorii, (nu numai aia de tip rrom din Romania, desigur !), se institutionalizeaza o anumita lene pt ca nu mai exista motivatie, adica omul tot om ramane de oriunde ar fi, si chiar si oricat de moral si bine-intentionat ar fi, in spirit chiar disciplinat reformat + socialist comunitar initial…desigur speculez, ca habar nu am eu despre chestii din astea la nivel serios, plus sunt in mod real total ignorant in legatura cu cultura + istoria scandinava, si nici nu ma stradui sa devin mai expert pt ca eu mereu am avut note mici la istorie + cultura generala la scoala + am si scris mereu si total din burta la mai toate tezele si extemporalele de genul asta care necesitau raspunsuri in propozitii si fraze intregi si complete.

    1. PS Asa istoric, localitatea Bergen e mai veche decat Liga Hanseatica, doar vorbeam de acea perioada de dezvoltare mai mare asa la nivel de urban relativ mai modern, mai dupa ce au inceput sa se inventeze mass-media si partidele politice moderne.

    1. Il stiu. Am incercat sa-l vad mai demult, insa nu stiu de ce nu m-a atras atat. Am sa-i mai dau o sansa, numai pentru ca locurile imi sunt familiare (zic eu, de parca m-as duce pe-acolo saptamanal 😀 )

      1. Sa ne zici ce parere ai avut despre acest film, in legatura cu care am impresia ca reuseste sa ofere un mic omagiu unor elemente arhitecturale din Bruges, desi nici un omagiu special, ba chiar ca pe alocuri o posibila anumita lumina negativa asupra rezidentilor pe termen lung al acelui oras, (desi nu sunt ei punctul principal al actiunii, ci mai mult asa, elemente de decor, pt a sublinia team dialogului scenic principal dintre d-nii Colin Farrell (ca intotdeauna, sexy), Brendan Gleeson (ca intotdeauna, excelent), si Ralph Fiennes (ca intotdeauna, constiincios competent) .

  3. Brugge imi aminteste de “Hornarul de pe acoperisuri”,de lego si bineinteles de Bergen,Kontorul Ligii Hanseatice la 1360.Citit din atlas cu lux de amanunte.

    1. Pai puteai sa dai si tu un link ca sa nu se chinuie lumea studioasa posibil interesata sa munceasca pe gratis pt Google ca sa afle ce e aia “hornar” si “kontor”, mai ales ca daca esti oricum anonim nu conteaza cat de constiincios esti tu la invatatura, pt ca nu ai cum sa primesti nota in catalog…

      (sorry, nu e vorba de tine personal, de Google nici atata, de mult voiam sa zic asta tocilarului clasei)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *