Biropatie

223944_478030578893067_1358898215_nBiropatia este o stare foarte interesantă a omului, oximoronică – dac-ar fi să ne exprimăm în fantasmagoricul grai eminescian. Concret, biropatia distorsionează percepţia asupra timpului: acesta curge foarte repede (ziua, noaptea şi foile din calendar îşi pierd semnificaţia) şi, totodată, ai senzaţia că viaţa se scurge pe lângă tine, fără ca tu să faci nimic.

De o bucată de vreme, rutina zilnică a devenit mai… rigidă ca niciodată. Ziua începe devreme, la 5.00, odată cu Flippy care dă semnalul pentru mâncare, se continuă la Agenţie, unde intru odată cu soarele ce răsare şi ies doar ca să-l însoţesc când apune, şi se termină tot cu apelul pentru hrană al lui Flippy. În afara acestor trei secvenţe, lumea a devenit un zgomot de fond nedefinit.

Astă seară este una dintre tot mai puţinele în care am găsit timp, dar mai ales chef, să scriu pe blog [ca să nu vorbim de dispoziţia de a citi bloguri, că n-am mai dat pe la alţii de nu mai ştiu când]. Şi, dat fiind contextul pe care vi l-am creionat mai sus, n-am ce să vă spun în afară de ultimele reuşite ale micuţei din întuneric:

Miercuri am fost iar la medicul de familie, pentru o nouă cântărire – şi am aflat astfel c-am ajuns la 3.930 de grame; la aproape două luni, Flippy are greutatea pe care ar fi trebuit să o atingă la două săptămâni. Dar, cu paşi mici şi cu răbdare se trece marea…

Iar astăzi am făcut o ecografie de şold – şi am aflat că oasele sunt la locul lor. Totodată, am mai aflat şi că, de (prea) multe ori, în maternităţi, îngrijirea nou-născuţilor, dar mai ales instruirea viitoarelor mame de către personalul medical, se face după ureche. Lucruri simple, dar importante pentru puii de om, sunt neglijate cu nonşalanţă.

…Şi aşa a mai trecut o săptămână de biropatie acută.

Aaa, da: într-o frenezie muncitorească totală, bravii drumari ieşeni au spart în întregime străduţa care lega curtea blocului cu lumea. Acum, dacă vreau să ies cu maşina din parcare, trebuie să ocolesc întreg universul, pe străduţele sale cele mai tainice.

Comments

  1. E normal sa treci prin faza in care nu mai ai chef sa vizitezi bloguri. Mai ales cu o Flippy frumoasa care-ti ocupa universul

  2. Absolut tot prietenii mei cu copii s-au plans pe la 1-2 dupa ce a aparut bebele de exact aceasi chestie. Si toti pareau cam obositi si nitel depasiti. Cam pe cand facea bebele 6 luni isi revenisera deja. Doar doamnele mai erau tracasate. Unele am vazut ca raman asa..etern. Singurul care a dus-o mai greu avea gemeni. Oricum, trece. Vin ele vremuri mai bune. Tin-te tare.

  3. Mie mi-a trecut depresia cand m-am indragostit. De altul :))))
    Am trecut si peste acea faza si acum trec prin biropatie. Aceleasi mutre, aceleasi discutii, parca traiesc aceeasi zi numai ca ceva mai babeta.
    Copiii au si ei talentul de a te face sa te simti mai batran, dar daca te pui in mintea lor e mai misto decat daca iti faci griji mereu.

  4. Un psiholog care i-a examinat pe puşcăriaşii cu condamnări lungi a spus că pentru ei anii trec repede, dar orele, minutele sunt nesfârşite.

    Asemănările dintre birou şi puşcărie sunt uneori tare ciudate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *