Blocaj

M-am blocat. Trec printr-o pasă extrem de ciudată, în care nu reuşesc să mă mobilizez să fac nimic. La serviciu, acasă ori aiurea…
După un început de an în care am “tras” la nişte proiecte frumuşele, am ajuns în punctul în care trebuie să-mi caut iar de treabă. În limbaj corporatist, să generez business nou. Adică să dau telefoane, să-mi stabilesc întâlniri cu potenţiali clienţi.

Dar n-am nicio tragere de inimă să încep să sun… Îmi place interacţiunea cu oamenii, îmi place să le ascult problemele şi, acolo unde pot, să intervin şi să le rezolv. De la oricine am ceva de învăţat şi întotdeauna e ceva de descoperit. Doar că, acum, genul ăsta de abordare auto-motivaţională nu pare să dea roade. Mă gândesc că a trecut destulă vreme de la ultima campanie de telefoane şi, poate, mi-am ieşit din mână. Mă gândesc că e perioada concediilor şi oamenii sunt plecaţi aiurea ori n-au chef de mine… Iar timpul trece şi eu mă chinui între lipsa de iniţiativă şi sentimentul că timpul trece pe lângă mine, irosindu-se…
Acasă am zis că-mi schimb termopanele, ca să nu-mi mai plouă în balcon şi, poate, ca să nu mai aud javrele de-afară. Mai trebuia să am o ultimă discuţie cu firma respectivă, privind preţul, când euro a sărit de 4.5 şi toate calculele au rămas în aer. Acum aştept, în speranţa că rata de schimb va reveni la un nivel acceptabil – deşi, vorba aia, vrabia mălai visează.
Trebuie refăcută şi izolaţia pe acoperişul blocului şi se pare că nu interesează pe nimeni. Oamenii preferă să-şi repare pereţii la fiecare câteva luni, ori să locuiască în peşteri cu igrasie, decât să facă acum o investiţie mai serioasă şi liniştitoare pentru următorii cinci-şase ani. Singurul care se zbate am rămas eu, dar şi resursele mele sunt limitate. Unde mai pui c-am ajuns la exasperare cu replica Facem, dar cu ce bani? Oameni buni, dacă într-adevăr vrem să facem, o să găsim şi bani. Dacă…
În Cronică am rămas dator cu vreo două articole legate de Viena şi împrejurările plecării. Dar, ca să scriu, trebuie să mă gândesc la asta, nu la toate nefăcutele înşirate mai sus. Mă inhib la amintirea unei vacanţe aproape nesperate şi nu-mi rămâne decât să colind pe la alţii, amăgindu-mă că voi găsi ideea unei însemnări geniale…
Sunt prins, undeva într-o tribună izolată, de unde nu pot decât să asist la scurgerea timpului. La fel de implacabil, viaţa se scurge din trupul lui M. Nu mai e boală, nu mai e suferinţă, este degradarea fiinţei. Mi-a spus-o chiar ea, cu aceeaşi luciditate înfiorătoare cu care ne-a cerut să nu stăm în calea încercării ei de-a ajunge la finish înaintea durerilor tot mai puternice. Nu e nici prima, nici ultima căreia i se întâmplă şi trebuie să-i respectăm decizia de a muri…
M-am blocat într-atâtea gânduri.

Comments

  1. Mai exista si perioade de acestea, in care n-ai chef de nimic. Din experienta mea personala stiu ca daca fortezi, totusi, nota, nu ai rezultatele scontate. Eu zic sa nu te impacientezi si sa ai putina rabdare, caci va trece si starea asta. Rational problemele trebuie rezolvate, dar dorinta de a te preocupa de ele e scazuta. Poti sa te folosesti de vointa, dar… va merge mult mai greu. Uneori “pauzele lungi si dese – cheia marilor succese” e o zicala buna, caci dupa ce vei depasi perioada aceasta, vei avea un nou avant si lucrurile se vor rezolva aproape de la sine. Bineinteles ca poate ceea ce la mine a functionat intotdeauna, la tine se poate sa nu functioneze. 🙂

  2. M-am obisnuit sa-mi privesc viata ca pe o functie sinusoidala si asta-mi da mereu speranta ca vine si perioada de crestere. Mintea isi cere dreptul la odihna dupa o perioada agitata in care s-au invalmasit prea multe ganduri de tot felul si prea putine importante. E oprirea brusca a caruselului, dar si ragazul de dinaintea avantului si bataii pe trambulina.
    N-ai chef de nimic? O sa vina; daca nu azi, maine sigur.
    Dau sfaturi ca o baba? Stiu, asta sunt, am verificat totul inainte.

  3. @Mircea & Corina: nu ziceti rau niciunul dintre noi si, deep down, mi-am spus si eu chestiile astea. Doar ca sunt un tip activ, obisnuit sa fiu mereu in priza, si resimt lipsa de activitate ca pe un capat de lume…

  4. Trage aer in piept si ataca in forta daca ai ideea si planul (momentan eu sunt la faza de stat si “gathering informations”). Ia-ti o zi si mergi pe jos pana te ustura talpile si se spala creierul de toate reziduurile, apoi o sa gasesti energie pentru munca.

  5. Parca vobesti de mine. Sau o fi o chestie narcisista ca ma regasesc in comentariu. Mie mi-e lene sa scriu ca mi-e lene sa scriu… Daca nu erau planurile cincinale facute pe perioada cand inca aveam energie in vene acum puteam f vazut cu o dar de bale in coltul gurii. Asa, cu planuri, prestez inca.
    Ca veni vorba:
    1) ai dreptate, pe caldura asta oricine te va injura daca-l suni
    2) bai tu chiar crezi ca pe aia din bloc ii aia grija de acoperis pe canicula?
    3) chiar esti sigur ca vrei trei urati mirosind a transpiratie schimbandu-ti termopanul din balcon zilele astea?? Sigur-sigur?

    1. 2. pui pariu ca nici la toamna, cand vor veni ploile de pe lume si vor siroi peretii, nu ii va freca grija de acoperis?

      3. sunt sigur ca nu mai vreau sa fac dus in balcon…

    2. Totusi chiar nu le pasa? Nu-s si banii lor acolo? Adica ploaia aia imi inchipui ca le strica si lor lucrurile, nu? Eu nu pot pricepe nici mort cum rabda. Sunt idioti sau lenesi? Ca in functie de care dintre ele..exista solutii de stimulat.

    3. In conceptia unora, o cheltuiala mai mica, dar facuta in mod repetat, este de preferat unei cheltuieli mai mari, facuta dintr-un singur foc.

      De unde rezulta ca unii chiar sunt idioti. Cumva, e mai simplu sa-ti repari peretii la fiecare sase luni, decat sa-ti repari, o data si bine, acoperisul.

  6. Si noi ne confruntam cu asemenea probleme la bloc. Nu vor sa puna cativa banuti sa chemam deratizarea si tot cortegiul de de…, sa scapam de sobolanii, gandacii si puricii din subsol, pe motiv ca ei locuiesc la etaj. :((

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *