Căsuţa din poveste

InteriorFiecare casă are povestea ei – care, la rândul ei, ascunde povestea unui om.

Sunt unii care consideră că amenajarea locuinţei este un demers cel puţin la fel de stresant precum organizarea “în regie proprie” a unei nunţi. Nu cred că afirmaţia stă în picioare – în primul rând pentru că nunta şi petrecerea de după presupun să ţii cont de mofturile pretenţiile aşteptările unor personaje diverse, mai mult sau mai puţin înrudite –, însă are o fărâmă de adevăr la bază.

De prea multe ori, Românica zilelor noastre ne-a demonstrat că, pentru un lucru făcut cum trebuie, nu este suficient să găseşti oameni pricepuţi, ci ei mai trebuie şi ţinuţi din scurt, altfel conştiinţa muncii bine făcute devenind un concept tot mai abstract. Prin urmare, da, să tocmeşti o echipă care să renoveze o locuinţă, ca apoi să-i supraveghezi pe oameni în exerciţiul funcţiunii, poate fi de-a dreptul frustrant.

Eu aşa am procedat acum trei ani, când am cumpărat apartamentul. În parte, fiindcă nu sunt priceput la meştereli prin casă; în parte, datorită recomandărilor primite pentru acei muncitori; în fine, pentru că job-ul nu mi-a permis să-mi “rup” mai mult de o oră zilnic ca să mă ocup de apartament. Astfel, mă vedeam cu muncitorii o jumătate de oră dimineaţa, când îmi spuneau ce vor să facă în ziua respectivă, şi o jumătate de oră seara, când făceam recepţia lucrărilor de peste zi şi mai veneam cu sugestii pentru etapele următoare. Practic, contribuţia mea s-a limitat mai mult la a furniza materialele necesare renovării.

Ce-a ieşit? Un apartament făcut “prin telefon”, cu gust şi în mare parte pe măsura aşteptărilor mele – dar şi cu unele lipsuri (pereţi neîndreptaţi sau nefinisaţi, racorduri grosolane pentru maşina de spălat etc), semne clare că muncitorul român încă vede în plata pe care o primeşte pentru o anume lucrare mai mult un prilej de a-l păcăli pe beneficiar şi mai puţin o responsabilitate care presupune un serviciu pe măsură. Recunosc, de vină a fost şi lipsa mea de experienţă (acum aş proceda la fel, ca să-mi dovedesc că ştiu ce şi cum să cer de la muncitorii pe care-i tocmesc), dar sentimentul că omuleţii au căutat să obţină maximum de rezultate (plată) cu minim de efort (muncă) a fost mult mai puternic.

Odată rezolvată munca brută, partea de finisaje a mers mult mai uşor. Aici a fost chiar distractive căutarea de idei, conceperea de variante, îmbinarea de culori şi – în general – surprinderea feţelor diverşilor furnizori de elemente de amenajări interioare, mai mult sau mai puţini suprinşi de viziunea care li se prezenta. De fapt, aici a fost partea obositoare: s-au perindat prin casă o grămadă de oameni, unii de mai multe ori, încercând să-şi aducă aportul la realizarea unui tot unitar, greu de înţeles şi întrezărit prin ochii altuia – adică eu.

Prin urmare, în stadiul în care am ajuns în prezent – o locuinţă complet utilată, care mai suportă îmbunătăţiri, însă nu atât de ordin funcţional, cât estetic – îmi dau seama că un preţ mic la amenajarea unui apartament – preţ mic însemnând mai degrabă cost optimizat, din toate punctele de vedere: bani cheltuiţi, nervi şi efort depus, oameni implicaţi – nu se obţine atât prin renunţarea la sfaturile unui designer, ori prin rabat de la calitatea materialelor, cât prin concentrarea tuturor activităţilor enunţate (schematic) mai sus într-un demers integrat. Un proces care să înceapă de la dorinţa primordială a clientului, viziunea sa brută – care nu ţin cont de limitările şi condiţionările de ordin practic, estetic, tehnic. Apoi, această viziune să fie modelată de un grup de specialişti din toate domeniile adiacente (instalatori, electricieni, zidari, tâmplari etc), până la un produs final, un plan de amenajare interioară, în care o instalaţie electrică mai elaborată să nu fie un impediment în amplasarea unei anumite piese de mobilier, o cabină de duş mai fistichie să nu strice funcţionalitatea întregii băi etc.

Abordarea asta am întâlnit-o, cel puţin la nivel de concept, căci de execuţie nu poate fi vorba, din motive evidente, la nişte oameni din Bucureşti, despre care aflaţi mai multe de pe site-ul oficial ArtDecoZone.ro. Din câte îmi dau seama, pentru ei, amenajarea fiecărei locuinţe este o poveste în parte, iar fiecare poveste îl are în centrul ei pe viitorul locatar. De la visul acestuia începe o întreagă aventură, de la proiecţii 3D realizate ţinând cont de materialele accesibile clientului, până la supervizarea întregului proces de execuţie, şi de la transformarea spaţiilor vaste în refugii intime, până la valorificarea optimă a spaţiilor mici, căci oamenii oferă soluţii de amenajări interioare şi pentru garsoniere.

Sunt convins că remarca următoare va fi ceva de genul Da, dar preţul?, însă eu sunt de părere că o părere from outside the box este mereu binevenită. Până te decizi dacă să faci sau nu parte din poveste, poţi măcar să vezi care e scenariul acesteia.

Comments

  1. Zau, cred ca esti plin de oxitocina starii de a fi tata, ca parca esti o vrabiuta mama care-si amenajeaza cuibul pt pui…de fapt uite, habar nu am daca numai mamiferele secreta hipofizar oxitocina, ci si pasarile…ma duc sa verific.

    1. Nu au chiar oxitocina, dar au mesotocina si vasotocina cu functie psihologica asemanatoare…zau, de aia or fi si pinguinii asa de grijulii ca tati plus uneori chiar gay…le plac decoratiunile interioare…bine ca m-am lamurit….

      1. P.S. a nu se intra in panica, pt ca gay nu e tot aia cu interesul de a amenaja un castel plus pe barbati oxitocina ii face majoritar mai buni prieteni nu neaparat gay, plus maj studiilor hormonale despre care am citit erau oricum pe studenti, vrabiute si pe cateva marsupiale, nu pe pinguini

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *