Cerc închis

Bizonul şi perpetuarea speciei.
În ciuda convingerii nestrămutate că ei sunt urmaşii direcţi ai lui Ayrton Senna (dar, foarte important, nu-i vor împărtăşi niciodată soarta tragică), bizonii şoselelor n-au fost tot timpul aşa. În trecutul lor îndepărtat (atât de îndepărtat, încât, în mod cât se poate de convenabil, nu poate fi rememorat), şi ei, şi Mad Max, au fost oameni – cu picioare în loc de roţi, cu papuci în locul jantelor din aliaj, cu ochi în loc de faruri cu xenon şi cu niţel creier în locul computerului de bord.

În acele vremuri preistorice (adică dinaintea istoriei, deci neconsemnate în ea), fiinţele jumătate om-jumătate bizon se speriau şi ele, ca toate celelalte creaturi muritoare, de un biet claxon, de o plecare cu maşina din rampă – de pe loc, de o parcare laterală sau de o intersecţie ultra-mega-super-aglomerată. Strângând de volanul maşinii-şcoală până li se învineţeau degetele, se târau prin trafic, bălmăjind cuvinte negre la adresa altor conducători auto, care le tăiau calea, îi claxonau de mama focului la vreun semafor, când opreau motorul aiurea, ori le arătau pur şi simplu muie pe geam, când îi depăşeau.
Le erau foarte greu fiinţelor jumătate om-jumătate bizon. În primul rând, le era greu să se numească aşa: jumătate om-jumătate bizon – ce n-ar fi dat să li se spună şi lor şoferi! O denumire simplă şi la obiect, ca să nu ma adoarmă încercând să spună cine sunt… Apoi, le era foarte greu într-o lume ce părea împotriva lor: instructorul se criza mereu pe scaunul din dreapta, ceilalţi din trafic n-aveau nici cea mai mică înţelegere pentru lacrima galbenă de începător, şi până şi maşina în sine părea să funcţioneze după nişte legi străine…
Dar, spre norocul lor şi spre nenorocul celorlalţi, fiinţele jumătate om-jumătate bizon au crescut. Asemenea fluturilor care se transformă în pupe, ele au trecut mai întâi printr-un stadiu latent de şofer, în care asta era singura bucurie: schimbau titulatura lungă şi dificil de scris cu un nume scurt. În rest, plictiseală: să respecţi codul rutier, să ai grijă mereu la celelalte maşini de pe stradă, să nu parchezi pe spaţiile verzi, să nu înjuri pietonii de mamă, să nu-ţi bagi pula în vreun poliţist şi-n toată naţia lui… Însă, odată depăşită perioada anostă a şoferiei, jumătate omul-jumătate bizonul se leapădă de civilizaţie mai ceva ca dracul de tămâie şi devine un animal în toată splendoarea – bizonul cel de toate zilele.
Ajuns în acest moment, bizonul se asimilează unui zeu. Nimic din convenţiile lumii muritoare nu i se mai aplică. El nu mai are picioare, ci jante de 19”, nu mai are creier, ci calculator de bord care gândeşte pentru el, iar lungul nasului tinde spre infinit, dincolo de sigla cromată a bolidului pe care îl conduce. Codul rutier e un fel de banc sec, iar restul celor din trafic contează doar în măsura în care au o maşină mai puternică; altfel, sunt consideraţi cel mult nişte jaloane puse aiurea-n drum.
Iar dacă la un amărât cu Matiz mai închizi ochii (că şi-aşa, vorba aia, un pic să-l atingi şi se boţeşte ca un ghemotoc de hârtie), ori de-un moşulică ieşit la bulevard cu Dacia 1310 îţi baţi pula cu succes (că, şi-aşa, pe bietul nene l-a lăsat de mult instalaţia), atunci de o maşină-şcoală nu poţi să treci aşa, oricum. Până nu l-ai claxonat, nu l-ai flash-uit şi nu l-ai înjurat pe amărâtul de la volan până acolo încât nefericitul nu mai ştie nici care este sancţiunea pentru depăşire pe linie continuă, nu se cheamă că ai fost un bun cetăţean. La o adică, dă-l în pula mea, să înveţe şi el ce-i aia trafic. Aici e o junglă, bei, nu curtea lu’ mă-sa care l-o făcut!…
Abia după ce este îndeplinit ritualul corespunzător poate bizonul să treacă mai departe, lăsând maşina-şcoală, elevul şi instructorul în plata Domnului… Am zis elevul? Nu, jumătate omul-jumătate bizonul care a apărut instant. Dac-ai fi lângă el, l-ai vedea cum strânge volanul până i se albesc încheieturile, cum scrâşneşte din dinţi, privindu-şi agresorul cu ură. Nu mai e mult şi va fi şi el şofer, cu acte-n regulă, iar apoi bizon nemilos – închizând astfel cercul perpetuării speciei.
P.S. Îmi cer scuze pentru aluziile falice destul de dese din text, însă trebuie să înţelegeţi că nu este uşor să fii bizon, să ţii sub control atâta masculinitate, care ameninţă să exulte într-o explozie de testosteron.

Comments

    1. Si pe mine ma mai scoate din sarite, cateodata, o masina-scoala in spatele careia se aduna o coada imensa. Dar niciodata nu l-am luat la trei’spe – pai’spe pe incepatorul de la volan, pentru ca:

      1. am fost si eu ca el;
      2. coada nu se formeaza din cauza lui, ci din cauza reglementarilor din zona respectiva, care te impiedica sa depasesti.

  1. În cazul mașinilor școală înjurătura se împarte, merge și la instructor o parte. În schimb, cei cu semnul de începător nu au nici o șansă!
    Cu ceva timp în urmă am făcut niște curse și am uitat să dau jos semnul de începător de pe lunetă. Nici nu-ți imaginezi câți m-au claxonat și m-au înjurat …
    Uite aici detaliile 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *