Ciclu şcolar

O însemnare ce trebuia să fie, iniţial, un comentariu la acest articol.
E un moment numai bun să vorbim despre BAC. Nu despre cum să-l iei – trebuie să fii cu capu’ să-ţi propui aşa ceva, într-o ţară în care telefoanele mobile sunt mult mai inteligente decât posesorii lor –, ci despre ce-ţi rămâne de făcut după ce-ai aflat că n-ai luat (nici măcar) cinciu’.

De fapt, nici nu e mare lucru de povestit: te duci la mare cu băieţii, într-una dintre staţiunile unui litoral obscur, unde picarea unui examen devine o faptă de glorie, unde femeile e multe şi bune şi unde n-ai nevoie de diplomă ca să ştii să ceri o şaormă cu de toate (fiindcă, oricum, nici ăla care o vinde nu ştie cum se scrie shaworma). BAC-ul e pe lumea asta de pe vremea lui bunică-tu, aşa că mai mult ca sigur că o să mai fie o sesiune şi pentru tine. A doua, a noua – nu contează. Vorba aia, cine dracu’ ştie să numere atât de mult?
Dar, pentru arta conversaţiei, să presupunem că nu te duci la mare, ci chiar te preocupă, în al n-şpelea ceas şi cu lacrimi de crocodil, viitorul tău de tânăr-speranţa-ţării. Ce faci cu nota aia la care ai muncit atâta – 3,14?… Înainte să te taie un răspuns, ca o micţiune fulgerătoare prin vezică, remarci vag că ai mai văzut cifrele astea undeva. Parcă tot cu pipi era…
Mă rog… Odată picat BAC-ul, te înscrii la facultate. Pentru că 1. e ruşinos să te duci în sesiunea de vară-toamnă, cu toate loazele şi 2. în România, dacă vrei neapărat să faci o facultate, poţi; chestia cu diploma de BAC e doar un detaliu, pentru ăia conservatori şi inflexibili, incapabili să se adapteze la condiţiile de piaţă. La un search pe Google sau o vorbă pe Facebook, trebuie să ştie careva o facultate disperată după studenţi.
Deci, eşti student. Încă patru ani de huzureală, în care-ţi ungi creierul cu seu de gâscă, stomacul cu suc de struguri fermentat şi nările cu extract de plante aromatice – şi dup-aia gata, te trezeşti cu drăcia de tocă-n cap. Vorba aia, doar n-ai făcut umbră pământului patru ani degeaba, trebuie să ai şi tu o diplomă. Din aia, tipărită pe cartoane de ouă, nerecunoscută de nimeni – dar şi astea-s tot detalii, pentru cei tradiţionalişti şi rigizi.
Odată absolvent cu patalama, una ceva mai valoroasă decât hârtia de toaletă, te înscrii suplinitor la catedra unui liceu. Pentru că 1. e ruşinos să te duci în şomaj, cu toţi looser-ii şi 2. în România, dacă vrei neapărat să predai, poţi; chestia cu abilităţile de pedagog şi cu o minte care să ştie carte e doar un detaliu, pentru profesorii ăia boşorogi, care încă mai cred că să fii dascăl e mai mult decât o meserie. La un search pe Google sau o vorbă cu băieţii la bere, trebuie să ştie careva un liceu disperat după cadre didactice.
Deci, eşti pedagog – poate chiar unul de informatică. Şi poate chiar la o instituţie cu pretenţii, cum e Colegiul Naţional “Gheorghe Vrânceanu” din Bacău. Sună pompos şi complicat, dar nu e. Trebuie doar să ştii să citeşti dintr-un caiet de matematică, împrumutat de la un student de la automatizări, pasionat de Pascal. Şi să înţelegi ce scrie – adică să pricepi engleza, nu sintaxa unui limbaj de programare. Ce dacă dictezi pe negândite instrucţiuni care ciclează la infinit!? Detalii pentru tocilari.
Odată suplinitor, te înscrii la examenul de titularizare. Pentru că 1. e ruşinos să fii plătit la oră, ca toţi agaricii şi 2. în România, dacă vrei neapărat să fii profesor, poţi; chestia cu notă de trecere la examen e doar un detaliu, pentru ăia retrograzi, care chiar cred că profesorii trebuie să fie nişte modele pentru elevii lor. La un search pe Google sau la o prăjiturică în cancelarie, trebuie să ştie careva cum să prinzi un post şi cu 3,14 la titularizare. Hmm, iar numărul ăsta care ţi-e vag cunoscut. De ce te tot gândeşti la pipi?…
Deci, eşti profesor în toată regula. Ce-ţi mai trebuie? Cineva care să-ţi ducă faima mai departe. Păi, asta nu-i greu de loc. An de an, pe la miez de vară, te duci să consolezi piţipoancele care, sub atenta ta oblăduire, au atacat BAC-ul cu gânduri mari, minte scurtă şi fustă şi mai scurtă. Lasă, fetiţa, că nu-i un capăt de lume! Au mai trecut şi alţii prin asta… Şi vorba aia: există oricând Italia.

Începutul celor 16 ani de muncă silnică în sistemul de învăţământ românesc: Şcoala Generală nr. 18 “Spiru Haret”, Bacău, clasa I (a-ntâia, cum se mai zice pe româneşte) D, elevul nr. 9 la catalog.

Sfârşit de an şcolar.
Palmares all-time:
Clasele I-VIII
coroniţă în fiecare an (chiar dacă într-a opta am negociat pentru ea cu diriga);
olimpic la chimie (NH3 + HNO3 = fun), română, biologie;
Clasele IX – XII
top 5-10 medii din clasă; podium la absenţe (cum-necum motivate);
olimpic la română (RIP sărmane Dionis), engleză.
BAC
media 8.77, cu notele 9.40 (română), 9.10 (mate), 9.80 (geografie), 5.60 (informatică – don’t ask)

Comments

  1. Mwahahaha, hai ca-i un ciclu de viata grandios :D.
    Nimic, absolut nimic din lumea asta nu m-ar putea face sa-mi declar notele si diplomele din scoala. Ai respectul meu inca o data!

  2. Uite un adevarat comentariu asupra unui post de-al meu! Frumoasa redare a unei povesti ce ne reprezinta tara si elevii! Chiar vroiai sa scrii atat in rubrica mea de comentarii?

    PS: Multam de link! 🙂

    1. Ma mir ca ti-a aparut, ca eu i-am dat “Post Comment” si am ramas cu ochii-n soare.

      P.S. Poti sa fii convins ca nu scriam atat. Cand m-apuc sa comentez si vad ca ideile tot curg, transfer toata “povestea” in Cronica.

  3. 🙂 Zâmbesc pentru poze, se-ntelege. Nu mai ţin minte al cui era penarul.:) Aşa mic erai? De fapt, şocată sunt când îmi văd propriile poze, de nu-mi vine să cred că eu mi-s aia aşa mica.:)

    1. Iti dai seama ca nu am nici cea mai vaga idee al cui era penarul. Dar era din ala cu Mickey Mouse si cu magnet, deci trebuie sa fi fost al unuia mai ferchezuit din clasa. Andrei Ciuchi?

  4. Eu as fi vrut sa vad continuarea listei de scoli absolvite, sa inteleg de ce articole ca asta nu au ajuns inca prin ziare, la tv, sa vada si sa auda toata tara.

    1. Scoala cu clasele I-VIII “Spiru Haret”, Bacau

      Colegiul National “Gheorghe Vranceanu”, Bacau, sectia mate-info

      Univ. “Alexandru Ioan Cuza”, Iasi, Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor, specializarea Marketing

    2. Cum sa faci Marketing cand limba romana este a ta, toata? Incredibil, inutil, inuman. Tara a pierdut un bun jurnalist, un foarte bun povestitor si nici nu mai stiu ce vroiam sa spun, ca m-ai enervat. Marketing. :((

    3. Printre cele cinci facultati la care m-am inscris in Iasi s-a numarat si Jurnalismul. Cu media mea de real, 8.95, am fost ultimul picat de pe ultima foaie cu picati. Imi trebuia macar 9.60 ca sa sper la ceva – imposibil.

    4. Cred ca asa ceva e dificil de estimat. Nu tine doar de talent si instructie. Sunt multi indivizi talentati, dar sa razbati pe piata, sa-ti gasesti o nisa si sa ajungi pana la modul in care sa poti trai din asa ceva, e foarte dificil. Implica o gramada de marketing, noroc, relatii pe la edituri. O carte nu e de ajuns sa fie publicata, trebuie si promovata. Ca sa-ti dau doar un mic exemplu, librariile in general sunt conduse de un fel de “mafiuta” care imping anumite carti spre vitrine si altele spre coltul raftului. Asta influenteaza vizibilitatea si ca atare vanzarea. Unele edituri sunt mai zdravene decat altele si platesc mafia. Altele nu. In plus, daca nu esti genial sa te “pescuiasca” editura (sa-ti ofere contract), atunci iti trebuie si o suma mare de bani fiindca iti autosponsorizezi cartea. Editurile romanesti sunt prea sarace sa-si asume riscuri. Daca prima carte se cumpara, la a doua sponsorizezi mai putin.
      In plus, un tiraj mic inseamna un pret mare al cartii. Nu poti concura cu trusturile editoriale mari, cu tiraje imense si implicit pret mic al cartii.
      E riscant, poti pierde tot. E un mod de viata riscant. Si daca nu esti inebunit sa vrei asta, atunci nu merita stresul. Parerea mea. Daca chiar te chinuie geniul si nu vrei altceva, atunci da, e altceva :).

    1. Am raspandit-o si nu imi pare rau. Poate ma insel, poate nu, dar am impresia ca pe La Fee distribuirea articolului a adus-o aici. Sper sa citeasca mai multi.

  5. Cred ca multi nici nu stiu bine cum au terminat facultatea aia despre al carei nume exact afla doar cand primesc cartonul de oua…pardon, diploma.
    Sarcastica descriere a “parcursului” probabil al cuiva de pe meleagurile noastre!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *